Fostul boxer arădean Adrian Buda, în vârstă de 41 de ani, a fost adus la audieri de polițiști, în baza unui mandat de aducere pus în executare duminică, 21 iunie 2026. Ulterior a fost reținut pentru 24 de ore cu propunere de arestare.
Adi Buda este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și șantaj. Din verificările efectuate până în prezent a rezultat că, în data de 15 iunie, acesta ar fi agresat un alt bărbat, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului. Agresiunea ar fi survenit după ce anterior ar fi exercitat presiuni asupra victimei solicitându-i în mod repetat o sumă de bani. pentru a nu recurge la acte de violență asupra sa și a membrilor familiei sale.
„La data de 21 iunie 2026, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de aducere.
Mandatul a fost emis pe numele unui arădean de 41 de ani, cercetat pentru lovire sau alte violențe și șantaj.
Din cercetări, a reieșit că cel în cauză, la data de 15 iunie 2026, ar fi lovit un alt bărbat, cu pumnii și picioarele, la nivelul feței și corpului. Anterior acestui incident, bărbatul bănuit ar fi solicitat victimei, în repetate rânduri, să-i dea o sumă de bani, pentru a nu agresa victima sau membrii familiei acesteia.
Bărbatul a fost condus la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.” – a transmis IPJ Arad.














