Având în vedere numărul mare de cazuri de violență domestică (sunt raportate zilnic), nu poate să nu fie îngrijorător acest fenomen și să nu ne facă să ne-ntrebăm de ce bărbații zilelor noastre au devenit niște monștri, dacă se poate vorbi despre vina cuiva (educația din familie și/sau societate etc), dacă pot fi găsite soluții astfel încât masculinitatea să fie cultivată nu în sensul brutal, ci în cel al forței de caracter.
- Exemplu | IPJ Arad: Ordine de protecție provizorii, emise în ultimele 48 de ore
„În seara de 20 august 2025, polițiștii orașului Chișineu-Criș au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din localitate, care și-ar fi hărțuit fosta concubină, prin amenințări telefonice și la locul de muncă.
Polițiștii orașului Ineu au emis, la data de 21 august 2025, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 43 de ani, din localitate, care și-ar fi agresat fizic concubina.
În noaptea de 21 spre 22 august 2025, polițiștii Secției 2 Rurală Pecica au fost sesizați
despre faptul că, un cetățean italian, de 58 de ani, își urmărește fosta concubină, amenințând-o cu incendierea casei. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
În toate cauzele au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor parchetelor competente, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile legale.” – conform buletinului de presă al IPJ Arad de vineri, 22 august 2025.
Mai jos, un extras preluat din „Studiul privind violența domestică„ realizat în 2016 de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității – sursa Poliția Română
Desluşirea complexului etiologic care determină apariţia unor comportamente violente împotriva femeii în familie/cuplu este un proces destul de dificil. Fără a încerca o ierarhizare riguroasă a factorilor criminogeni ai acestui fenomen, o departajare ar trebui făcută între factorii exogeni şi endogeni. Primii comportă, la rândul lor, o clasificare în funcţie de natura lor şi de influenţa pe care o au la nivel general (culturali, socio-economici, juridici, politici).
Factorii culturali
Una din principalele cauze care determină apariția violenței conjugale se referă la atitudinile și stereotipurile sociale care legitimează rolul dominant al bărbatului și pe cel subordonat al femeii care s-au perpetuat de-a lungul istoriei omenirii. Astfel, mentalitatea privind superioritatea masculină reprezintă un principal factor responsabil în manifestarea fenomenului de violență domestică. Nu trebuie uitat faptul că în România, mai ales în mediul rural, familia este văzută ca o sferă privată, aflată sub controlul bărbaților, având la bază modelul patriarhal de relaționare, în care bărbatul decide și femeia ascultă, se conformează și îl urmează.
O altă problemă este cea a percepției asupra desfacerii căsătoriei. Există încă, moștenită prin educație, perspectiva conform căreia divorțul este recunoașterea unui eșec, de multe ori al femeii, considerată a fi principala responsabilă de unitatea familiei. În starea psihică de teamă provocată de agresiunile partenerului, victima se îndreaptă, în primă instanță, către familia de proveniență și către vecinătate, unde, din păcate se poate lovi de o reacție de dezaprobare față de intenția de a-și destrăma casa. Din păcate, multe dintre victime, descurajate, se resemnează în acest moment și nu mai speră că situația lor se mai poate schimba sau că cineva le mai poate ajuta.
Permisivitatea socială față de violența în cuplu – Conflictele violente din familie, în care femeia este victimă, devin într-o oarecare măsură cunoscute în rândul anturajului, în rândul comunității în care trăiesc iar lipsa de reacţie a celor din jur denotă indiferenţă sau chiar o aprobare tacită.
Un alt aspect cultural care contribuie în mod decisiv la apariția unor comportamente violente în cuplu este reprezentat de faptul că violența este văzută ca o formă de soluționare a situațiilor tensionate/conflictuale. Acest lucru este vizibil nu numai la nivelul familiei/cuplului, ci și la nivel comunitar și în modul de abordare a altor tipuri de situații conflictuale. Prin violență se încearcă impunerea unei viziunii proprii asupra unor aspecte care ridică divergențe.
În acest sens, familia de provenienţă, anturajul, grupul de prieteni, grupul de colegi sunt tot atâţia factori ce determină comportamentul individului, ce transmit modalităţi de acţiune și de soluţionare a conflictelor.
