ACTUALIZARE 2 | Judecătorii au respins cererea de arestare preventivă formulată de DIICOT pentru 7 persoane | Polițiștii din IPJ Timiș au fost lăsați liberi, trei persoane au fost plasate sub control judiciar

ipj timis
Distribuie:

ACTUALIZARE 2 | Multe valuri pentru nimic…
  • Polițiștii timișoreni propuși pentru arestare în dosarul de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă, spălarea banilor, evaziune fiscală, divulgarea informațiilor secrete de stat și abuz în serviciu – lăsați liberi de judecători. Față de 3 persoane (printre care și un cetățean străin) s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile

În urma perchezițiilor efectuate miercuri, au fost găsite și ridicate sumele de 142.000 euro, 230.000 lei, 7.000 USD, 3.600 franci elvețieni, 8 ceasuri de lux (dintre care două din aur), 3 kilograme aur, peste 300 bijuterii (inele, pandantive, brățări, lănțișoare, cercei), 4 bănuți de aur, 5 poșete de damă (diverse mărci), 22 de laptopuri, unități de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

Joi, DIICOT a dispus reținerea a 11 persoane (dintre care trei ofițeri de poliție: șefa Serviciului Județean Anticorupție Mihaela Ianăși, șeful Biroului de Investigare a Criminalitățîi Economice Cosmin Stănciulescu și încă un ofițer de la SICE din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș) și măsura controlului judiciar față de 6 inculpați (unul dintre aceștia ofițer cu funcție de comandă în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, adică adjunctul Florin Bolbos).

Din cele 11 persoane reținute, 7 au fost prezentate în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș Severin cu propunere de arestare, iar față de 4 dintre ele procurorii au dispus control judiciar pentru 60 de zile.

În cursul serii de joi, judecătorul a respins cererea procurorilor cu privire la arestarea preventivă a celor 7 persoane

Doar față de 3 dintre acestea (printre care și un cetățean străin) s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, restul fiind puse în libertate. Șefa Serviciului Județean Anticorupție Mihaela Ianăși, șeful Biroului de Investigare a Criminalitățîi Economice Cosmin Stănciulescu și încă un ofițer de la SICE din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș sunt printre cei față de care nu s-a luat nicio măsură preventivă, fiind puși în libertate după expirarea mandatului de reținere.

DIICOT ar putea contesta în termen de 48 de ore de la pronunţare această soluție a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș Severin.

diicot_propunere arestare caraș severin
(DIICOT_propunere arestare Caraș Severin_portal tribunal)

 

„La data de 23 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin au dispus reținerea a 11 inculpați (dintre care trei ofițeri de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș) și măsura controlului judiciar față de 6 inculpați (unul dintre aceștia ofițer cu funcție de comandă în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  Timiș), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, spălarea banilor, evaziune fiscală, divulgarea informațiilor secrete de stat și abuz în serviciu.

În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate sumele de 142.000 euro, 230.000 lei, 7.000 USD, 3.600 franci elvețieni, 8 ceasuri de lux (dintre care două din aur), 3 kilograme aur, peste 300 bijuterii (inele, pandantive, brățări, lănțișoare, cercei), 4 bănuți de aur, 5 poșete de damă (diverse mărci), 22 de laptopuri, unități de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș Severin cu propunerea de arestare preventivă a 7 dintre inculpații reținuți. Față de alți 4 inculpați, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș Severin au luat măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul BCCO Timişoara, SCCO Arad, BCCO Oradea, BCCO Alba-Iulia, SCCO Sibiu, BCCO Cluj, BCCO Craiova, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin și jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timisoara.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”conform comunicatului DIICOT.


ACTUALIZARE 1, 23 octombrie 2025, ora 11.30 | Adjunctul IPJ Timiș a fost plasat sub control judiciar | Alți doi șefi din Inspectorat, un ofițer activ de la SICE, doi polițiști pensionari și mai mulți oameni de afaceri – reținuți cu propunere de arestare
  • Conform informațiilor noastre, în acest dosar, perchezițiile și audierile de miercuri NU au vizat și polițiști din cadrul IPJ Arad

După perchezițiile DIICOT de miercuri, trei șefi din IPJ Timiș și lucrători din poliție activi și pensionari din sistem au fost audiați de procurorii DIICOT  după ce le-au fost percheziționate casele și birourile.

În urma audierilor, conform opiniatimișoarei.ro, adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Timiș Florin Bolbos a fost plasat sub control judiciar, șefa Serviciului Județean Anticorupție Mihaela Ianăși, șeful Biroului de Investigare a Criminalitățîi Economice Cosmin Stănciulescu și încă un ofițer de la SICE au fost reținuți pentru 24 de ore.

