ȘTIREA INIȚIALĂ | 30 aprilie, ora 11.50 |
Polițiștii arădeni au oprit joi dimineața un transport al contrabandiștilor de țigări. Un TIR care a intrat în România cu destinația Timișoara a fost oprit pe autostrada A1, în zona Pecica, iar la control au fost descoperite baxuri de țigări.
ACTUALIZARE 1 | 30 aprilie, ora 13.20 |
Tirul (foto) a fost dus într-un depozit din municipiul Arad pentru continuarea cercetărilor.
ACTUALIZARE 2, 01 mai 2026 | Șoferul a fost reținut
În camion au fost descoperite aproximativ 800 de baxuri de țigări de foarte bună calitate, marca Kent și Marlboro. Se pare că au fost fabricate într-o fabrică clandestină din Italia și introduse în România. Șoferul a fost reținut, joi, pentru 24 de ore și nu colaborează cu anchetatorii. Singura certitudine despre rețeaua din care face parte fiind cea că este foarte bine organizată și „informată”- existând suspiciunea că ar fi știut de operațiunea polițiștilor de pe A1.
ACTUALIZARE 3, 01 mai 2026, ora 10.25 | Peste 1 milion de euro este valoarea țigărilor confiscate | Șoferul camionului (Stanciu Simon Constantin) a mai fost condamnat și-n dosarul furtului din 2018 a celor 414 tone de cupru, în valoare de două milioane de euro
IPJ Arad: ȚIGARETE DE CONTRABANDĂ, DE PESTE 1 MILION DE EURO, CONFISCATE DE POLIȚIȘTI
„În dimineața de 30 aprilie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, cu sprijinul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac, au depistat un autocamion, pe autostrada A1, în zona nodului care face legătura între D.N. 69/A și autostradă.
Din verificări a reieșit că autocamionul, condus de un bărbat de 36 de ani, din Timișoara, ar fi plecat din municipiul Arad.
În remorcă, au fost descoperite 7.800.000 de țigarete, de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
A fost indisponibilizat și mijlocul de transport.
Valoarea estimativă a țigaretelor este de aproximativ 5.500.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.” – a informat IPJ Arad.
ACTUALIZARE 4, 02 mai 2026 |
Șoferul camionului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: În temeiul art. 226 C. proc. pen. rap. la art. 202 C. proc. pen., art. 223 alin. (2) C. proc. pen., Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la data de 01.05.2026 în dosarul de urmărire penală nr. 1683/308/P/2026. Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 01.05.2026 până la data de 30.05.2026 inclusiv, a inculpatului Stanciu Simon Constantin aflat în stare de reţinere – pentru săvârşirea infracţiunii de de?inere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, data de 01.05.2026, ora 17:15.
Document: Încheiere de dezînvestire 1807/2026 01.05.2026
ACTUALIZARE 5, 04 mai 2026 |
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a remis un comunicat de presă referitor la transportul contrabandiștilor de țigări oprit, joi dimineața, de polițiștii arădeni pe A1:
„Prin ordonanța din data de 01.05.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul S.S.C, în vârstă de 36 de ani din mun. Timişoara, jud. Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, faptă prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal.
În fapt, s-a reţinut că,
în data de 30.04.2026, organele de poliţie au procedat la oprirea în trafic, pentru efectuarea de verificări, a şoferului unui ansamblu auto format din cap tractor şi semiremorcă care se deplasa dinspre mun. Arad, pe Autostrada A1, înspre jud. Timiş.
După oprirea în trafic a ansamblului auto, organele de poliție au solicitat documentele șoferului, acesta fiind singurul ocupant al capului tractor şi documentele aferente mijlocului de transport, stabilindu-se faptul că la volanul acestuia a fost identificat inculpatul S.S.C, în vârstă de 36 de ani din mun. Timişoara, jud. Timiş.
În urma verificărilor s-a constatat că inculpatul a încălcat prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din România, în sensul că autotractorul condus nu a posedat poliță de asigurare RCA valabilă.
Totodată, inculpatul a prezentat la control scrisoarea internațională de transport CMR, conform căreia încărcătura transportată era compusă din 31 de paleți cu lăzi goale, cu destinaţia Bulgaria.
Pentru a verifica dacă marfa transportată coincide cu cea indicată în documentele de transport, s-a procedat la efectuarea percheziției ansamblului auto, ocazie cu care în compartimentul de transport marfă al semiremorcii au fost identificaţi 26 (douăzecișișase) de paleți cu cutii de culoare albă, cu dimensiuni specifice baxurilor cu țigarete, în acestea fiind identificate următoarele cantități și sortimente de țigarete nemarcate fiscal:
– 319.500 (treisutenouăsprezecemiicincisute) de pachete cu țigarete marca Kent Core, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul, conținând 6.390.000 de țigarete;
– 70.500 (șaptezecidemiicincisute) de pachete cu țigarete marca Marlboro, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul, conținând 1.410.000 de țigarete;
În total, ca urmare a inventarierii, a rezultat că inculpatul a transportat cantitatea totală de 390.000 (treisutenouăzecidemii) de pachete cu țigarete netimbrate, a 20 țigarete/pachetul, reprezentând 7.800.000 de țigarete fără timbru de acciză aplicat, în valoare aproximativă de 5.487.077 de lei.
Ca urmare a mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că inculpatul avea cunoștință de prezența țigaretelor din semiremorcă, participând în mod conștient și voluntar la deţinerea şi transportul acestora.
În vederea continuării cercetărilor, în cauză s-a dispus indisponibilizarea autotrenului şi a întregii cantităţi de ţigarete descoperite.
În data de 01.05.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.”
Foto@criticarad
























5 comentarii. Leave new
Cum puteți să scrieți că au știut că urmau să fie opriți..și chiar au mers să le facă damblaua politistilor
= OARE CAMIONUL APARTZINE DE FIRMA CU EPOLETZI OCHIU SI TIMPANUL SAU FIRMA UNEI RUDE A VAMESHILOR CINSTITZI RUMENO ? – SCARBA MI E – CINSTE SI CORECTITUDINE IN SIST SECURIST FANARIOT ==
poate mai degrabă firma aia de fier vechi, cu M începea… nu mai știu cum Comp….
Nicolai, nu îi mai cerți pe polițiștii care nu te-au informat înainte de operațiune?
Alin Metalcomp a lui este șoferu!