ACTUALIZARE | DREPT LA REPLICĂ
„În urma afirmațiilor apărute în spațiul public, care induc în mod eronat ideea că Primăria Municipiului Arad ar fi îngrădit libertatea de exprimare sau dreptul constituțional la liberă întrunire, facem următoarele precizări:
Respingem categoric aceste acuzații. Primăria Municipiului Arad nu a interzis și nu interzice organizarea de manifestații publice, însă orice astfel de acțiune trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare.
În cazul manifestației anunțate sub denumirea „Independența Justiției și împotriva pensiilor speciale”, programată pentru data de 12.02.2026, ora 18:00, organizatorii nu au respectat obligațiile prevăzute de Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată. Mai exact, nu a fost depusă declarația scrisă în termenul legal de minimum 3 zile înainte de desfășurarea acțiunii și nu a fost utilizat formularul-tip prevăzut în anexa legii. O simplă notificare transmisă prin e-mail, înafara orelor de program cu publicul, nu suplinește cerințele expres prevăzute de actul normativ.
Avizarea unei adunări publice nu reprezintă un act discreționar al autorității locale, ci o procedură reglementată clar de lege, menită să asigure ordinea publică, siguranța participanților și buna desfășurare a evenimentului.
Întrucât condițiile legale nu au fost îndeplinite, Comisia pentru avizarea adunărilor publice nu a putut emite un aviz favorabil.
Primăria Municipiului Arad rămâne deschisă dialogului și sprijină exercitarea drepturilor constituționale, cu condiția respectării cadrului legal aplicabil tuturor, fără excepție.” – a transmis Primăria Arad.
Știrea inițială | 11 februarie | Primăria Arad interzice protestele față de amânarea pronunțării Curții Constituționale privind pensiile speciale
Primăria Municipiului Arad a anunțat că nu a avizat favorabil organizarea manifestației publice programate pentru 12 februarie 2026, ora 18.00, în fața Tribunalului Arad, unde mai multe organizații civice intenționau să protesteze față de amânarea pronunțării Curții Constituționale privind pensiile speciale. Organizațiile civice reacționează dur după ce Primăria Arad a refuzat să avizeze protestul în fața Tribunalului și acuză încălcarea gravă a dreptului constituțional la liberă întrunire și susțin că notificarea depusă nu reprezenta o cerere de aprobare, ci o simplă informare legală a autorităților. În opinia lor, administrația locală a transformat procedura de notificare într-un instrument de blocare a unui protest pașnic.
POZIȚIE PUBLICĂ privind interzicerea unei adunări civice în municipiul Arad | NU NE MAI ÎNGRĂDIȚI LIBERTATEA DE EXPRIMARE!
„Organizațiile civice semnatare condamnă ferm decizia Primăriei municipiului Arad de a interzice organizarea unei adunări publice pașnice în data de 12 februarie 2026, ora 18.00, în fața Tribunalului Arad, prin care cetățenii doreau să protesteze față de amânarea pronunțării Curții Constituționale privind pensiile speciale.
Prin adresa 11.401 din 10/02/2026, primăria Arad anunță că “organizarea și desfășurarea acestei manifestații publice nu a fost avizată favorabil” (foto).
Această decizie constituie o încălcare gravă a dreptului fundamental la libertatea întrunirilor, garantat de art. 39 din Constituția României, precum și a standardelor europene privind libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor și participarea civică.
Notificarea de organizare a adunării a fost depusă cu respectarea termenului legal prevăzut de Legea nr. 60/1991, cu 72 de ore înainte de momentul protestului, adică luni, 9 februarie, la ora 18:45. Notificarea NU ESTE o cerere de aprobare, ci o înștiințare a autorităților cu privire la desfășurarea adunării, așa cum stabilește expres Decizia ÎCCJ nr. 15/2018. În mod clar, răspunsul autorităților nu constituie un aviz care să permită interzicerea adunării!
Manifestația notificată la Arad face parte dintr-o serie de proteste anunțate în cinci orașe din România la aceeași dată și aceeași oră – sub aceeași egidă: DECIZIE AMÂNATĂ, REFORMĂ SABOTATĂ! Activiști civici și cetățeni din Arad, Timișoara, Iași, Craiova și Brașov doresc să își exprime nemulțumirea legată de noua amânare a deciziei CCR pe tema reformei pensiilor speciale – o amânare nejustificată, iresponsabilă și costisitoare pentru România care poate pierde peste 230 milioane de Euro din tranșele PNRR.
Peste tot în cele 5 orașe – inclusiv în Arad – organizațiile civice respectă toate procedurile legale, notifică autoritățile și colaborează cu ele în timpul manifestațiilor de protest pentru o desfășurare pașnică. Însă Primăria condusă de Călin Bibarț – cel care și semnează adresa – a ales să limiteze exercitarea unui drept constituțional fundamental, transformând notificarea legală într-un instrument de interzicere.
Libertatea întrunirilor nu poate fi condiționată de aprobări sau interpretări restrictive ale administrației publice. Într-un stat de drept, autoritățile trebuie să protejeze exercitarea libertăților civice, chiar și atunci când acestea exprimă critici față de instituțiile statului.Organizațiile civice semnatare își rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele legale pentru a apăra libertățile fundamentale și principiile statului de drept.
Semnatari:
Inițiativa Timișoara
Corupția Ucide
Inițiativa România
Alternativa Civică Timișoara
Reset
În Stradă
Inițiativa Activism Civic Craiova
Rezistența Civică Galați
Tineri Liberi
Valea Jiului Society
În Stradă Iași
VeDem Just – Asociația Voci pentru
Democrație și Justiție
Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
Asociația Aradul Civic
Sursa: comunicat de presă















1 comentariu. Leave new
Au ajuns caricaturile de ,,conducători ” locali să ne bage pumnul în gură?Mai bine să vadă cum cheltuie banii noștri pe hidosenia aia de pod și aruncă banii pe tot felul de sărbători și zile ale vecinilor ca deh plătim noi impozitele mărite. Ați avut de ales între a face curățenie din primării și a mari impozitele,normal ca monosprancenatul a ales impozitele mărite. Oricum va doresc la toți un călduros: ,,Să vă trazneasca Dumnezeu!”, pentru că meritați.