No, ni mă, tu la ei… Ce le be și… be, mă!… (1) | (MINI-SERIAL – „EDIȚIE LIMITATĂ” – DE LA CRĂCIUN, PÂN’ LA ANU’ NOU Ș’APOI, LA SFÂNTU’ ION…)
[NOTĂ INFORMATIVĂ: Ați mai întâlnit vreodată o frază cu sens (în limba română!), formată din 12 cuvinte, fiecare doar din două litere? Ei bine, numa’ un român-ardelean poate „comite” așa ceva! Iar dacă același român-ardelean ar fi întrebat de medic „Aveți probleme cu alcoolul în familie?”, acesta, desigur, ar răspunde șugubăț cu „O, nu! Ne ajunge la tăți!”… Prin cele spuse mai sus, cred că ați „copciolit” noima titlului acestui mini-serial în ediție limitată… AUTORUL]
1. „Halbă ca zăpada și cei șapte mici” sau Cum te pedepsește Dumnezeu când, în noaptea de Rev’, faci asceză, „singuroi”…
În noaptea dintre ani, ca un boșorog ce se respectă, mă aflam în fața „claviaturii” computerului: lăsat „singuroi” între Crăciun și Sf. Ion (via Anul Nou), eram „Cel mai iubit – pardon, fericit!- dintre pământeni”… Puteam sta doar cu gândurile mele, să fac „asceză”, fără să mă mai „buzăre” nimeni. Verbul „a buzări” este neaoș din Banat și înseamnă a regula la cap… ca să nu folosesc un alt echivalent, tot neaoș, i.e., de prin părțile noastre… Mă hlizeam la „Halbă ca zăpada și cei șapte mici”, asezonată cu bine-cuvântatele țigări. Ambele „ingrediente”, nelipsite de lângă monitor. Așteptam ca cel „mic și negru” (recte, Anul Nou…) să bată la ușă – „Ciuc! Ciuc!…” iar eu să-i răspund: „Încă una… și mă duc!…”. Sau, să-i spun, ca bunică-mea de pe vremea copilăriei mele; când se oprea din croșetat se uita la mine și grăia: „Ghem over!”… Dinspre „Halbă ca zăpada și cei șapte…”, cred că ați înțeles și sensul „ocult”: la nebunia cu „political correctness” nu mai putem pomeni de frumoasa eroină (albă!) din basme – rasism!… Nici de haioșii „mici”… – cu cântecul „Aho, aho! Noi suntem pitici mișto” – cenzurat!… jignirea persoanelor cu handicap! (pardon, „cu nevoi speciale”). Cred că atât frații Jacob & Wilhelm Grimm, dar și Walt Disney se răsucesc azi în mormânt… Ce să ne mai mire, dacă și rușii au interzis (dar numai la ei acasă; la „export”, niet!) „Mașa și ursul” (din motive de decadență de familie?!…). Noi, o putem „pune” cu… „Harap Alb” & restul de povești nemuritoare… (împărați roșii, verzi…)…
„Asceza”, pe care o fac singuroi, are o explicație: la trei săptămâni după vaccinarea (benevolă!) anti-gripală, m-am pricopsit cu o „minunăție de gripă” (habar n-am de unde …). Așa că… familionul (Fuhrer-mujer & cele două nepoțele – British citizens) s-a „ușchit” degrabă la Macea, unde fiul meu cel mai mare (tot „ex-britanic”) a închiriat o sinistră dărăpănătură de casă (+ anexe), unde vrea să se facă un fel de fermier… Cu toată vecinătatea castelului impozant de la Macea, fermierul românaș nu va ajunge – șoha! – din urmă, pe cel britanic!…
