Așa s-a făcut, că la plecarea dintre noi a lui nea Teo Jușcă, am fost prins cu lucrul și cu multe probleme, chiar casnice. Și n-am apucat decât să-i scriu un „adio” pe net și să-i dedic un colț de pagină în „Fotbal Vest”. Dar pentru mine personal, „Tata Teo”, că așa-i spuneam (și) eu de ani buni încoace, a fost unul din cei mai apropiați oameni de fotbal din Arad, ever!
Am povestit eu o dată p-aici, de un meci scris de mine la „Adevărul”, la începutul drumului meu în lumea asta din care nu mă mai pot opri, a jurnalismului sportiv. În Cupa României pe județ, jucat în centrul comunei Zădăreni, între echipa locală și FC Ineu – așa era prin toamna lui 94 denumită echipa asta. Nea Teo m-a îndrăgit din prima, când ne-am cunoscut și de atunci, m-am cerut eu, când simțeam ocazia, să merg la Ineu la meci. Și după aia, i-am și m-au îndrăgit, toți! De la Cristi Irimia, Romică Bun și „Geolgău” Herman, la Nelu Baba, de la Puiu Bucur, la „Mugurel” Tamaș, Țuți Rusan, Adi Nogea, Paul Fluieraș, Doru Cura, „Stimate domn” Gusti Păcurar, Sorin Cigan, Petre Bunaciu, Roli Nagy, actualul primar Călin Abrudan, Nelu Ibric, „Pliscanu”, Știli, Cristi Luca, Claudiu Balaci, „Ciochi” Iambor, Paina, Negrita și toți cei „o mie” de jucători ce au fost fotbaliști la Ineu.
Dar! Repet, daaar, un DOMN ne aștepta mereu în fața porții de intrare la stadion, la fiecare meci jucat acasă de Tricotaje Ineu: TEODOR JUȘCĂ! Intram la „căsuța” birt de lângă la o cafea și un „vaso-dilatant”, necesar pentru a da drumul la adrenalină la meciul ce urma. Povesteam cu nea Teo de la „noutățile” de la UTA, la problemele mele cu firma de construcții, de orice era „la zi”. Urmăream cum se saluta cordial cu observatorii veniți la joc, de la Mircea Neșu, Mircea Sârbu, Josca Vigu, sau Zake Ciev – Dumnezeu săi ierte pe toți cei dispăruți – la alți foști oameni importanți din fotbal (din cei enumerați, doar Vigu mai trăiește). Ca funcționar la primăria Ineu, mereu a fost prompt să-mi dea un sfat când aveam treabă prin zonă!
Nu mai ajunsesem de câțiva ani la Ineu. M-am „cerut”, autoinvitat chiar la dom’ primar Abrudan și Adi Nogea – ca organizatori – să merg acolo acum un an, când s-a organizat sărbătoarea centenarului fotbalului din orașul zărăndan. Și bucuria mea a fost maximă. Am scris eu de eveniment în acel moment. Cine m-a îmbrățișat primul? Normal, „tata” Jușcă! M-a și întrebat imediat, „Andi e fiul tău?”. „Da, nea Teo!”, i-am zis imediat, știind și văzând poza făcută la finalul anului 2023, când al meu fecior, tânăr arbitru, a stat la masă lângă Teo, la „Revelionul arbitrilor și observatorilor”. Țin poza-eveniment, n-o pun aici.
Am fost alături de Teo Jușcă – pentru ultima dată – pe parcursul întregii acelei activități. Nu știam că a avut atacuri cerebrale, dar în văzusem puțin suferind. Mi-am zis, „mdeh, au trecut anii, am îmbătrânit și noi”. Dar a dus impecabil festivitatea, în fața unor imenși foști fotbaliști, cei ai „Craiovei Maxima”. Discursul lui Teo Jușcă îl aveți aici:
Am găsit un pic de liniște să-mi scriu acum „un procent” din câte aș avea de povestit cu prietenul, colaboratorul, OMUL de fotbal și de viață, Teodor Jușcă.
Dormi în pace „tata Teo” și iartă-mă că n-am putut ajunge să te conduc pe ultimul drum. Voi vărsa însă o lacrimă la mormântul tău, ori de cîte ori trec prin Ineu!
1 comentariu. Leave new
Felicitări pentru comentariu dedicat lui ”Teo Jușcă” – dar omul implicat în sportul cu mingea rotundă a fost cunoscut de toți ineuanii și nu numai ca un om dosebit ce tot ce a făcut a fost doar spre binele comunității ! Dumnezeu să-i dea pacea și odihna veșnică ce o merită și mângâiere familiei și tuturor cunoscuților de la care nu a apucat să-și ia rămas bun !