ORGANIZAREA EXAMENULUI DE EVALUARE NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A ÎN ANUL ŞCOLAR 2025-2026, ÎN JUDEŢUL ARAD
În perioada 22-26 iunie 2026 se desfășoară Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a organizată în conformitate cu ordinele de ministru în vigoare, procedurile şi metodologiile primite de la Ministerul Educaţiei și Cercetării.
Un număr de 3191 de elevi sunt înscriși pentru susținerea probelor scrise, fiind organizate 48 de centre de examen în municipiul și județul Arad.
În anul şcolar 2025-2026, activităţile din cadrul evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a se realizează utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate. Astfel, secretizarea și securizarea lucrărilor scrise, scanarea și încărcarea lucrărilor pe platforma destinată evaluării digitalizate se realizează în fiecare sală de examen în prezența elevilor. Evaluarea lucrărilor se va realiza în format digital, cu prezența fizică a profesorilor evaluatori la centrul zonal de evaluare.
Centrele de examen și centrul zonal de evaluare sunt dotate cu sisteme de supraveghere video-audio, respectând prevederile procedurilor în acest sens. Inspectorii şcolari sunt prezenţi în centrele de examen în ziua probelor scrise pentru a monitoriza desfăşurarea examenului de evaluare naţională.
CALENDARUL de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2025-2026:
- 22 iunie 2026 Limba și literatura română — probă scrisă
- 24 iunie 2026 Matematică — probă scrisă
- 26 iunie 2026 Limba și literatura maternă — probă scrisă
- 1 iulie 2026 Afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00-18:00)
- 2-3 iulie 2026 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-7 iulie 2026 Soluționarea contestațiilor
- 8 iulie 2026 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Pentru sesizarea eventualelor fraude sau acte de corupţie, se poate apela gratuit la TELVERDE al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad 0800816257.
Sursa: Biroul de presă al ISJ Arad