Mijloacele de comunicare în masă
Nu se poate spune că mass-media creează violenţă, dar contribuie la întreţinerea ei şi, fără îndoială, are un rol în creşterea nivelului de agresivitate. Este dificil de cuantificat măsura în care mass-media este responsabilă de intensificarea unor comportamente violente, dar putem observa că tendinţa este de liberalizare a activităţilor mediatice, fără a fi dublate însă de un control sau autocontrol eficient asupra calităţii şi responsabilităţii impactului difuzării informaţiei, raportat la nivelul de înţelegere al publicului.
Violența este o formă a agresivității care se învață, iar cea mai ușoară formă de învățare este imitația. În acest domeniu, mijloacele de comunicare în masă au un rol esențial. Chiar dacă în familia de proveniență nu au avut loc acte de agresiune, în societate, în școli, în programele de televiziune de la știri, la desene animate, violența abundă.
Factorii socio-economici
Sărăcia este unul dintre cei mai des incriminați factori responsabili în apariția și proliferarea violenței în familie. Incapacitatea de a-și satisface anumite trebuințe materiale determină frustrarea individului, frustrare care generează, la rândul ei, o energie negativă care se răsfrânge asupra vieții familiale.
Dependența financiară a femeii, existentă în multe dintre cazurile de abuz în cuplu, favorizează lipsa de reacție a victimei. Femeia rămâne lângă partenerul său pentru că nu se poate întreține singură, nu are cu ce să plătească o locuință, nu are cu ce să își întrețină copiii și, astfel, alege să rabde.
Deoarece femeia nu are resursele să se întrețină pe ea și pe copiii săi, nu are cum să își asume o viață independentă. Chiar dacă este angajată și beneficiază de un venit mic sau mediu, cel mai adesea acesta nu îi va permite să-și susțină copiii și, în același timp, să susțină cheltuielile de chirie și întreținere a unei locuințe.
Totuși, nu trebuie să concluzionăm că violenţa domestică este o caracteristică a familiilor sărace, fără să atingă clasele medii sau superioare din punct de vedere economic. Acest tip de comportament se manifestă în toate mediile.
Factorii juridici
Procedurile legale greoaie aplicabile în cazul solicitării custodiei copiilor, lipsa de pregătire a specialiștilor din instituțiile publice – asistenți sociali, procurori, psihologi sunt alți factori care îngreunează activitatea de prevenire și combatere a fenomenului. Totodată, criza încrederii în sistemul juridic poate constitui un factor agravant al acestui fenomen.
Factorii politici
Lipsa interesului politic pentru problematica femeilor, în general, și pentru violență domestică, în particular, valorizarea excesivă ca spațiu privat a familiei, prin limitarea intervenției statului în viața cuplului, neimplicarea femeilor în viața politică, favorizează perpetuarea violenței domestice în societate.
Factorii endogeni – caracteristici ale personalității
Agresorul
Această explicație a violenței domestice mută accentul pe trăsăturile de personalitate ale persoanei abuzatoare, fiind considerate un important factor de risc. Abuzatorii sunt deseori descriși ca având stimă de sine scăzută, gelozie excesivă, personalități agresive și ostile, au abilități scăzute de comunicare, abilități sociale scăzute, nevoia intensă de putere sau sentimente de neputință, anxietate sau teamă puternică de abandon, personalități narcisice, egoism etc.
De cele mai multe ori, persoanele violente în cuplu par a nu fi conştiente sau responsabile de acţiunile lor sau au personalităţi neechilibrate, neputându-şi controla furia sau accesele nervoase. Totuși, exceptând cazurile patologice, agresorii sunt oameni normali din punct de vedere psihic, ce aparţin tuturor categoriilor sociale, fără deosebiri esenţiale sub aspectul educaţiei sau situării în ierarhia socială.
Concepţia lor despre viaţă şi familie este bazată pe mentalitatea tradiţională de superioritate a bărbatului asupra femeii, conform căreia dreptul de control asupra membrilor familiei le aparţine.