Prin urmare, singuroi și pus pe „asceză”, am sărit într-un picior de bucurie: nu mai trebuia să fac nimic: de haleală, mă duc la mătușa lui Fuhrer-mujer (la scara vecină a blocului) cu lozinca „Ne dați sau nu ne dați?!”… Dinspre partea beuturii și țigărilor… „What are the friends good for?”… Dar m-a pedepsit D-zeu pentru viața lascivă ce o duc în aceste zile: tot ce am scris în noaptea de Revelion, după așteptarea zadarnică ca ciorile Aradului și-și facă obișnuitul rond multi-sonor pe deasupra buricului târgului, după ce am suportat bubuiturile serioase ale artificiilor de la miezul nopții (5… 4… 3… 2… 1…), iacă, printr-o mișcare greșită pe „claviatură” am smintit tot ce scrisesem până atunci!… Înjurăturile mele – tot neaoșe! – puteau concura cel mai faimos „plugușor”. Deci, am tras pe dreapta și-mi reiau munca, din amintiri, în seara de 1 Ianuarie (probabil, până spre 2… 3 ianuarie). Ceea ce fac acum! Singura consolare e tot o amintire din fragedă tinerețe: după ce făceam „Rev’-ul” cu „haita” de prieteni, mereu la același dintre noi, la aceeași casă (la bunicii lui, plecați invariabil de sărbători, în Bucovina), ne „revedeam” și în noaptea următoare… „la resturi” (cum ziceam noi)… Diferența e că, acum, sunt singur-singuroi cu computerul…
Dimineața de 1 Ianuarie – după „abureala” de noapte, cu vreun milimetru-doi de zăpadă adusă, mai degrabă de vânt, peste urbea Aradului, ar fi trebuit să zăresc măcar câțiva „sorcoviști” sau măcar pe unii „plecați cu sorcova”, cu vaca pe arătură (că tot e la modă „plugușoru’ ”), dar pas! „Ne dați sau nu ne dați?!”… ce ? Moare de varză, apă cu tot soiul de oligo-elemente / electroliți contra deshidratării… dar într-un oraș „vestic”… mai rar. Și, a propos de Vest, fășia (îngustă) corespunzătoare de pe harta Românicăi a fost „iertată” (până acum!…) de urgia de zăpadă, viscol, ger năprasnic ce s-a abătut asupra țării; „au vrut zăpadă de sărbători”, au primit din plin, bașca mulțimea de caramboluri de pe șoselele noastre (unele cu urmări tragice!). Iată însă că și în Elveția (!), la Crans Montana (barul La Constellation) s-a tras la indigo tragedia de la „Colectiv”, de la noi, de acum vreo zece ani… Dar nu e cazul de „Să moară și capra vecinului”!…
Și iarăși, by the way, în Transilvania și Banat la „sorcovă” îi zice „piz(ț)ară” iar „sorcoviștii” (de obicei, prichindimea) se numesc „pițarăi / pițărași”, numa’ că aceștia umblă de Crăciun… Deci, tot mai bine să ieși în zori (de Sf. Vasile) – pe o mahmureală bună – să mângâi mielul alb, simbol al lipsei de păcate… „Pune mâna pe Vasilică, să îți iei mașină mică!” sau „Hai la mielu’ cu noroace, dai un pol da’ știi că face!”… Un mic comentariu, aici: „mașina mică” era visul la modă pe vremea Motanului Arpagic; azi nu mai ține chestia asta… fără un Merțan sau un BMW (sau un Ferrari?… etc.) nu te mai bagă nimeni în seamă… noroc cu noile „taxe” începând cu 2026: istoria – doar aici! – se învârte în cerc!… Apoi, câte zerouri trebuie să aibă „polul” și mai ales în ce currency? Vedeți, „bunăstarea” tot la cei de „sus” sau interlopi trage!… Ei își pot permite să cânte „România e un Rai / Fură, dacă vrei să ai!”… Cât despre cei nevoiași, pot ei să facă și centenarul, pot fi întrebați „Care e secretul longevității Dv.?”; răspunsul logic nu va putea fi decât „N-am bani de înmormântare”… Să credem în reclama ce se face mai recent, „După ce va intra în vigoare noua lege a pensiilor, dosarul de pensionare se va depune direct la parohia de care aparțineți”… ???… Deci, boieri dumneavoastră, cântec, joc și voie bună…
2. Între „Jocul de-a vacanța” și „De-a v-ați ascunselea”… sau: De la picturile sub genericul „Car cu boi”, ale clasicului Nicolae Grigorescu… la „Boi cu caru’ ”, din „pinacoteca” de la Cotețul Poporului – Bula lu’ Pândaru…
