Gyula a fost, anul acesta, gazda tradiţionalei întâlniri „Strângeri de mâini”, între reprezentanții orașelor Arad și Gyula

strangeri de maini 2017 gyula 3
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – Primăria Municipiului Arad]

O delegaţie a municipiului Arad, condusă de viceprimarul Levente Bognar, a fost prezentă, marţi, 7 noiembrie 2017, la Gyula cu ocazia tradiţionalei întâlniri „Strângeri de mâini”, între reprezentanții orașelor înfrățite Arad și Gyula.

Programul întâlnirii cu administrația din Gyula a cuprins şedinţa festivă de la sediul Primăriei orașului Gyula, la care au participat consilieri locali, responsabili din administrația locală, precum şi repezentaţi ai mai multor organizaţii non-guvernametale.

Şedinţa festivă a fost urmată de grupuri de lucru pe comisii, prilej de a se discuta despre programul de colaborare pe 2017 şi perspectivele pe 2018. Câteva dintre ideile dezbătute în cadrul întâlnirii „Strângeri de mâini” 2017 au fost:

– continuarea colaborării tradiţionale şi extinderea cu initiative noi;

– introducerea artelor vizuale în cadrul programului de colaborare pe anul 2018;

– iniţierea unor colaborări între şcolile de limbă germană din Gyula şi Arad;

– extinderea iniţiativelor pentru dezvoltarea de proiecte sociale;

– extinderea unor colaborări între grădiniţele din cele două oraşe;

– schimburi de experienţă în domeniul protejării monumentelor dar şi între arhitecţii din Arad şi oraşul maghiar;

– utilizarea, în parteneriat, a fondurilor lansate de UE pentru Anul European al Patrimoniului 2018.

Nu a fost omisă nici posibilitatea de a depune proiecte comune în cadrul Programului Interreg V-A Romania-Ungaria.

În partea a doua a zilei, programul întâlnirii „Strângeri de mâini” a continuat cu un tur al celor mai importante monumente istorice din oraşul Gyula (Cetatea şi Castelul Almásy, recent restaurat), iar finalul zilei a fost rezervat unui concert dedicat lucrărilor compozitorului Erkel Ferenc, născut chiar pe 7 noiembrie 1810. Programul artistic a fost asigurat de coruri locale şi Filarmonica de Stat din Arad.

<<Strângeri de mâini>> este o întâlnire tradiţională a consilierilor locali prin care se asigură continuitatea colaborării de 23 de ani, bazată pe programe anuale. Ca de fiecare dată ne folosim de acest prilej pentru a face un bilanţ cu ceea ce am realizat în anul 2017, dar am discutat şi despre proiectele pe 2018. Pot spune cu satisfacţie că s-au şi concretizat câteva direcţii importante pentru colaborarea de anul viitor. E important ca experienţa câştigată în toţi aceşti ani să fie o bază a colaborărilor dintre cele două oraşe” a afirmat viceprimarul Levente Bognar, la întoarcerea în ţară.

Categorie: Știri
Etichete: Arad, Gyula, Levente Bognar viceprimar, program de colaborare, PROIECTE COMUNE, Strângeri de mâini 2017
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE 2] Stare tensionată la UTA după partida cu Ripensia sau … efectul aniversării lui Mădălin Ciucă
Articolul următor
La invitația guvernatorului Provinciei Hainan, o delegație arădeană va efectua, săptămâna viitoare, o vizită în Republica Populară Chineză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

lidl

Lidl deschide magazin în Ineu

Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin, în orașul Ineu, județul Arad, pe data de 19 iunie. Noul magazin este situat pe Calea Republicii, Nr. 8-10,…