Procurorul DIICOT Bogdan Diaconescu a fost ACHITAT de Înalta Curte de Casație și Justiție după un an și jumătate de procese în care a fost judecat pentru o ABATERE DISCIPLINARĂ… la rigoare caraghioasă

6b23a313 96de 4cc4 a04f 78d35eb0d2e1
Distribuie:

 

Procurorul Bogdan Diaconescu de la DIICOT Arad s-a aflat de mai bine de un an și jumătate în litigiu oficial cu Consiliul Superior al Magistraturii, după ce colegii săi de la Secţia pentru procurori în materie disciplinară l-au trimis în judecată într-un dosar  pentru „abatere disciplinară” într-un dosar înregistrat la sfârșitul lui octombrie, 2016.

În fapt, „simplul cetățean” Bogdan Diaconescu s-a certat cu un vecin de casă din comuna Vladimirescu, „simplu cetățean” și el. Acesta l-a reclamat pe funcționarul public la Consiliul Superior al Magistraturii, iar urmare a judecării dosarului, în prima instanță vecinul a primit câștig de cauză, prin  Hotărârea nr.5P din 26 aprilie 2017.
Împotriva acestei hotărâri – care, practic, putea să-i distrugă cariera -, Bogdan Diaconescu a înaintat recurs prin avocatul său (Bogdan Ionescu, de la Baroul Arad), iar luni, 26 martie, 2018, prin soluție definitivă și irevocabilă a fost  achitat.

Soluția – așa cum apare ea pe Portalul ICCJ:

26.03.2018          10:00

Complet de judecată: Completul Civil 2 – NCPC

Numărul documentului de soluționare: 53/2018

Data documentului de soluționare: 26.03.2018

Tipul documentului de soluționare: Hotarâre

Soluție: Admitere recurs – Admitere recurs

Detalii soluţie: Minuta deciziei civile nr.53. Admite recursul declarat de pârâtul Diaconescu Bogdan Alexandru, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad, împotriva Hotărârii nr.5P din 26 aprilie 2017 şi a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr.12/P/2016. Casează hotărârile atacate şi, rejudecând, respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului Diaconescu Bogdan Alexandru, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Biroul Teritorial Arad, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2018.

„Este o victorie nu atât a mea, cât a adevărului și dreptății în această cauză. Am fost târât degeaba în noroi, am suferit grave prejudicii de imagine iar familia mea a fost obligată să suporte o luptă pornită de la o reclamație nefondată. Mă bucur că s-a încheiat acest caz și că dreptatea a învins” – a declarat pentru criticarad.ro procurorul Bogdan Diaconescu.

Categorie: Știri
Etichete: abatere disciplinara, bogdan diaconescu, CSM, diicot, DIICOT Arad, ICCJ
Distribuie:
Articolul anterior
Deputatul Tripa și primărița Onescu fac lobby pentru reabililitarea Drumului REGELUI ca OBIECTIV CULTURAL-TURISTIC
Articolul următor
UTA a părăsit neînvinsă Mioveniul, Bodea a apărat un penalty, dar egalul nu folosește nimănui [DECLARAȚII DUPĂ MECI]

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

rezervor apa potabila halmagiu

Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat

„Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat și urmează recepția la terminarea lucrărilor” – informează Compania de Apă Arad printr-un comunicat: Directorul general al Companiei de Apă Arad S.A,…
Secret Link