Piesa de teatru (bulevardier!) a lui Mihail Sebastian era un fel de exercițiu siropos („melo”), bun pentru perioada de acum vreo 90 de ani… „Mai marii noștri” – în schimb și în prezent – nu „se joacă” (cu vacanța, evident!)… Reprezentanții de vârf ai celor trei puteri ale statului nu ar trebui să aibă nicio zi liberă! Că de aia „s-au pus ei”… „acolo”: să legifereze, să gospodărească și să „magistrărească” treburile țării… și așa lăsate vraiște de atâta amar de vreme… Unii, din ce-a de-a treia categorie de „șefi”, au preferat – în plus – și jocul prichindeilor: „s-au v-ați ascunselea” (complet ilegal!) de la luarea unor decizii importante ale CCR. Cică, pe 16 ianuarie; „vor reveni” la lucru, dar numai după ce vor fi obținut ceva ce nu este prevăzut în procedurile respectivei „curți”, recte, studiul de impact al modificării legii pensiilor „speciale” (pardon, nesimțite!)… Culmea e că aceste pensii / indemnizații „speciale” pentru tagma magistraților reprezintă doar aprox. 10 % din totalul „ghiftuirilor” celor ce se cred șmecheri… Mai sunt și alte categorii profesionale „de vârf” (+ „sinecuriștii”) care „beneficiază”!… Toți ăștia pretind că se spetesc de atâta muncă… ce să mai zicem de cei care – cu adevărat! – hămălesc în condiții efectiv grele de corvoadă? Mă veți acuza de „populism” sau „stângism”… nu-i adevărat! Este o minimă cerință de decență și echitate a veniturilor! Și a ierarhiei valorilor! Nu cred – nici să mă picure cu ceară! – că tagma magistraților (ce naiba caută aici și procurorii?) ajunge, la frumoasa (și experimentata!) vârstă de vreo 48 de anișori, într-un hal de epuizare ca la cei scăpați dintr-un lagăr de muncă forțată (=exterminare?)… Să se explice astfel de ce criminalitatea „rasată” ajunge, mai mereu, la prescrierea faptelor?… Pensionarii, salariații „de rând” – cu adevărat – talpa roasă, găurită rău a țării, sunt chemați să dreagă busuiocul pus în ceaunul prostiei și incompetenței celor de la „vârf”… Din nou, nu este populism și nici stângism ceea ce spun! Înțeleg că trebuie să înțelegem situația militarilor, în general, a celor ce activează în sistemele de forță și constrângere (și apărare!) ale statului, dar nu pricep pretențiile – josnic nejustificate – ale celor ce nu fac decât să-și mute curu’ de pe un fotoliu tapițat pe altul sau de pe genunchii unor potentați, pe ai altora, toți, cu nimic mai breji!…
Soluția? Ne-o dă jocul prichindeilor (de-a v-ați ascunselea… sau … baba oarba), atunci când trebuie să se facă eliminări până rămâne fraierul/a final/ă… Îmi amintesc perfect de un cântecel-incantație al unor prichindei din modestul „spațiu de joacă” dintre blocurile cartierului Gheorgheni (Cluj), de prin anii ’75 – ’76 (evident, după prima aselenizare…): „Doi pași pe Lună / Și-o bătaie bună / O cafea amară / Ieși, te rog, afară!”. Nu pot uita: simbolistica puerilă a racilelor lumii noastre – progresul științifico-tehnic (excesiv ?), violența în societate, stress-ul în care „Trăind în cercul (nostru) strâmt / Norocul (ne) petrece” (Cu umilințâ, M. Eminescu!)… Deci, soluția, pentru mai sus-pomeniții favorizați ai soartei, nu poate fi decât ultimul vers al prichindeilor: „Ieși, te rog, afară!”…
