Oficial | Comunitățile locale pot stabili regulile privind amplasarea și funcționarea sălilor de jocuri de noroc | Prefectul Mihai Pașca a anunțat o dezbatre publică

mihai pasca
Distribuie:

În ședința Guvernului de marți seara au fost adoptate ordonanţele de urgenţă privind reforma administraţiei publice şi relansarea economică. La capitolul reforme în administrația publică, este inclusă și o componentă privind descentralizarea. Această componentă a descentralizării vizează și descentralizarea autorizării jocurilor de noroc. Astfel, fiecare primărie trebuie să stabilească o zonă unde, pe baza unei taxe speciale, dacă și cum vor putea funcționa sălile de jocuri de noroc.


Imediat după anunțul oficial al Guvernului că cele două ordonanțe au fost adoptate, prefectul Mihai Pașca, printr-o postare pe rețelele de socializare, a revenit asupra ideii de consultare publică lansată lunile trecute (vezi articol asociat), anunțând că în perioada imediat următoare va organiza această dezbatere publică pe tema jocurilor de noroc 

„De astăzi avem puterea de a decide dacă mai avem nevoie de saloane de jocuri de noroc în Arad, dacă mai vrem un bulevard împânzit de aceste localuri, dacă mai vrem ca tinerii noștri să cresacă având la fiecare colț de stradă tentația mincinoasă a câștigului facil. Saloanele de jocuri de noroc au sufocat orașul, iar impactul social, economic și urbanistic e vizibil pentru toți.

Prin noile reglementări legale adoptate astăzi de Guvernul Ilie Bolojan, comunitățile locale pot stabili ele regulile privind amplasarea și funcționarea sălilor de jocuri de noroc. În sfârșit, alegerea este a cetățenilor, a arădenilor. De aceea, în cursul săptămânii viitoare organizăm o dezbatere publică privind reglementarea jocurilor de noroc în Arad. Facem cunoscute noile prevederi și vom răspunde la câteva întrebări esențiale (dacă mai permitem această activitate în Arad, dacă da – care sunt zonele din Arad unde să fie permise aceste localuri, care sunt soluțiile care pot fi cerute administrației locale pentru protejarea interesului public).

Este o dezbatere nu despre interdicții primite, ci despre echilibru, responsabilitate și cu implicarea cetățenilor în deciziile din comunitatea locală.”

Prefectul a lansat invitația ca toți cei interesați (specialiști, cetățeni, organizații civice și presa locală) să participe la dezbatrea publică și să-și exprime punctul de vedere, întrucât decizia le aparține. Deocamdată nu au fost comunicate informațiile despre unde, când, cum se va organiza această dezbatere.



Ordonanța privind reforma în administrație își propune să rezolve câteva aspecte care țin de administrația atât de cea locală cât și de cea centrală:
  • În primul rând, face cele două administrații mai eficiente propunând audituri de personal și reduceri de cheltuilei acolo unde se constată că sunt nejustificate, ceea ce va face să avem o administrație mai eficientă în anii următori, reducând bazele de cheltuieli ale administrației din România.
  • De asemenea, vine cu precizări importante care țin de susținerea descentralizării, aducând prevederi importante privind scurtarea procedurilor de descentralizare, simplicarea acestora și crearea de baze legale pentru transferul activelor care astăzi nu sunt bine gestionate de către aparatul central.
  • Acest pachet vine să întărească capacitatea administrației publice locale, de a genera politici în domeniul urbanismului, de a genera politici în domeniul taxelor și impozitelor locale, planificării urbane și întărește capacitatea administrativă a întregii administrații publice locale din România, încurajându-le să fie mai performante și eficiente.
  • După adoptatea acestei ordonanțe, autoritățile locale vor putea decide dacă permit și în ce condiții să funcționeze jocurile de noroc pe teritoriul lor.
  • Toate aceste măsuri se consideră că vor avea ca efect îmbunătățirea calității administrației publice din România, în așa fel încaât să avem o administrație mai performantă, eficientă și care va oferi servicii mai bune cetățenilor.

ACTUALIZARE, ora 15.35| Dezbaterea publică pe tema descentralizării vizând transferul către autoritățile locale a deciziei privind autorizarea și funcționarea jocurilor de noroc a fost stabilită de Prefectura Arad pentru data de luni, 2 martie.

Dezbaterea se va organiza în sala Marii Uniri din municipiul Arad, Bulevardul Revoluției nr. 81, începând cu ora 15.30 și poate participa orice persoană interesată.

dezbatere publica prefectura arad



Articol asociat: „Ne mai dorim saloane de jocuri de noroc în Arad?” | Prefectul Mihai Pașca propune o dezbatere publică



 

Categorie: Știri, Administrație, Recomandări
Etichete: descentralizare, Mihai Pașca, municipiul Arad, sală de jocuri de noroc, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Un angajat al Metalcomp a murit pe loc după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra la dezafectarea fostului CET – AOT
Articolul următor
Atenție, șoferi! Deviere temporară a circulației pe B-dul N. Titulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie