[COMUNICAT DE PRESĂ – Inspectoratul de Poliție Județean Arad]
Timp de două zile, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad ( I.P.J. Arad), poliţiştii arădeni au organizat împreună cu Fundația Terre des Hommes, cea de-a VI- a ediție a evenimentului „Ziua Ștafetei”.
În perioada 23-24 noiembrie, mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale „Corneliu Micloși” din Covăsînț și ai Seminarului Teologic Ortodox Arad, au fost sprijiniți de polițiști să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, timp de câteva ore, profesia la care visează.
Elevilor le-a fost prezentată tehnica din dotare, autospecialele de poliție și sala de sport din incinta instituției.