Interviurile realizate cu agresorii, în cadrul cercetării, au pus în evidență, în aproape toate cazurile, o atitudine disfuncțională față de parteneră și față de situație, caracterizată prin:
- Minimalizarea responsabilității pentru propriul comportament. Ne referim, în primul rând, la consumul de alcool, declarat ca fiind normal, acești indivizi fiind incapabili să vadă legătura dintre consumul regulat de alcool și tulburările lor de comportament;
- Transferul responsabilității pentru starea de violență asupra partenerei. Agresivitatea a fost justificată ca fiind o urmare firească a stării de tensiune produsă de parteneră.
- Transferul responsabilității asupra altor persoane sau situații care au influențat negativ conviețuirea cu partenera: părinții acesteia, frații sau alte rude, prietenele acesteia, starea de sărăcie, pierderea locului de muncă etc.
Victima
Totodată, un rol important în apariția și proliferarea comportamentelor violente în cuplu îl au și caracteristicile de personalitate ale victimei. Teoria învățării sociale explică de ce femeilor le este dificil să iasă dintr-o relație violentă, pentru că, așa cum comportamentul agresiv se învață, așa se învață și atitudinea și comportamentul de neajutorare, comportamentul pasiv, lipsa de reacție față de violență.
Femeile învață că violența este în afara controlului lor sau, că este ceva normal și, astfel, devin deprimate, depresive și incapabile să se ajute. Ajung să considere violența ca un dat al destinului lor, să o accepte ca pe o consecință a unei alegeri greșite și să nu mai încerce altceva decât să reducă intensitatea ei, pentru că nu-și mai pot imagina o altfel de viață.
Ceea ce este specific victimei violenței în cuplu este dependența materială și emoțională de agresor, interiorizarea unor concepții tradiționale cu privire la rolul femeii în cuplu precum și prezența unor caracteristici de personalitate ce o predispun la o astfel de victimizare (fragilitate psihică, tendința de autoînvinovățire, docilitatea, obediența, anxietatea, conformismul, starea de irascibilitate, pot fi persoane fără inițiativă sau le poate lipsi percepția obiectivă asupra realității).
Pe lângă acești factori cauzali, există o serie de circumstanţe care determină sau favorizează apariția violenței domestice, cum ar fi:
- consumul excesiv de alcool – în general, numeroase incidente între soți apar atunci când unul sau ambii parteneri au consumat alcool;
- gelozia partenerilor;
- infidelitatea partenerilor;
- problemele sexuale ale cuplului;
- certurile cu privire la copii, existența unor copii nedoriți, sau divergențele în legătură cu modul de creștere și educație al acestora;
- dorința partenerei de a deveni independentă din punct de vedere financiar – consolidarea statutului femeii în familie, negocierea necooperantă a poziției sale în familie;
- existența unor dificultăți care vulnerabilizează cuplul:
- sărăcia/deprecierea nivelului de trai asociată cu sentimente de eșec și frustrare;
- lipsa locurilor de muncă/șomajul asociat cu sentimente de insecuritate;
- stresul asociat cu diverse evenimente neplăcute (pierderea serviciului, accident etc.);
- starea de sănătate a unuia sau a ambilor parteneri.
Descrierea procesului abuzator
Exceptând unele cazuri atipice, în cazul violenței domestice există un anumit pattern al procesului abuzator. Primele manifestări violente se pot manifesta destul de repede, începutul relaţiei debutează cu certuri, care foarte ușor, în lipsa unor argumentări valide din partea partenerilor, în cele mai multe cazuri, se pot transforma în violență fizică.
Procesul abuzator asupra victimei poate începe cu apariția unor tensiuni, cereri de explicaţii, cu dorinţa progresivă de control a abuzatorului, cu abuzuri verbale, emoționale, fizice, cu restricţii/limitări impuse victimei și poate ajunge până la depăşirea limitelor umane de securitate şi conservare.
