LIPOVA SYMPHONIC CITY – MARIA RADNA OPEN AIR a ajuns la Ediția a VIII-a

afis lipova open air 2026
Distribuie:

Vineri, 3 iulie, de la ora 21.00, ne vom bucura din nou de magia îmbinării dintre sonoritățile simfonice și accentele modern ale muzicii ușoare, într-un cadru de o frumusețe aparte, la Lipova Symphonic City – Maria Radna Open Air, Ediția a VIII-a.


Programul muzical promite un spectacol dinamic și captivant, în care iubitorii de muzică vor regăsi: momente muzicale celebre din sfera muzicii de film, piese muzicale recunoscute din repertoriul românesc și internațional, ce redau teme precum iubirea, dorul, sacrificiul și bucuria, rafinate inserții de pop-opera și crossover, prin care fragmente din repertoriul universal și hituri contemporane capătă noi nuanțe.

În distribuția artistică a acestei ediții îl vom putea asculta pe solistul Alexandru Anghel, care ne va oferi momente muzicale deosebite, cu încărcătură emoțională și totodată pline de energie, din zona muzicii ușoare, dar și de film, demonstrându-și versatilitatea artistică.

De asemeana, violonistul Ștefan Șimonca, va debuta pe scena de la Basilica Maria Radna interepretând cu multă măiestrie un repertoriu universal, dintre care amintim, celebrele lucrări Csardas de Vitorio Monti și Balada pentru vioară și orchestră de G. Enescu, o capodoperă mai puțin interpretată.

Invitata specială în această ediție este binecunoscuta solistă Monica Anghel, care a cucerit publicul prin interpretările carismatice, unice și de excepție în zona muzicii ușoare și nu numai. Publicul se va putea bucura de prezența ei fermecătoare și are ocazia să audieze piese celebre precum:  Ani de liceu, De-ar fi să vii sau Dau viața mea pentru o iubire.

Orchestra Simfonică GlobART, sub bagheta maestrului Dan Crișan, director artistic și dirijor al acestui concert-eveniment, va asigura acompaniamentul orchestral al programului, oferind prin sonorități de amploare o experiență memorabilă pentru public.afis lipova

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad, în parteneriat cu Basilica Maria Radna, Asociația GlobART și Filarmonica Arad.

Prin ediția a VIII-a, Lipova Symphonic City – Maria Radna open air își reafirmă statutul de reper cultural-artistic în vestul țării și își propune să continue să aducă publicului larg spectacole inedite și educative, îmbogățite prin colaborări de excepție.



 

Categorie: Comunicate de presă, Cultură
Etichete: LIPOVA SYMPHONIC CITY – MARIA RADNA OPEN AIR, Orchestra Simfonică GlobART, solista Monica Anghel, solistul Alexandru Anghel, violonistul Ștefan Șimonca
Distribuie:
Articolul anterior
Festivalul de literatură DISCUȚIA SECRETĂ – a 16-a ediție, la Cafeneaua literară Joy’s | PROGRAM, INVITAȚI, VERNISAJE
Articolul următor
Evaluare Națională 2026 | Înainte de contestații, procentul de promovabilitate în județul Arad este de 73,23%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie