Cadavrul a fost descoperit sâmbătă, 3 ianuarie, pe câmpul dintre Vinga și Mănăștur. Acesta era desculț și avea câinele lângă el. Persoana care l-a descoperit și a sunat la 112 nu s-a putut apropia de cadavru deoarece câinele era agresiv. Investigațiile sunt în curs, până în acest moment nu se cunosc împrejurările în care a survenit decesul dar, conform informațiilor noastre, nu este vorba despre o moarte violentă, cel mai probabil cauza fiind frigul.
„La data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre faptul că, pe un teren din extravilanul localității Mănăștur se află o persoană decedată.
Cu ocazia deplasării la fața locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 69 de ani, care a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei, stabilirii cauzei decesului și luării măsurilor legale.”– ne-a transmis IPJ Arad.