Într-o prima fază, victima nu conştientizează sau nu dă importanţă diverselor tipuri de agresiuni care se îndreaptă spre propria persoană. Acest proces poate produce o devalorizare personală a victimei, însoțită de o scădere graduală a stimei de sine. Treptat, viaţa sentimentală a victimei se degradează, apar o serie de disfuncționalități chiar și în ceea ce privește viața socială, îi pot fi afectate relaţiile cu prietenii, cunoştinţele, rudele, cu colegii (se poate izola la locul de muncă – mai ales când gelozia este motivul conflictelor), victima poate ajunge la depresii şi chiar la tentative de sinucidere.
Adesea, la început, victima găseşte/inventează numeroase scuze pentru manifestările violente ale partenerului (oboseala/stresul, consumul de alcool, provocare din partea sa, s-a întâmplat etc.). După „prima palmă”, se gândeşte că „îl va putea schimba” sau se ghidează după convingerea că toate femeile „au mai luat câte o palmă”, încercând să se raporteze mental la această stare de lucruri ca la o stare de normalitate.
Victima nu reacționează adecvat, tace sau evită partenerul, poate fi plină de înțelegere, calmă etc. Se activează un mecanism de negare, de refuz de a recunoaște realitatea existenței unei probleme. În felul acesta, feedback-ul pe care-l transmite spre partener este cel de acceptare a abuzului, mesaj ce este transmis fără ca victima se realizeze că își dă de fapt acordul asupra unor astfel de comportamente.
În această etapă, femeile abuzate dețin încă un oarecare control, dar nu asupra partenerului, ci asupra situației în sine. Repetarea acestor incidente va genera însă supărare, furie, apoi frică femeii abuzate, ceea ce va alimenta continuu tensiunea din cuplu și va determina scăderea progresivă a controlului victimei asupra situației.
Acceptarea pasivă a comportamentului agresiv al partenerului precum și stereotipurile legate de drepturile bărbatului în familie, îl pot încuraja pe agresor să nu se mai controleze și să devină din ce în ce mai violent. El poate deveni din ce în ce mai posesiv, mai brutal, va recurge la umilire, batjocură, iar femeia va deveni incapabilă pe parcurs să restabilească echilibrul relației și să se mai apere. Permisivitatea aparentă a victimei față de agresiune, reacția defensivă a acesteia, tendința de retragere din fața partenerului pot fi factori care pot declanșa un comportament și mai agresiv al agresorului.
Nu este însă o regulă absolut generală. La fel, o atitudine ofensivă a victimei poate declanșa un comportament și mai agresiv al abuzatorului.
Există un cerc vicios al violenței. Deși totul debutează cu acceptarea unui prim act de agresiune (“prima palmă”) din păcate însă, cu timpul, episoadele violente pot deveni tot mai frecvente și mai intense, mai grave. Adesea, după astfel de situații agresorul își cere iertare sau încearcă să justifice propriul comportament. Nu de puține ori acuză victima și o convinge că a avut partea ei de vină. Victima poate fi copleșită, mai mult sau mai puțin, cu diverse atenții/cadouri pentru a-i ierta comportamentul. Această fază, cea a pocăinței partenerului, se caracterizează prin comportamentul afectuos al abuzatorului. Este perioada în care agresorul poate manifesta disponibilitate față de parteneră și nevoile acesteia, inducându-i impresia că relația lor este funcțională, ceea ce poate adânci dependența dintre victimă și agresor. Este faza denumită “luna de miere”, în care episodul petrecut este ignorat și iertat. Tensiunile au fost eliberate prin comportamentele violente, iar perioada de regret și de implorare a iertării pot determina victima să vadă partenerul ca fiind fragil și nesigur, ca are nevoie de ea.
Se structurează astfel o dublă dependență, victimei fiindu-i dificil să părăsească relația abuzivă. Specialiștii psihologi atrag atenția asupra faptului că în situația în care această perioada de „iubire” este urmată rapid de o alta de „intensă tensiune conflictuală”, victima poate să-și piardă controlul, să se apere, să-și rănească grav sau să-și omoare partenerul.
Procesul abuzator poate începe chiar înainte de formarea cuplului respectiv. Există o predispoziție, un rol învățat din copilărie, de victimă pasivă. Astfel de persoane au tendința inconștientă de a căuta în partenerul de viață un model văzut în familia de bază, care poate fi unul abuziv și astfel se creează falsa impresie că își cunoaște foarte bine partenerul. Altele își proiectează un partener ideal într-o persoană de-abia întâlnită, refuzând să vadă adevărata personalitate a acestuia, trăind în propria fantezie, interpretează idealizat unele trăsături ale acestuia.
