ACTUALIZARE | Exercițiu de cooperare transfrontalieră – simularea unei tâlhării la o unitate bancară din localitatea Pecica
„La data de 21 august 2025, începând cu ora 10:00, a fost desfășurat un exercițiu de cooperare între forțele polițienești din România și Ungaria.
În activități au fost implicați polițiști de frontieră români, polițiști din cadrul I.P.J. Arad, precum și polițiști din statul vecin, din județul Csongrád.
Exercițiul a constat în simularea unei tâlhării la o unitate bancară din localitatea Pecica (județul Arad), în care au fost implicate două persoane, care ar fi încercat să plece spre Ungaria, pe D.N. 7. În cadrul exercițiului, persoanele bănuite au fugit cu mașina pe teritoriul maghiar, unde au fost prinși de polițiști.
Exercițiul a avut ca scop testarea vitezei de reacție a dispecerilor și forțelor de intervenție, transmiterea de informații către patrulele din teren, precum și modul de intervenție a patrulelor Poliției Române, Poliției de Frontieră și Poliției Maghiare.
Activitatea face parte din programul de pregătire comună, a polițiilor din cele două țări, în contextul aderării României la spațiul Schengen.” – a informat IPJ Arad.
Știrea inițială, 21 august 2025 | EXERCIȚIU | Jaf armat la Pecica. Autorii urmăriți de polițiști pe autostradă au reușit să intre pe teritoriul Ungariei
Conform scenariului exercițiului,
jaful armat s-ar fi petrecut în orașul Pecica, în această dimineață. Autorii au fugit pe autostradă spre Nădlac cu un Suv Toyota Land Cruiser, nu au oprit la semnalele efectuate de polițiștii rutieri și de frontieră și au continuat deplasarea înspre ieșirea din țară.
Echipajele de poliție au pornit în urmărirea lor, dar aceștia au reușit să iasă din țară și să intre în Ungaria, neoprind nici la semnalul din punctul de trecere al frontierei de la Nădlac.
Urmărirea a continuat și pe teritoriului Ungariei, în sprijinul poliției române venind și echipaje ale poliției maghiare.
Știre în curs de actualizare cu informările oficiale.
Foto: rol ilustrativ




















