Accident rutier cu victime, între Fântânele și Frumușeni

accident frumuseni fantanele2 1
Distribuie:

ACTUALIZARE, ORA 20.20 | Din nefericire, două dintre victimele accidentului au decedat la spital

Două dintre cele patru victime care au fost transportate la Spitalul Clinic Județean Arad în urma accidentului produs astăzi între Fântânele și Frumușeni au decedat. Este vorba despre o femeie de 42 de ani, șoferița celei de-a doua mașini care a fost implicată în accident, și o altă femeie, în vârstă de 59 de ani, pasager pe scaunul din dreapta, în același autoturism.

Ajunsă la spital, femeia de 42 de ani a intrat direct în operație, având hemoragie internă masivă, însă a suferit un stop cardio respirator și nu a mai putut fi salvată.

Femeia în vârstă de 59 de ani, aflată tot în stare gravă, a decedat la Unitatea de Primire Urgență în urma unui stop cardio respirator.

În mașină cu cele două femei se mai aflau un bărbat de 42 de ani și o minoră în vârstă de 15 ani care a ajuns, de asemenea, la spital, starea acesteia fiind stabilă.


ACTUALIZARE, ORA 18.40 | În urma accidentului a fost întocmit un dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă

„La data de 2 iunie 2025, în jurul orei 16:10, o femeie de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, dinspre Frumușeni spre Fântânele, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de o femeie de 42 de ani, care a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 42 de ani.

În urma impactului, patru persoane au fost transportate la spital, pentru evaluarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, urmând a fi stabilită gravitatea rănilor.

La fața locului, femeia de 42 de ani a fost testată cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ pentru consum de alcool și droguri. Celelalte două conducătoare urmează a fi testate, la spital.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.”–  a transmis IPJ Arad.



ACTUALIZARE, ORA 17.46 | După evaluarea la locul accidentului, patru victime au fost transportate la spital, două fiind inconștiente

SAJ Arad: „ Patru victime de sex feminin transportate la UPU (3 adulți și 1 minor) dintre care 2 inconștiente, 2 conștiente. Trei victime refuză transportul dintre care 1 minor de 7 ani.”

ISU Arad: În urma evaluării medicale, 4 persoane au fost transportate la spital, astfel:

  • două victime în stare de inconștiență, prezentând semne vitale;
  • o victimă conștientă și cooperantă;
  • minora, în vârstă de aproximativ 15 ani, conștientă. (revenire informație de la echipajul SAJ)

Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.”


ACTUALIZARE, ORA 17.20 | Unul dintre minori a fost transportat la spital de către echipajul SAJ, fiind în stare de inconștiență

„În urma accidentului în care au fost implicate 7 persoane (5 adulți și 2 minori) au rezultat 6 victime, astfel:

  • trei victime de sex feminin rămase încarcerate, dintre care două fiind în stare de inconștiență.
  • o victimă de sex feminin, conștientă și cooperantă.

Pompierii au acționat pentru extragerea în siguranță a celor trei victime din autoturism. În aceste momente, toate cele patru persoane sunt evaluate medical la locul evenimentului.

Cei doi minori, unul conștient și cooperant, este evaluat la locul evenimentului, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital de către echipajul SAJ, fiind în stare de inconștiență.

Intervenția este în dinamică.” a transmis ISU Arad.


ACTUALIZARE, ORA 17.00 | La locul accidentului a fost alocat și elicopterul SMURD. Traficul este restricționat. Conform SAJ Arad sunt „7 victime, 5 adulți și 2 minori.”

„La data de 2 iunie 2025, în jurul orei 16:15, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident grav.

Din primele cercetări, impactul a avut loc între 3 autoturisme. Un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod, fiind ulterior proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism. În spatele celui de-al doilea autoturism se deplasa un al treilea, care ar fi intrat în coliziune cu primul.

Urmare a impactului, două persoane au fost rănite grav, iar alte două ușor, din primele observații.

Traficul este restricționat, pentru operațiunile de salvare și cercetarea la fața locului. Se estimează revenirea la condiții normale de circulație în aproximativ o oră.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.” –  a informat poliția.


Știrea inițială, ORA 16.30 | Accident rutier cu victime, între Fântânele și Frumușeni

Accidentul rutier a avut loc între localitățile Fântânele și Frumușeni, în jurul orei 16.10. Conform primelor informații, au fost implicate 3 autoturisme și printre victime se află și o mamă cu doi copii.

Conform SAJ Arad,3 victime încarcerate și o victimă inconștientă. Printre victime, doi minori cu mama. Au foat alocate echipajele  SMURD Arad, APTVM, SAJ C2 Arad, SAJ B1 Arad, SAJ B2 Arad.”

Conform ISU Arad,  „posibil victime încarcerate. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, și autospecială pentru transport personal și victime multiple. La locul evenimentului sunt alocate și două ambulanțe SAJ. Intervenția este în dinamică.”


 

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: accident cu victime, Arad Traffic, fantanele, frumuseni, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Delegație din Deggendorf la Arad
Articolul următor
„CAVALERII VIITORULUI” din arbitrajul arădean 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

percezitii contrabanda tigari 03 iunie 2025 1

Grup infracțional specializat în contrabandă cu țigări, transfrontalier, destructurat în cadrul operațiunii JUPITER | Gruparea era constituită pe două paliere, de aprovizionare și de distribuție | Fabrica clandestină a fost descoperită în Italia | 9 percheziții domiciliare au fost efectuate în județele Arad și Timiș, două persoane fiind reținute

Grup infracțional specializat în contrabandă cu țigări, transfrontalier, destructurat în cadrul operațiunii JUPITER în Vestul ‘țării. Gruparea era constituită pe două paliere, de aprovizionare și de distribuție. Fabrica clandestină a…