Adesea, persoanele abuzatoare sunt iertate, dar, pe parcurs, o dată cu creșterea frustrării, crește nivelul de tensiune, iar actele violente devin din ce în ce mai frecvente și mai grave. Dependența emoțională și financiară a victimei față de agresor determină însă victima să își reprime instinctele de conservare, să găsească scuze agresorului și să rămână în această relație abuzivă. Există chiar situații în care femeia își poate modifica/adapta personalitatea, comportamentul pentru a nu mai provoca comportamentele agresive din partea partenerului de viață.
Acestea sunt cazurile care se înscriu în zona de lungă durată a violenței domestice. Victimele din aceasta categorie ezită multă vreme până se hotărăsc să ceară sprijin sau doresc efectiv să iasă din relația disfuncțională. Dacă se întâmplă acest lucru, se întâmplă destul de târziu, după câțiva ani de la apariţia problemei la nivelul acelui cuplu, existând tendinţa de a amâna cât mai mult acest moment.
Conform celor relatate de specialiști, există însă și situații extreme, mai puțin frecvente, de abuzatori de risc ridicat, cărora nu le este specific un proces etapizat/gradual al comportamentelor violente în cuplu, acestea fiind foarte grave de la început și finalizându-se adeseori cu spitalizarea sau chiar cu decesul victimei.
Paşii de urmat în cazul unei violenţe în familie
Violenţa în familie este incriminată prin Legea 217/2003 Republicată. În sensul acestei legi, prin violenţa în familie se înţelege „orice acţiune sau inacţiune intenţionatã, cu excepţia acţiunilor de autoapãrare ori de apãrare, manifestatã fizic sau verbal, sãvârşitã de cãtre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacã ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrarã de libertate. Constituie, de asemenea, violenţã în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertãţile fundamentale.”
Membrul de familie este:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b)soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemãnãtoare acelora dintre soţi sau dintre pãrinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;
d) tutorele sau altã persoanã care exercitã în fapt ori în drept drepturile faţã de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altã persoanã care îngrijeşte persoana cu boalã psihicã, dizabilitate intelectualã ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.
Prin ordinul de protecţie, judecătorul poate hotărî:
- Evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- Reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţă, atunci când victima a părăsit locuinţa;
- Limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
- Obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia, sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
- Interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
- Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
- Obligarea agresorului de a preda Poliţiei armele deţinute;
- Încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora;
- Suportarea de către agresor a chiriei sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri ai familiei locuiesc sau urmează să locuiască;
- Obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Dacă sunteţi victimă a violenţei în familie:
– depuneţi o sesizare scrisă la subunitatea de poliţie pe raza căreia domiciliaţi;
– cereţi de la poliţist /printaţi de pe internet Legea 217/2003 Republicată „cererea privind emiterea ordinului de protecţie” şi completaţi-o;
– depuneţi această cerere completată la judecătoria de care aparţineţi cu domiciliul sau reşedinţa, însoţită de probe: a sesizării depuse la poliţie, certificat medico-legal, nume martori, înscrisuri sau înregistrări;
– la depunerea cererii la judecătorie este bine să vă prezentaţi împreună cu martorii;
– dacă, până la emiterea ordinului de protecţie vă simţiţi în pericol, cereţi sprijin ONG-urilor care oferă servicii sau adăposturi, ori D.G.A.S.P.C.
– după emiterea ordinului de protecţie şi punerea lui în aplicare, semnalaţi orice încălcare a prevederilor lui, la 112 sau la postul de poliţie;
– trebuie să ştiţi că aveţi dreptul la punerea în aplicare de îndată a ordinului de protecţie şi dreptul de a fi protejaţi de încălcarea lui, nerespectarea prevederilor acestuia reprezentând infracţiunea de încălcare a hotărârii judecătoreşti, care se sancţionează cu închisoare de la o lună la un an.