În ceea ce îi privește pe polițiștii pensionari vizați de anchetă, Petrică Cazimir (Serviciul de Investigare a Fraudelor) și Marcel Crăciunescu (Poliția Rutieră Timiș) au fost și ei reținuți. Acestora li se adaugă mai mulți oameni de afaceri.

Toți urmează să fie prezentați în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Știrea inițială, 23 octombrie 2025, ora 07.47  | DIICOT a efectuat 58 de percheziţii în Arad și Timiș – inclusiv în sediul Inspectoratului | Trei șefi în funcție și trei pensionari – audiați într-un dosar de constituire de grup infracțional, contrabandă, spălarea banilor, divulgarea informațiilor secrete de stat şi de serviciu

Un număr de 58 de percheziţii domiciliare au fost făcute, miercuri, 22 octombrie, de DIICOT în judeţele Timiş şi Arad, la o grupare de contrabandişti care se ocupa cu vânzarea diferitelor mărfuri aduse din Turcia. Mai mulţi poliţişti activi şi inactivi din cadrul IPJ Timiș au fost implicaţi în reţea. Acuzațiile sunt extrem de grave: constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, spălarea banilor, divulgarea informațiilor secrete de stat şi divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Conform anchetatorilor, gruparea era organizată piramidal, pe cinci paliere, distincte, fiecare cu roluri bine determinate. Polițiștii activi și inactivi (pensionari) făceau parte din palierul al treilea al grupării. 30 de persoane au fost audiate.

Șefi și foști șefi din IPJ sunt vizați de anchetă. Percheziţii au avut loc, miercuri, la locuinţele acestora, dar şi la sediul IPJ Timiş

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de presa timișoreană, trei şefi din cadrul IPJ Timiş sunt suspecţi în acest  dosar de contrabandă cu diferite mărfuri aduse din Turcia. Cei vizaţi sunt adjunctul IPJ Timiş, Florin Bolbos, şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie, Mihaela Ianăşi, şi şeful Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice, Cosmin Stănciulescu.

Alături de cei trei, sursele citate susţin că sunt vizaţi în acelaşi dosar şi foşti şefi din cadrul IPJ Timiş, acum pensionaţi: Petrică Cazimir (Serviciul de Investigare a Fraudelor), Gheorghe Niţă şi Marcel Crăciunescu (Politia Rutieră Timiş).

Marcel Crăciunescu şi Florin Bolbos s-au mai aflat în centrul unor anchete DNA în urmă cu mai mulţi ani, însă amândoi au fost achitaţi în instanţă.

Cu toţii au fost duşi la audieri la sediul DIICOT Caraş Severin, întrucât procurorii din Reşiţa sunt cei care instrumentează acest dosar.

Polițiștii activi furnizau informațiile secrete către foștii lor colegi (actualmente retrași din activitate) care, la rândul lor, furnizau informațiile către liderul grupării

„Cele mai multe dintre acțiunile de verificare desfășurate la societățile comerciale controlate de lider nu ar fi fost eficiente, întrucât acesta ar fi fost avertizat de către foşti angajaţi ai I.P.J. Timiș, pe baza informaţiilor furnizate de polițiști activi, din cadrul aceluiași inspectorat, despre data, modul și componența echipelor de control.

Poliția Română își reafirmă angajamentul pentru aplicarea legii în mod egal și imparțial și se delimitează ferm de orice activitate care contravine normelor legale, susținând un sistem de justiție bazat pe integritate, legalitate și profesionalism.

Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.” – a precizat Poliția Română printr-un comunicat.

Ce spune DIICOT

„Astăzi, 22 octombrie 2025, procurorii  Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, au pus în aplicare 58 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza județelor Timiş şi Arad, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, spălarea banilor, divulgarea informațiilor secrete de stat şi divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În urma activităților de urmărire penală, s-a constatat că, pe parcursul anului 2024, pe raza județului Timiș, s-a constituit o grupare de criminalitate organizată, formată din peste 30 de membri, condusă de un suspect (cetățean străin), specializată în comercializarea de bijuterii din metale prețioase, o parte dintre acestea fiind introduse ilegal în România din Turcia, cu eludarea prevederilor legale. De asemenea, erau comercializate bijuterii contrafăcute, purtând mărci identice sau similare cu cele înregistrate legal.

Bijuteriile erau introduse pe piață prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de membrii grupării, fără evidențierea lor în documentele contabile și fără a se achita obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.

Pentru ascunderea sursei ilicite a sumelor de bani obținute și a bunurilor tranzacționate, suspecții au recurs la înregistrarea în evidențele contabile de achiziții fictive de pe teritoriul național, creditări cu sume nejustificate față de veniturile declarate, precum și la achiziția de bunuri imobile de valoare mare, pe numele unor persoane apropiate, considerate de încredere.

Cercetările efectuate au arătat că unii membri ai grupării infracționale organizate, motivați de câștigurile semnificative obținute din activități de evaziune fiscală și spălare de bani, au decis să își extindă operațiunile ilegale.

