Razie în Ineu și zonele adiacente

razie ineu 1
Distribuie:

Sâmbătă 11 octombrie 2025, polițiștii orașului Ineu, împreună cu cei ai secțiilor rurale, împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică și jandarmi arădeni au desfășurat o razie, în municipiu și localitățile din zona de competență. La activități au participat și polițiști din Serviciul Rutier, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroul pentru Protecția Animalelor și polițiști economici.

În cadrul activităților, au fost legitimate 168 de persoane și verificate 161 de autoturisme, 17 societăți comerciale și 3 obiective asigurate cu pază.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 112.300 de lei.

Polițiștii rutieri au reținut un permis de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.razie ineu2

Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 3.250 de lei, și 2 metri cubi de material lemnos.

Pentru nerespectarea legislației privind paza bunurilor, obiectivelor și societăților comerciale a fost întocmit un dosar penal la Legea 333/2003.

Aceste acțiuni de amploare sunt organizate periodic, în toate localitățile din județ.


Sursa: IPJ Arad



 

Categorie: Știri
Etichete: Ineu, IPJ Arad, razie, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Meetart.lab la fARAD | Postmortem poetic
Articolul următor
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete și-a cerut iertare, public, de la o pacientă | „Când m-am uitat în ochii ei, am simțit emoția umană autentică. Și, da, am simțit și rușine. Îmi cer iertare, încă o dată, în numele celor care v-au lăsat să simțiți durerea o noapte întreagă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

almas

Minor de 15 ani din Almaș, reținut pentru furt

La data de 28 mai 2026, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre mai multe furturi, dintr-un magazin din Almaș. „Din cercetări, a reieșit că un minor de 15 ani,…