Arad Urban Style la Agora – prima ediție a unui festival care își propune să devină o tradiție în peisajul local al modei

arad urban style
Distribuie:

Arad Urban Style își propune să „rupă gura târgului” cu un eveniment dedicat creativității, eleganței și noilor tendințe în fashion, în două seri de spectacol, programate pe joi, 30 și vineri, 31 octombrie, de la ora 19.00, la Agora ARAD, pe pasarela de la etajul I al proaspăt reinauguratului mall din „Vlaicu”. 

arad urban style afis


Pe podium vor urca designeri consacrați din întreaga țară

„Invităm toți designerii din Arad care doresc să vină alături de noi la această primă ediție a Arad Urban Style. Bineînțeles că vom avea și designeri din țară, capul de afiș fiind Cătălin Botezatu în prima zi, iar în a doua zi Claudia Rollins, designer internațional”, a declarat Anca Ciortea, organizator al evenimentului.


Amfitrioana celor două seri va fi Crina Abrudan, iar pe podium vor defila 50 de modele profesioniste, care vor prezenta creații ale celor 15 designeri programați în fiecare seară. Anca Ciortea a mai ținut să sublinieze că modelele provin de la cele mai renumite agenții de modelling arădene, „ocazie cu care doresc să le mulțumesc Laviniei Ichim, Adelei Răuț Czebely, Mirelei Costea și Andreei Cormier Wacker.”


Marius Țica, organizator al primei ediții, își dorește ca Arad Urban Style să devină o tradiție în peisajul local al modei

 „Crește ceva frumos. Ani la rând s-a încercat consolidarea unui festival de modă în Arad, iar acum vrem să ducem mai departe acest proiect și să-l perfecționăm. Mai mult decât atât, pentru anii viitori ne dorim să implicăm și lumea fashionului din Ungaria, prin colaborări cu designeri și agenții din Budapesta.”, a spus el, lăudând echipa din spatele proiectului, care „este formată din oameni extraordinari, care au continuat să creadă în frumusețe și în valoarea acestui oraș, chiar și în vremuri dificile”.


Publicul este invitat să descopere colecții remarcabile, povești vizuale pline de emoție și rafinament, într-o atmosferă ce promite spectacol, dinamism și eleganță.
„Vă așteptăm să trăiți împreună cu noi vibrația modei urbane!
”, transmit organizatorii.

Profesorii și studenții din cadrul Facultății de Design a UAV au șansa să-și prezinte creațiile proprii în această primă ediție a Arad Urban Style


 

Categorie: Lifestyle
Etichete: Agora Arad, Anca Ciortea, Arad Urban Style, Crina Abrudan, Marius Țica, UAV - facultatea de design
Distribuie:
Articolul anterior
Bărbat din Șepreuș, reținut pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Articolul următor
Gala Voluntarilor din Școala Postliceală „Theos-Speranța” Arad – o sărbătoare a implicării și solidarității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

earth - adrian marian

Lansare E.P. | Lemarian w/ Alina Jais – Earth

MIERCURI 27.05.2026 PSIHODROM RECORDS anunță lansarea E.P.-ului și videoclipului Lemarian w/ Alina Jais – Earth. Videoclipul este produs de Electronic Resistance, regizat de Octavian Horvath, o are ca protagonistă pe…
folk maris 2026 1

„Folk Maris” 2026 | PROGRAM

Festivalul „Folk Maris” 2026, în zona de agrement de pe strada Mărului Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad organizează, în perioada 5 – 6 iunie 2026, Festivalul…