Ilie Cheșa, fostul viceprimar al Aradului, soția sa și asociatul lor au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției în dosarul Parchetului European vizând frauda cu fonduri UE, toți trei acceptând condamnări cu suspendare. Tribunalul Timiș a decis, în 09 aprilie, condamnarea acestuia.
În luna decembrie 2025, Biroul Parchetului European (EPPO) din Timișoara (România) a prezentat Tribunalului Timiș șase acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei persoane fizice și trei societăți, în cadrul unei investigații privind frauda în materie de subvenții și falsificarea de subvenții care implică granturi UE pentru întreprinderile nou-înființate, cu un prejudiciu estimat de aproximativ 120 000 EUR. Cele trei persoane care au ales să încheie acord de recunoaștere sunt Ilie Cheșa, fostul viceprimar al Aradului, soția sa și asociatul lor, Sârb Ciprian Vlad. Cei trei au încheiat acordurile de recunoaștere a vinovăției atât în nume propriu cât și în numele firmelor vizate de anchetă respectiv Sahara Sun Beauty Shop, Klug Socol Transport și RC Construct Service 2019.
Săptămâna trecută, Tribunalul Timiș a emis decizia de condamnare în baza acordului de recunoaștere. Ilie Cheșa a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere și alte . Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.
„Tip solutie: Condamnare cu acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: În temeiul art. 485 alin. 1 lit. a) CPP, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul European – Biroul Teritorial Timişoara și inculpatul Cheşa Ilie în dosarul nr. I.0001541/2025. În baza art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP, cu reținerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de art. 480 alin. 4 CPP, dispune condamnarea inculpatului CHE?A ILIE, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, comisă în formă în continuată (3 acte materiale). În baza art. 18 ind.1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP raportat la art. 67 alin. 2 CP, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) CP, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice și în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În baza art. 65 alin. 1 CP interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) CP, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice și în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa în măsura anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 91 și art. 92 CP dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a prezentului accord de recunoaștere a vinovăției.
În baza art. 93 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va fi obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) CP, pe durata termenului de supraveghere, dispune obligarea inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Cheșa Ilie va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul D.G.A.S.P.C. Arad și Centrelor de plasament din subordinea acesteia sau în cadrul Centrului pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice Arad, pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art. 94 alin. 2 CP, dispune ca supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului să se efectueze de Serviciul de Probațiune Arad, care va sesiza instanța de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. 4 CP. În baza art. 91 alin. 4 CP, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 CP, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. (…) ” – conform portalului instanței.
Deocamdată, Ilie Cheșa este singurul condamnat. În cazul soției sale și a asociatului său, Tribunalul Timiș urmează a se pronunța la termenul stabilit pentru 24 aprilie.
Ancheta a vizat fapte conform cărora fostul viceprimar ar fi accesat un program european, pe timpul derulării căruia, pentru a obține tranșele de fonduri, ar fi depus la autoritatea de control documente nereale. Acestea demonstrau că s-ar fi obținut o cifra de afaceri de 30 la sută din proiect, dar și că ar fi fost făcute mai multe angajări. La începutul lunii octombrie 2025 , EPPO a efectuat mai multe percheziții la Arad, la mai multe domicilii, inclusiv la domiciliul fostului viceprimar.
„Potrivit anchetei, în perioada 2018-2022, un antreprenor din Arad, fost vicilor al municipalității, a gestionat trei întreprinderi care au beneficiat de proiecte Start-Up finanțate de UE. Împreună cu alte două persoane, acesta a prezentat autorității de management documente false pentru a obține sau a păstra granturile. Documentația falsificată se referea la finalizarea etapei de formare practică necesară în cadrul proiectelor, la crearea și menținerea a două locuri de muncă pentru fiecare beneficiar și la dovada generării a cel puțin 30 % din veniturile corespunzătoare primei tranșe a grantului.
Elementele de probă indică faptul că societățile nu au îndeplinit aceste condiții. Cu toate acestea, documentația a fost depusă în numele lor, permițându-le să primească sau să păstreze fondurile UE. Doi asociați au fost implicați în gestionarea a două dintre societăți și au participat la prezentarea declarațiilor false.”- conform comunicatului EPPO.
Articole asociate:















1 comentariu. Leave new
bine ma ca la asta îi dati 2 ani cu suspendare si daca un om de rand fura o paine ca nu are bani isi ia 5 ani cu executare !va pupati unul pe altu in cur !sa va ajute domnul toti din parlament si mucusor a vostru sa ajungeti la puscarie !!!