Pumni de aur pentru Arad | Cristian Ofrim – învingător în Ungaria la Memorialul „Varga Viktor”. Prestație solidă a lui Iulian Andronic

cristian ofrim și iulian andronic
Distribuie:

Boxul juvenil arădean continuă să impresioneze pe plan internațional prin rezultatele obținute de doi sportivi de perspectivă, Cristian Ofrim și Iulian Andronic, ambii născuți în anul 2009.


Cei doi pugiliști se antrenează în cadrul clubului de box al Liceului Tehnologic de Științe Aplicate și sunt legitimați la Basti Box,

structură care în ultimii ani a produs tot mai multe rezultate importante pentru sportul arădean. Cristian Ofrim, care evoluează la categoria 55 de kilograme U19, a avut un parcurs excelent în Ungaria, la Memorialul „Varga Viktor”, competiție desfășurată în perioada 9–10 mai 2026, reușind să câștige turneul după două victorii categorice în fața unor adversari redutabili din țara gazdă.

În primul meci, pugilistul arădean l-a întâlnit pe Tumpek Ádám, boxer medaliat la Campionatele Naționale ale Ungariei.

Ofrim a controlat disputa și s-a impus clar la puncte, cu decizia unanimă a arbitrilor, 3-0


A doua confruntare l-a adus în ring în fața lui Farkas Lajos Roland, un alt sportiv maghiar cu experiență. De această dată, Cristian Ofrim a dominat categoric meciul și a obținut victoria prin RSC în repriza a doua, după ce adversarul a fost numărat de trei ori.


La rândul său, Iulian Andronic, categoria 75 de kilograme U19, a avut parte de un duel extrem de dificil împotriva lui Daniel Szas, campion național al Ungariei.

Chiar dacă arădeanul a părăsit ringul învins, prestația sa a fost una apreciată, mai ales după o primă repriză în care l-a dominat categoric pe experimentatul pugilist maghiar. Evoluțiile lor demonstrează că tinerii pugiliști din Arad pot face față cu succes unor adversari consacrați la nivel internațional și reprezintă o nouă dovadă a muncii depuse de antrenorii implicați în dezvoltarea acestui sport.


„Suntem extrem de mândri de rezultatele obținute de Cristian Ofrim și Iulian Andronic, doi tineri care demonstrează că prin muncă, disciplină și seriozitate se pot obține performanțe importante. Pentru Liceul Tehnologic de Științe Aplicate este o onoare să susțină astfel de sportivi și să contribuie la dezvoltarea lor atât educațională, cât și sportivă. Evoluțiile lor în fața unor adversari puternici din Ungaria confirmă valoarea boxului arădean și a pregătirii desfășurate în cadrul clubului nostru. Îi felicit pe sportivi, pe antrenori și pe toți cei implicați în aceste rezultate deosebite și sunt convinsă că acesta este doar începutul unor performanțe și mai mari”, a declarat directoarea liceului, Julia Țica.

Maestrul Alexandru Ducu, cel care le-a stat în colț sportivilor arădeni s-a declarat foarte mulțumit de cei doi. „Cristian și Iulian au demonstrat caracter și multă determinare în ring. Am întâlnit adversari foarte bine pregătiți, cu experiență internațională și rezultate importante în Ungaria, iar băieții au răspuns excelent. Cristian a boxat matur, inteligent și a dominat clar ambele meciuri, iar victoria de la Memorialul «Varga Viktor» este pe deplin meritată. Și Iulian a făcut un meci foarte bun cu campionul Ungariei, mai ales în prima repriză, unde a arătat că poate lupta de la egal la egal cu un boxer neînvins. Sunt sportivi tineri, cu au potențial foarte mare și sunt convins că vor aduce rezultate importante pentru Basti Box, pentru Arad și pentru boxul românesc”, a declarat maestrul Ducu.



 

Categorie: Sport
Etichete: BASTI BOX, Cristian Ofrim, Iulian Andronic, Liceul Tehnologic de Științe Aplicate, Memorialul „Varga Viktor”
Distribuie:
Articolul anterior
VILA REBECA, MONEASA  
Articolul următor
România între Frontierele Puterii și Umbrele Crizei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

world cup 2026

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE | 6

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE, partea 6, 17-21 iunie Miercuri 17 iunie 2026, ora: 20,00, „Huston Stadium”, temperatura: 28°C, spectatori: 68.777. Grupa K: PORTUGALIA – CONGO 1-1 (1-1)…
caseta cu rezultate 1

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE | 5

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE, partea 5, 15-17 iunie Luni 15 iunie 2026, ora: 19,00, „Atlanta Stadium”, temperatura: 26°C, spectatori: 67.640.  Grupa H: SPANIA – CAPUL VERDE 0-0…
world cup 2026

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE | 4

WORLD CUP 2026 – CASETA CU REZULTATE, partea 4, 14-15 iunie Duminică 14 iunie 2026, ora: 20,00, „Houston Stadium”, temperatura: 28°C, spectatori: 68.021 Grupa E: GERMANIA – CURACAO 7-1 (3-1)…
fotbal dincolo de gârlă

FOTBAL DINCOLO DE GÂRLĂ | 2

Episodul 2: Hai, c-o-nceput balamucul!  Joi după știri, mi-am luat locul lejer în fotoliu, am ridicat screenul la laptop și am început să notez. Caz fericit cu munca în direct,…