După toate, rămâne adevărul. Și lupta. Și sângele. Am crescut, alături de omul de care vreau să vă povestesc, într-un cartier în care violența era la ea acasă. După trei rânduri de blocuri gri, șansele de a reuși erau oarecum mici. Iar, după revoluție, a devenit și mai trist. Locul a devenit teritoriul găinarilor, bișnițarilor, șuților și traficanților. Puteai să te muți, să închizi ochii sau să colaborezi. Puteai deveni unul de-ai lor sau puteai să refuzi. Cu riscurile aferente, care nu erau neapărat puține. Doar că unii au făcut. Au ales o altă cale. Printre ei, puținii, și prietenul meu Ruben.
Ruben a fost boxer dinainte de a fi boxer. Pentru că a trebuit să se apere, pentru că a ales să îți exprime constructiv (sau distructiv, depinde de care parte a mănușii ești) întregul amalgam de sentimente reprimate de realitatea dură a cartierului. A ales sportul, l-a ales ca mod de viață. Ruben Stoia nu a ales calea ușoară, a ales să-și folosească talentul în ring, nu în afara lui. Nu e un om al cuvintelor, și nici nu cred că ar vrea să fie. Dar e un luptător, e un om care și-a depășit condiția. Și, dacă ar fi doar pentru asta, ar avea asigurat respectul meu și alor mei. Pe viață.
Dar Ruben nu se oprește aici. Are o întreprindere, o fabrică de boxeri, un incubator de campioni. Ruben îi ajută și pe ceilalți să-și folosească talentul întru bine. Gala de mâine, Gala Campionilor 2017, va fi un succes. Sunt sigur de asta. Și nu doar pentru că a avut parte de un advertising rar întâlnit. Ci, în primul rând, pentru că este inițiativa de suflet a unui om cu inima mai mare decât pumnul.
