MUIE-re, MUIE-re, MUIE-re!… DE LA AGONIE-re LA EXTAZ-ie-re!…
[Avertisment. Să mă ia dracu’!… De când mă știu, am fost un misogin-sexist (?) i.e.,nuîmpotriva muieretului, în general – dragile de ele (!), un „ornament în jurul în jurul unei…” –cia celor care, musai, vor să „intre în politică”. Ceea ce – relativ recent – „m-a excitat” nemaipomenit a fost opozădistribuită pe toate rețelele mass-media, în care o „protagonistă de partid”, aflată la unmeetingîmpotriva a orice, „îl mângăie” (îl atinge pe mână pe un jandarm, care săracu’,nu spunea decât „circulați!” )… Ei bine, acesată „fotografie – captură video”-a făcut epocă! I.e., „Vedeți, toată lumea (inclusiv <băieții>) e cu noi”! În fapt, muierușca îi spunea, șoptind amenințător, cu zâmbetul pe buze, „Roata se întoarce!”, dar ce efect mediatic!… Noroc cu filmarea „cine-verite”! S-a dat pe sticlă …De aici mi-a venit idea cu „Menajeria de sticlă” a lui Tennessee Williams și „Zgomotul și Furia” a lui William Faulkner. Recte, două lucruri: (a) De ce un material de presă n-ar trebui să aibădouătitluri? Dar într-un mod aparte… Unul la început și altul la sfârșit… Așa că prezentul mini-serial va avea capre-titlu – Manajeria de sticlă, iar în final, unpost-titlu –Zgomotul și furia…(b) Și va fi dedicat, exclusiv, muieretului care n-are altă treabă decât să „se vâre” înpolitică! … Totuși, nu orice muiere poate ajunge o Margaret Thatcher!… Autorul]
0. Simple precizări…
A trecut și ziua de 25 noiembrie, A.D. 2025… Dacă mă gândesc bine, practic nu prea mai există zile „neocupate” în calendar: vreau să spun „zile de sărbătoare” (laică sau religioasă), „zile de comemorare a CEVA” pe plan național și internațional… N-aveți decât să verificați (e.g., pe net) și veți avea mari surprize privind obiectul / subiectul sărbătoririi / comemorării… Când mai locuiam în Anglia, am avut și eu această curiozitate banală și am rămas trăsnit de ce le mai „puie” oamenilor prin cap!… Tot în acea perioadă am și comentat „descoperirea”, în corespondențele trimise la Critic Arad… Deci: sistematic, citând documente oficiale – internaționale și românești – respectând strict, așadar, formulările corecte… Et voila!:
«Ziua de 25 noiembrie a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor. (Rezoluția Adunării Generale a ONU 54/134 – [ A.D. 2000, n.n.]) (…) este marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate asupra femeilor. (…) Violența asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc acasă, pe stradă, la școală, la locul de muncă, în tabere de refugiați, in spitale. În măsura mai mare sau mai mică, se petrece în toate țările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediul de proveniență, venit sau nivelul de educație. (…) Data este aleasă pentru a comemora asasinarea violentă a trei dintre surorile Mirabal, care au fost ucise în Republica Dominicană în 25 noiembrie 1960, în timpul dictaturii lui Rafael Trujillo. (…) În rezoluția sa, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a invitat guvernele, agențiile Națiunilor Unite, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze evenimente în această zi pentru a atrage atenția publicului asupra problemei violenței împotriva femeilor.» [Wikipedia, enciclopedia liberă (recte, accesibilă pentru toți, indiferent de nivelul de instrucție și culturalizare…)].
Dar nici Românica nu se lasă…
«Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, denumită în continuare ANES, este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, care promovează principiul egalității de șanse între femei și bărbați. ANES își propune combaterea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex precum și eliminarea violenței în familiei. (…) Funcțiile îndeplinite de ANES sunt de reglementare, de elaborare a strategiei naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, de control, de armonizare a legislației interne cu cadrul juridic european și de reprezentare a Statului Român, în acest domeniu, atât pe plan intern cât și pe plan extern. De asemenea, ANES este însărcinată cu coordonarea implementării Convenției de la Istanbul (Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice) și a CEDAW (Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor).»
Ufff!… Cu partea „of(T)icioasă” am terminat. Pot trece la ‘ale noastre…
A. A G O N I A
1. Avatarul „sindromului / complexului – Othello” și atavismele neaoșe mioritice: FEMICIDUL
În mentalul popular românesc (predominant rural), secole de-a rândul, catehizarea – dezastruos de primitivă! – „performată” de majoritatea popchilor de țară, a produs în mintea mirenilor o serie de șabloane adânc înrădăcinare și, deci, greu de eradicat. Dar și la „case mai mari”, recte, Arhiepiscopul Tomisului, prea-Înaltul Teodosie Petrescu; nu aveți decât să citiți consemnările ziselor prea-ortodoxe ale dejecțiilor rațiunii (?) prea-„savantului” sacerdot…
Interpretarea prea-populară a scrierilor sfinte a cimentat în acel mental colectiv idei de tipul: „bătaia [în primul rând, a copiilor] e ruptă din Rai”… „unde dă tata și mama… crește”… Fundul meu de copil și chiar puber (illo tempore!) poate confirma cu vârf și îndesat… Dar mai este ceva: „scărmănarea” păcătoasei de muieri (nevastă, concubină, amantă…) de către partea bărbătească a devenit o îndatorire sistematică (și „sănătoasă”!…) a sexului tare („partea inutilă a…” – cum încearcă muieretul să compenseze…). „Drăguțu de Domnu’ ” i-a furat lui Adam o coastă (se pare, cea mai degenerată, mai tarată!…); din ea a creat-o pe Eva – purtătoarea „păcatului originar” – așa, doar ca să existe cineva care să-i sictirească zilele bărbatului!… No, ce mai ziceți?… Ciudat e faptul că și un număr destul de consistent dintre prietenii mei (unii încă pe pământ, alții, deja… sub…) sunt / au fost adepții zisei „D’apoi, Io mi-s bărbat în casă! ”… Cine Dracu’ i-o pus să se însoare sau să se înhaite cu o muiere?
Dar să revenim la oile noastre. Tema de bază a acestei Părți A – „Agonia” este femicidul …
La noi – se pare – a devenit o „modă”… Numai în anul acesta, până în prezent, s-au înregistrat deja 57 de cazuri (cunoscute !) de femicid ; pe lângă ele, și 7 cazuri de femicid (al unor românce) în Italia… Deci să fim „optimiști”!: până la finele A.D. 2025, poate ajungem la „jubileul de 100” (în Românica) și vreo 10 (la macaronari)… Această formă cumplită de homicid este ceea ce m-a determinat să propun termenul de „Sindromul / Complexul – Othello” ca fiind peremptoriu pentru faza de AGONIE a civilizației umane… Dar avem nevoie de un genus proximus, i.e., agresivitatea:
«În strânsă legatură cu evoluția ființelor vii, a oamenilor, a grupurilor, a organizațiilor și a societăților umane a apărut și a îmbrăcat diferite forme, agresivitatea [s.n.]. Agresivitatea este implicată, de exemplu, în multe din comportamentele sociale: în lupta pentru autoafirmare, în conduita competitivă sau în depăşirea dificultăţilor vieţii. Registrul de manifestare al agresivităţii se întinde de la atitudinea de pasivitate şi indiferenţă, refuzul ajutorului, ironie şi tachinare, până la atitudinile de ameninţare şi actele de violenţă propriu-zis . Ea a fost definită diferit în de-a lungul timpulu, de multe ori fiind identificată cu violența. Aceste definiții au variat în funcție de gradul de toleranța al societății față de anumite forme de violență și chiar în funcție de modelul cultural al societății respective. Ca atare, unele forme de violență care nu sunt acceptate în anumite zone ale lumii, pot fi considerate normale și tolerate în altele. În societatea contemporană, mai ales de la începutul acestui mileniu, odată cu evoluția fără precedent a tehnologiei informației care a generat și o accesare mai rapidă a informațiilor cu diverse conținuturi, violența devine tot mai frecventă și se manifestă în forme din ce în ce mai diverse și cu aportul mass mediei. Potrivit definiției Organizației Mondiale a Sănătății, „violența implică amenințarea sau utilizarea intenționată a forței fizice sau a puterii împotriva propriei persoane, altora sau împotriva unui grup sau comunități, cu potențialul de a cauza traume, deces, efecte psihologice, privațiuni sau îmbolnăviri”.» [Aurora Marcela Preda, „Considerații despre etiologia și prevenirea femicidului”, în Analele Universității „Dunărea de Jos” din Galați, vol.7, no.1, pp. 7-21, Copyright-PDF, 2024].