Astfel, aceștia au introdus în România tot din Turcia și alte categorii de bunuri, precum articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri, majoritatea inscripționate cu însemnele unor branduri de renume, fiind însă produse contrafăcute. Mărfurile erau introduse în țară prin evitarea controlului vamal și ulterior comercializate în afara circuitului fiscal legal, cu scopul obținerii unor profituri considerabile din vânzarea „la negru”.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, s-a constatat că gruparea infracțională organizată prezenta o structură ierarhică de tip piramidal, alcătuită din cinci paliere distincte, fiecare cu roluri bine determinate. 

Primul palier era reprezentat de liderii grupării, respectiv coordonatorii grupurilor de societăți comerciale implicate în comercializarea bijuteriilor din metale prețioase, care luau deciziile esențiale privind direcțiile de acțiune ale rețelei.

Al doilea palier era compus din persoane din cercul apropiat al liderilor, respectiv angajați în cadrul societăților controlate de aceștia, formal încadrați în funcții de lucrători comerciali, dar care exercitau atribuții în sprijinul activității infracționale.

Palierul al treilea a fost constituit din foști și actuali funcționari publici cu statut special, iar ultimele două paliere includeau funcționari publici din cadrul instituțiilor cu atribuții de control și supraveghere financiară, de protecție a consumatorilor, precum și angajați ai unor instituții financiar-bancare cu responsabilități privind monitorizarea și raportarea tranzacțiilor suspecte de spălare a banilor.  

Astfel, cele mai multe dintre acțiunile de verificare desfășurate la societățile comerciale controlate de lider nu au fost eficiente, întrucât  acesta a fost avertizat  de către foşti angajaţi ai IPJ Timiș, pe baza informaţiilor furnizate de polițiști activi, din cadrul aceluiași inspectorat, despre data, modul și componența echipelor de control.

Totodată, membrii grupării și-au activat diverse contacte în zona de operare, în rândul funcționarilor, inclusiv a celor cu statut special din instituții cu atribuții de constatare și sancționare a faptelor  de natură economică, precum și în rândul lucrătorilor bancari responsabili de raportarea și sesizarea tranzacțiilor suspecte în domeniile vizate.

Pentru a putea continua activitatea infracțională, liderul grupării de criminalitate organizată a recurs la două metode principale de protejare a rețelei prin  coruperea funcționarilor publici,  respectiv oferirea directă de bijuterii din aur, în schimbul asigurării protecției (transmiterea periodică de informații referitoare la planificarea și desfășurarea controalelor, precum și la obținerea unor soluții favorabile în cauzele aflate deja în curs) și suportarea cheltuielilor aferente unor petreceri și evenimente desfășurate în restaurante sau cluburi, organizate în beneficiul unor angajați cu funcții de decizie, în scopul  de a determina o conduită profesională favorabilă intereselor grupării.

Sunt puse în executare peste 30 de mandate de aducere, suspecții urmând a fi audiați la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul BCCO Timişoara, SCCO Arad, BCCO Oradea, BCCO Alba-Iulia, SCCO Sibiu, BCCO Cluj, BCCO Craiova, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin și jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timisoara.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” – conform comunicatului DIICOT.



Foto: Poliția Română – IPJ Timiș



Vezi și: ACTUALIZARE | Fostul polițist Fabian Ciucu a fost arestat preventiv



 

Categorie: Știri, Regional, Timiș
Etichete: Arad, constituirea unui grup infracțional organizat, contrabanda, diicot, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, divulgarea informațiilor secrete de stat, IPJ Timiș, percheziții, spălarea banilor, Timis
Distribuie:
Articolul anterior
ACTUALIZARE | Isfan Manuel Teodor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Articolul următor
Un șofer român de TIR a distrus un monument istoric, în Spania | Apeductul, construit în 1783, este una dintre cele mai emblematice structuri din istoria orașului Algeciras

3 comentarii. Leave new

  • avatar of cosmin stefan
    Cosmin stefan
    23 octombrie 2025 7:56

    Grup infractional organizat!!
    90% din militieni au masini peste 20-30000€ dar nimeni nu si pune intrebarea de unde?? Si majoritatea au pana in 40ani….
    Altii muncesc o viata si n au asa masini si case…. Ia mai scormoniti si la Arad

    Răspunde
  • == OFITZERUL ROMAN RAMANE ACELASI OM MIZERABIL CA LA TURTUCAIA ODESSA STALINGRAD – SCARBA MI E – OARE CE O FI SI LA SRI ? CU CELE CCA 600-900 FIRME INREGISTRATE LA DIRECTZIILE JUDETZENE SRI .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

almas

Minor de 15 ani din Almaș, reținut pentru furt

La data de 28 mai 2026, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre mai multe furturi, dintr-un magazin din Almaș. „Din cercetări, a reieșit că un minor de 15 ani,…