A fost ZIUA RECOLTEI în Checheci!

a fost ziua recoltei în checheci
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

CERCETAȚI PENTRU CONTRABANDĂ

Peste 800.000 de țigarete de contrabandă au fost descoperite de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad și Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în urma a 22 de percheziţii domiciliare, efectuate în județele Arad şi Ilfov.

În cadrul dosarului penal sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, 41.849 de pachete cu ţigarete, netimbrate, conţinând 836.978 de ţigarete provenite din contrabandă, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la 684.335 de lei.

În cauză, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 10 persoane.

Față de 4 persoane a fost luată măsura reținerii, pentru 24 ore, urmând a fi prezentate Parchetului Judecătoriei Arad, cu propunere de arestare preventivă.

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – I.G.P.R. şi polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Ilfov.

Acțiunea a fost realizată în cooperare cu Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă  principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE PRESĂ

Categorie: Știri
Etichete: checheci, politia arad, stiri arad
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Precizări și recomandări din partea SJA pentru pacienții cu alte afecțiuni înafară de COVID-19
Articolul următor
Un bărbat și o femeie, septuagenari, AU ARS DE VII într-o casă din satul Andrei Șaguna

3 comentarii. Leave new

  • Avatar of florea virgil
    florea virgil
    23 octombrie 2020 14:48

    Ceea ce fac acești oameni se datorează faptului că: 1. contrabanda este în ADN-ul lor și
    2. oferta de locuri de muncă și solidaritatea socială nu îi ajută.
    Sigur că statul consideră activitatea aceasta ca fiind una concurențială și, prin instituții, încearcă să-și aducă la buget ceea ce s-ar prezuma că au pierdut. dacă li se revendică și li se iau bani, nu pricep motivul pentru care trebuie să-i mai și bage la pușcărie. Ca să-i cazeze tot pe banii din buget? Lasă-i domnule stat în pace, că oricum nu vei reuși să le scoți din cap contrabanda cu țigări. Asta au făcut de cel puțin două generații și sigur vor continua. Folosiți polițiștii la ceea ce trebuie; la dosarele pe care procurorii stau cu fundul pe ele, până când cei mari le spun că a venit vremea să le pună pe masă.

    Răspunde
  • Statul roman e de vina ca pune accize imense la tigari si bauturi alcoolice.De ce nu vinde statul roman pachetul de tigari cu 11-13 lei /pachet , la oficial ?.Oricum statul ar fi in castig,pt.ca la banii astia nimeni nu ar mai apela la negustorii de tigari de contrabanda.

    Răspunde
  • Vis a vis de bisnitarii de la mana a 4-a ,decat sa dea in cap sau sa fure ,mai bine fac negot.Iar cu produsele de contrabanda, pana sa ajunga la bisnitari mai sunt si autoritatile statului, Vama,Politie de frontiera,Politie nationala,ANAF,etc

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. Foto: criticarad_sediul Poliției din Șiștarovăț  

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…
Krak
Articolul următor Hora este scos din echipă de COVID pentru meciul de acasă cu Chindia Apasă aici pentru a citi
Secret Link