2. Homo sapiens – tzapiens [„Ț(tz)apiens = care dă țepe sau trage-n țeapă”…], „face-to-face” cu o antropologie exagerat de generoasă…
„Să fie clar!” (Pace, Adrian Năstase!): dincolo de „subtilitățile și… inutilitățile terminologice” juridice, homicidul este „acea formă de violență în care se produce uciderea omului de către om” (premeditat sau nu). Mai pe înțelesul tuturor – omorul. Pe cale de consecință (tot în jargon juridic!), femicidul este acea formă de homicid în care victima este o femeie (muiere!). Modalitățile de „realizare” ale actului criminal au fost, sunt și (din păcate), vor fi de o varietate năucitoare. Aici, homo sapiens – tzapiens dispune de cea mai largă paletă inventivă!…
Pentru cazul de femicid, fie-mi permis să fac apel la Sfânta Scriptură… (mai ales, le „Noul Testament”). Vă amintiți povestea cu lapidarea muierii păcătoase (recte, muierea curvă)?) „Să ridice, primul, piatra, cel care este fără de păcat”?… Apoi, cred că știți prea bine cultul Prea-sfintei Fecioare Maria, născătoare de Dumnezeu (Iisus), pe care-l susține neabătut creștinismul în toate variantele sale, ceea ce denotă un uriaș și justificat respect al tuturor oamenilor față de femeia-mamă. Rolul – la fel de uriaș – al femeii în societate, sacrificiile și chinurile ei de a aduce pe lume o nouă făptură umană, apoi de a veghea asupra acesteia până în momentul în care se poate „ține singură pe picioare”, este recunoscut de orice om normal-psihic, din adâncurile cele mai negre ale timpului… De fapt, acest „rol” nu se termină niciodată (în cazul unei mame autentice)! Cazurile de „derivă” sau accidente fatale nu sunt decât excepția care întărește regula…
Antropologia – în varii orientării ideologice sau ramuri – are și ea la bază un „păcat originar”… Ființa umană este văzută prea tranșant ca fiind ruptă de esența ei biologică!… Homo sapiens – tzapiens se află într-o prea mare ruptură cu regnul său animal (în special, primatele). Or fi antropogeneza și consciogeneză și sociogeneză, fenomene quasi-simultane, o fi „saltul” la uman ceva net calitativ-superior, dar nu putem lăsa în umbra uitării că – la urma urmei – omul rămâne, în esența sa biologică, totuși un animal. Iar această animalitate este în prelungirea unui lung, lung șir (neuniform și discontinuu!) de „tentative” de umanizare, pe firul evoluției speciilor timp de milioane și milioane și milioane… de ani!… Cel puțin cât știm azi, grație avansurilor extraordinare ale științei. „Tata” Sigmund Feud a fost printre primii care au remarcat asta (inconștient-subconștient-conștient-supra-ego…). Omul este cel mai mare predator, cel puțin al lumii de azi… Violența (intra-specifică și inter-specifică) sunt modalități (fundamentale!) de supraviețuire în toată lumea viului pe Terra. Nici ființa umană nu face excepție. Faptul că pasul spre civilizație a însemnat și elaborarea și respectarea de reguli / norme (juriștii le spun, impropriu, „legi”), nu a anulat temelia biologică solidă a omului. La urma urmei, regulile / normele / „legile”… de aia sunt făcute spre a fi încalcate… n’est-ce pas? Forța, violența a guvernat de la început viața umană și „nu se lasă” nici azi… Apogeul ei este războiul de orice fel, însoțit de „obișnuitele” crime de război și crime împotriva umanității (genocidul). Am înfățișat acest „tablou” de mai multe ori și în Critic Arad… Este una din convingerile mele ferme.