3. La cumpăna (pardon, „cupa”) dintre ani – „Carpe diem!” [Horațiu, Ode I, 11, 8] (= aprox. „Trăiește clipa!”)
Ieromonahul Serafim Pantea spunea: «„Carpe diem“ sau, în traducere aproximativă, „ajunge zilei răutatea ei“. Dacă nu învățăm să prețuim clipa pe care o avem acum nu vom putea să ne prețuim viața. Pentru că toată viața noastră este concentrată în clipa prezentă. Este mult mai important să facem ceea ce putem decât să facem planuri pentru lucruri care cel mai probabil nu vor ajunge niciodată să fie puse în practică. Omul care nu-și plănuiește drumul înainte de a călca pe el, este neînțelept. Iar omul care pierde timpul făcând planuri și uitând să trăiască clipa prezentă, este nebun pentru că-și irosește viața. Că la ce i-ar folosi cuiva să conceapă planuri aproape de perfecțiune dacă nu ar și începe lucrarea? Și ce moment mai bun există pentru a începe o lucrare dacă nu chiar clipa prezentă [s.n.]?» [Doxologia.ro]
Pare moralizator, Nu? Am apelat la acest citat spre a da mai multă greutate celor ce le voi spune în final…eu, liber cugetătotul (pe șleau, ateul!)…
Am fost întrebat – de mai multe ori – de unde mi-a venit ideea cu „Istoria e o curvă iar politica, lupanarul ei”? Unul dintre mini-serialele mele preferate…Nu vreau să fac – hic et nunc – filosofie de doi bani…Mai bine invoc „Hic Rhodus, hic salta!”…[fabulă de Esop]. Ei bine, istorie nu au decât oamenii. În conștientizarea finitudinii ființării lor existențiale. Totul este un prezent continuu (doar clipa!) inserat în infinitudinea crono-topică a existenței în genere. Nu există trecut: trecutul este doar ceea ce a fost și nu mai este (poate, doar în reprezentările noastre subiective, deformante). „Mortul, de la groapă nu se întoarce”… Nu există viitor : viitorul este doar ceea ce nu este încă (cu toată imaginația noastră anticipativă). Tot ce este… este clipa pe care „o trăim” plenar. Nu putem „trăi” efectiv nici trecutul, nici viitorul. Cineva spunea că „Cine nu-și cunoaște istoria, riscă să o repete…” Fals! Orice prezent este unic și irepetabil. El este cel „trăit” – iarăși, în mod unic și irepetabil – de către fiecare individ al speciei homo sapiens-sapiens (?), la rândul său, unic și irepetebil… Clipa trecută sau cea următoare nu există. Asta este filosofia mea.
Acum, „curva” nu se confundă cu prostituata. Cea din urmă (sau cel din urmă) oferă plăceri (de tot felul, de la nimfomanie, la sadism sau la masochism…) contra cost. Doar am trăit și trăim într-o economie de piață, unde totul este de vânzare (iar asta, nu de azi, de ieri…). Există o „diviziune a muncii”… Cât privește „curva”, ea are – pentru mine – semnificația persoanei care valorifică la maximum oportunitățile. Face istoria lucrul acesta? Sigur că da! Mai ales când nu e nici trecut, nici viitor, ci… strictul prezent! Mai ales „strictul prezent”! Lupanarul curvelor nu este ceea ce noi numim, îndeobște, „bordel”. Ultimul este pentru prostituate (de orice… gen). Lupanarul curvelor este politica pentru că „valorificarea oportunităților” este și ea o altă definiție a politicii (și implicit a „istoriei”). Pentru ca să înțelegeți lucrul acesta nu aveți decât să priviți (și să vedeți!) în jurul vostru, boieri dumneavoastră! Veți constata cu ușurință că totul este doar un joc al hazardului! Ultimul, poate singura certitudine! Bine zicea Eminescu în strofa finală din „Luceafărul”!…
La cumpăna (pardon, „cupa”) dintre ani, aceasta este singura concluzie certă pentru mine. Dar despre acest „joc al vacanței cu ea însăși”, în episoadele următoare de sub genericul / titlul atât de „inofensiv” …
LA MULȚI ANI, 2026!
Citește și:
- mai multe articole ale autorului: AICI – Reportaje și AICI – Opinii
