Este al patrulea cadrul medical din județul Arad care a murit din aceleași cauze, de la începutul pandemiei încoace.


„În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că nimic nu-ţi mai poate mângâia sufletul odată cu pierderea unui angajat profesionist, devotat, disciplinat, cum a fost Aurica Balint. Nu vom uita niciodată veselia și gingășia cu care ne intampina in permanetă. Golul lăsat în urmă este infinit! Când o ființă apropiată nouă ne pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seamă cu durere în suflet că suntem niște bieți muritori.
Dumnezeu să-i dea odihnă cea veșnică, iar familiei să-i dea tăria să treacă prin această grea încercare.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate!
Manager,
Monica Mang”