Ei bine, o problemă aparte (re-acutizată și în lumea contemporană) este cea a femicidului… Prea ușor acest tip de comportament uman (???) este legat de sex, gelozie, divorț, abandon, beție, droguri etc. Mai ales că bărbații uită un lucru elementar pe care eu (la rându-mi, din tagma „părții inutile a…”) nu voi ezita să-l spun tuturor în față: vina datorită căreia o muiere își lasă bărbatul (indiferent de motive, reale sau imaginare, de formele la care recurge muierea respectivă), va aparține întotdeauna și la urma urmelor bărbatului! În ultimă instanță! Gândiți-vă bine, înainte de-a „sări în sus” de indignare!…
Dar să vedem cum stăm cu femicidul…
«Totuși, prin Declarația de la Viena a Organizației Națiunilor Unite privind femicidul s-au oficializat pentru prima dată diferite tipuri de femicid, incluzând: • uciderea femeilor ca urmare a violenței partenerului intim; • tortura și uciderea misogină a femeilor; • uciderea femeilor și a fetelor în numele „onoarei”; • uciderea țintită a femeilor și a fetelor în contextul conflictului armat; • uciderea femeilor din cauza zestrei; • uciderea femeilor și a fetelor din cauza orientării lor sexuale și a identității de gen; • uciderea femeilor și a fetelor aborigene și indigene din cauza genului lor; • infanticidul feminin și feticidul selectiv bazat pe gen; • decesele legate de mutilarea genitală; • acuzații de vrăjitorie; • alte tipuri de femicid legate de bande, criminalitatea organizată, traficanți de droguri, trafic de persoane și proliferarea armelor de calibru mic.» [ibidem]
În ultimele zile am asistat la proteste consistente (de stradă, organizate „parlamentar” sau în alte forme „oficiale”) împotriva „discrimării de gen”, inclusiv a formelor sale gravissime, de femicid… (U.S.A., U.K., Franța, chiar și în România…). Participanții sunt de toate „genurile”, inclusiv masculine, feminine, LGBT ș.a.m.d. Românica noastră se cam află în top la capitolul femicid… dar majoritatea cazurilor – mai recente – se situează în zona bărbaților „abandonați” (prin divorț, separare, apel la protecția poliției, în urma violențelor casnice etc.), apoi, bine „însiropați” cu alcool și / sau alte „substanțe”. Italienii pedepesesc astfel de crime abominabile (mai ales în prezența copiilor ‹unii chiar ținuți în brațe de mamele-victimă›) cu recluziune pe viață… Și la noi, deja se cer pedepse similare. Nu știu cum e în alte state „civilizate”, dar nu poate fi prea diferit!… Nu vreau să pomenesc aici de anumite state musulmane, (relativ) totalitare și teocratice; nu vreau să cad în păcatul europo-centrismului (inclusiv al anglo-saxono-centrismului), dar nu pot să mă rup de conștiința mea de cetățean european! Totodată, nu dispun de „expertiza” de a analiza la detaliu, la rădăcini, fenomenul și cauzele sale (superficiale, accidentale sau profunde…). Nu am dorit decât să fiu în ton cu „lumea normală”… Aici, chiar că nu prea e de glumit, nu putem lua fenomenul acesta detestabil a la legere…
Îmi voi respecta angajamentul din Avertisment: este locul și momentul unui post-titlu: ZGOMOTUL ȘI FURIA …
Va urma, curând, Secțiunea B – EXTAZUL… Deocamdată să nu uităm că ne aflăm pe un tronson de timp „ciudat”: între „Ziua Internațională a Luptei împotriva Violenței asupra Femeilor” (25 noiembrie) și „Ziua Internațională a Drepturilor Omului” (10 decembrie). Pe acest „tronson” se situează, ultima joi a lui noiembrie, marea sărbătoare a anglo-saxonilor (în speță, yankeii) – Thanksgivig Day (Ziua Recunoștinței). Apoi să nu uităm ceva „mai solemn”: Ziua Națională a României (1 Decembrie; aici nu voi putea „rata” o chibițare adecvată). În fine, vine perioada 6 Decembrie (Sf. Nicolae) – 7 ianuarie (Sf. Ion), care cuprinde și veselele sărbători ale Crăciunului… Greu, tare greu de așteptat!…
Și pentru că autorul e ardelean „get-beget”, nu putea lipsi o vorbă de duh tipică, apoteoza calmului și răbdării:
Doi ardeleni s-au blocat în lift.
După trei zile unul dintre ei spune:
– Mi se pare mie s-au ne mișcam prea încet?
DIXIT! &… SERVUS!…
Citește și:
- integral seria MENAJERIA DE STICLĂ
- Mai multe articole ale autorului: AICI – Reportaje și AICI – Opinii














1 comentariu. Leave new
Chiar că ești misogin. După câteva pahare in exces . Așa sunt toți „marii scriitori”. Misogini, ordinari, triviali și bețivi. In jurul a CE e ornament femeia? Ferească sfântul de așa exprimare.