Născut pe 18 noiembrie 1979 la Iași. A absolvit Colegiul Național Catolic Sfântul Iosif Bacău și facultatea de drept din cadrul Universității Al. I. Cuza Iași. De-a lungul timpului lucrează ca redactor, reporter și realizator TV în presa locală din Roman, redactor la o editură catolică din același oraș. Publică poezie și proză în diverse reviste literare print și online sau antologii precum Tiuk, Oglinda literară, Tomis, Verso, Liternet, Feedback, România literară, omiedesemne.ro, Antologia Gesturi firești 2007 – proză, Antologia Virtualia – 2007, 2008.
În 2014 câștigă prima ediție a concursului de debut „Traian T. Coșovei”. În 2015 debutează cu volumul Fortral, editura Tracus Arte, volum nominalizat la premiul Opera Prima „Mihai Eminescu” și la premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. În 2016 publică volumul Dumnezeu ne iubește în Braille, editat de asociația Cetatea 9, iar în 2017 apare al treilea volum – Tot ce atingeam se prefăcea în oameni – editura Tracus Arte. În 2021, tot la Tracus Arte, publică al patrulea volum de poezie, sub coordonarea lui Teodor Dună, kurva rumunski go home. În 2023, Tracus Arte publică al cincilea volum – abstinență senină – tot sub coordonarea lui Teodor Dună.
Participă ca invitat în 2015 și 2018 la Festivalul Internațional de Poezie București, și promotor al festivalului internațional de literatură „Blecher Fest”, 2017, 2018.
să nu mori niciodată când sunt prezidențiale
vă rugăm nu hrăniți animalele
ești tot ce sunt tot ce am. uneori mă scoate din minți că trebuie să te împart și cu Dumnezeu.
la gândul că eu mă bucur de tine vremelnic
iar El – o eternitate îmi vine să-l răstignesc pe Cristos încă o dată. să-i bat cuie în mâini și picioare până când Dumnezeu o să-mi spună
ia-ți mama și umblă iubirea v-a mântuit.
iar noi să tot umblăm ca niște țânci care aleargă nebuni și nu se mai satură după ce-au învățat să stea în picioare.
ochelarii uitați lângă pasta de dinți cănile cu ceai ori cafea nespălate pe care le trânteam în chiuvetă apoi spuneam că plec La Moldoveanu
să cumpăr o racletă de 60 pentru că doar așa mai pot fi curățate.
serile în care-ți spuneam că-i ok dacă nu prindem dimineața ce vine. ăl de sus știe ce face.
ne trimite pe fiecare în lumea asta pregătiți să-i facem față și când totul o ia razna în jur
ne ia înapoi. pentru că nu mai e timpul nostru și nici lumea noastră.
alarma de la mobil setată întotdeauna la 7 doar ca să știi câtă vreme mai poți lenevi.
diminețile în care am dat soarele pe o lumânare
tot căutând să spun ceva să-ți facă ziua frumoasă tu căutând să spui că nu te mai doare ca ieri. și tot ce ieșea era o tăcere stângace
ca-într-un magazin uitat de lume în care intri să scapi de ploaie și ți-e rușine să-ntrebi cât costă un fleac de teamă să nu dai vânzătoarei speranțe. iar ei i se face teamă să-ntrebe ce cauți ca nu cumva să te-alunge.
vopseaua 8-56 sweet brown pe care o confundam cu 4-86 chocolate brown și ca să-mi spăl păcatul îți cumpăram ciocolată neagră cu alune întregi. dischetele demachiante și cocoloașele de vată care-ți cădeau din urechi pe unde-apucau. zilele în care îți povesteam că anul 536 a fost cel mai cumplit an din istorie. sau zilele în care mă întrebai ce se va alege de mine când n-o să mai fii dacă am vreun plan de rezervă. și eu îți spuneam să nu-ți faci griji o să-mi iau tălpășița rapid o să mă stabilesc în Insulele Feroe și-o să cresc iarbă neagră cât mi-o fi dat s-o mai duc pe aici.
îți scriu toate astea pentru vremea când n-o să mai știi cine sunt. sau nu voi mai ști cine sunt.
îți scriu deși în mine e marele rift. jumate din ceea ce sunt ar vrea să trăiești măcar până la vârsta lui David Attenborough chiar dacă memoria ta va fi un cățel de pământ care scurmă după tuberculi imaginari. jumate din ce am fost ar vrea să nu mai suferi și să pleci cât încă mai ai ce lua dincolo. pentru că dincolo de pășunile verzi și apele de odihnă cei care vor veni după noi au nevoie mereu la intrarea în trup de suflete ecorșeu și însemne „vă rugăm nu hrăniți animalele”.
să dai unsubscribe morții
despre lucruri mărunte e vorba.
despre țăcănitul constant al bastonului de carbon pe care încercai să-l îmblânzești. să memoreze traseul balcon-sufragerie-bucătărie. și care umplea toată casa cu un soi de căldură pe care numai trupul aproapelui o poate da chiar dacă nu-l vezi dar știi că-i acolo. țăcănitul constant care pe-alocuri aducea cu sărutul zgomotos al bunicilor la finalul vacanței în schimbul unei promisiuni cu jumătate de gură că vom învăța bine.
despre cum te-ai emoționat când ai ascultat prima oară Hallelujah lui Cohen și ai decis că ar trebui cântat în toate bisericile noastre.
apoi ți-am tradus versurile și ai decis că gesturile mărețe de dragoste de credință de bunătate de orice fel sunt o diversiune.
cel mai mult o să-mi lipsească sfârșeala din voce când mă întrebi ce mai e nou prin oraș. noi credem că vocile altora ni se cuvin pentru că dau sens vocilor noastre. pentru că dacă n-ar întâlni alte voci cunoscute s-ar întoarce în noi și ne-ar sufoca lent ca niște infirmieri care îndeasă perna pe fața bolnavilor în metastază.
îmi tot repet că atunci când trăiești zi de zi cu dureri în tot trupul ți-e mai simplu să crezi că moartea e un fel de magazin online ori aplicație preinstalată de plată. periodic primești mesaje cu documente anexe care intră în spam. ești anunțat că termenii contractuali se modifică și că lipsa unui răspuns se consideră acceptare. pentru vizualizarea corectă e necesar să muți mesajul în inbox dacă nu mai dorești să primești informări sau oferta actualizată apasă pe unsubscribe.
ce bazaconie fericită ar fi să poți da unsubscribe morții. ne-ar mai rămâne timp să umblăm prin sufletul nostru ca printr-o rezervație naturală și când dăm peste demoni în perioada de rut să respectăm cu sfințenie însemnele “nu hrăniți animalele”.
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
