„CAVALERII VIITORULUI” din arbitrajul arădean 

cavalerii viitorului” din arbitrajul arădean
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Luni, 2 iunie, COMISIA CENTRALĂ A ARBITRILOR  a dat startul campaniei de selecție a ARBITRILOR TINERI, DE PERSPECTIVĂ, în cadrul programului denumit generic „CAVALERII VIITORULUI”, care a ajuns la ediția a 7-a. 


Programul, cu frecvență anuală, are ca scop descoperirea tinerelor talente și promovarea acestora în cadrul loturilor divizionare pe baza calităților excepționale pe care le demonstrează de-a lungul unui an competițional, pe parcursul acestuia participanții fiind testați în mod repetat, atât fizic, cât și teoretic, în ultima parte fiind delegați la jocuri oficiale din eșalonul spre care se îndreaptă, unde sunt supervizați de observatori de arbitri cu competență spre dezvoltare și unde au nevoie de calificative foarte bune. Dacă toți acești pași sunt făcuți cu succes de participantul la program, atunci la finalul programului, anul următor, acesta va fi promovat în liga superioară, nemaifiind nevoie de participarea la un concurs în acest sens.

Teste trecute cu brio în fața lui Octavian Șovre

În cursul dimineții, la Timișoara, pe stadionul ȘTIINȚA, sub atenta coordonare a trimisului C.C.A., Octavian Șovre, și cu suportul moral al președintelui C.J.A. Arad, Casian Băla, au răspuns prezent la startul programului CAVALERII VIITORULUI – EDIȚIA a 7-a, 10 arbitri și 10 arbitri asistenți din zona de Vest, 3 arbitri și 4 arbitri asistenți reprezentând Comisia Județeană a Arbitrilor Arad, ceilalți candidați fiind din Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș.

„Urmare a susținerii testărilor de admitere în program, AZI SUNTEM MÂNDRI! Mândri de ARBITRI care și-au manifestat intenția de a participa la program și care s-au pregătit din greu pentru aceasta, și mândri de COMISIILE NOASTRE TEHNICE, care „au pus umărul” la pregătirea intensivă a acestora, în vederea obținerii de rezultate superioare, primul mare succes fiind: CEL MAI MARE NUMĂR DE PARTICIPANȚI DIN ZONA DE VEST ACCEPTAȚI DE C.C.A.

Motivele de a ne mândri continuă cu faptul că toți candidații din partea Comisiei Județeană a Arbitrilor Arad  au atins și depășit baremele setate pentru acceptarea în program și au fost declarați ADMIȘI, cu FELICITĂRI acordate de reprezentanții C.C.A. atât pentru pregătire cât și pentru evoluție.” – anunță COMISIA CENTRALĂ A ARBITRILOR.


Lista completă a candidaților arădeni este, în ordine alfabetică:

1. ARBITRI

  • NICODIN DAVID
  • PREDA ANDI
  • RUSU RĂZVAN

2. ARBITRI ASISTENȚI

  •  BERNAT VALENTIN
  • BUNACIU ADRIAN
  • KOTROCZO ADEL (FETE)
  • POPA RAREȘ.

S-au remarcat:

  • RUSU RĂZVAN, care a reușit să obțină CEL MAI BUN REZULTAT la PROBELE FIZICE, cu performanța de a reuși să parcurgă la TESTUL COOPER 3075 m. în 12 min. (baremul minim fiind de 2800 m.)
  • KOTROCZO ADEL, care a fost SINGURA PARTICIPANTĂ LA FETE și care a ținut ritmul și a reușit să depășească baremele de admitere, alergând la TESTUL MINI-COOPER 1750 m. în 8 min. (baremul minim fiind de 1600 m.)

„Sigur, FELICITĂRI CORDIALE merită TOȚI REPREZENTANȚII NOȘTRI, care au făcut un prim pas spre PERFORMANȚA ÎN ARBITRAJ, la fel cum merită TOȚI MEMBRI COMISIEI JUDEȚENE A ARBITRILOR ARAD pentru SUPORT ÎN PREGĂTIRE, REMARCAȚII din partea noastră fiind:

  • EMIL ARSA, care a reușit să țină candidații conectați la PREGĂTIREA TEORETICĂ și a reușit SĂ ÎI PREGĂTEASCĂ FOARTE BINE, notele obținute la testări fiind unele pe măsură.
  • OLIVER BIRO, care a reușit să facă PREGĂTIREA FIZICĂ a acestora în cele mai bune condiții, astfel încât TOȚI să reușească să doboare baremele minime stabilite.

De acum înainte DEPINDE DOAR DE VOI, DRAGI COLEGI TINERE TALENTE, de maniera în care vă conectați la program, vă pregătiți continuu și participați cu seriozitate la acțiune. NE DORIM CA LA FINALUL PROGRAMULUI SĂ AVEM PROMOVAȚI LA LIGA 3 NUMĂRUL MAXIM DE ARBITRI permiși de instrucțiunile programului. MULT SUCCES!”- a transmis COMISIA CENTRALĂ A ARBITRILOR.


Sursa: Comunicat de presă


 

Categorie: Sport
Etichete: arbitraj, fotbal
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Campionatele Europene de Canotaj de la Plovdiv | A doua zi de finale: prima medalie câștigată, în istoria canotajului românesc, la simplu masculin într-o competiție internațională | România încheie competiția cu un total de 7 medalii: 3 de aur, 2 de argint și 2 de bronz
Articolul următor
„Alb-violeții” n-au avut toate ingredientele ca să tranșeze promovarea | POLITEHNICA TIMIȘOARA – CSM OLIMPIA SATU MARE: 1-2 (1-0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

unfollow society
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
veterinar arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO După douăzeci de ani! UTA – CFR Cluj: 1-0

1 comentariu
În Superliga, etapa a 12-a UTA – CFR Cluj: 1-0 (0-0) 18.10.2026, ora: 18,15, stadion: „Francisc Neuman”, temperatura: 18°C, spectatori: 6.078. Au marcat: El Sawi (55).  UTA (antrenor Adrian Mihalcea): Rosa – Ouaneh, Pospelov, Benga, Ivanov – S. Mino, Roman – El Sawy (79 Țăroi), Papeau (86 Tzionis), Abdallah – Coman (86 Sinani). Pe bancă: Gorcea – Bădescu, Sabău, Ile. Cartonașe galbene: Pospelov, Benga. CFR (antrenor Marius Șumidică): Vâlceanu – Gelashvili, Kresic (58 Buș), Pantalon – Braun, Perianu (80 Păun), Nalic (58 Omic), Camora – Cordea (90+1 Trevisan), Drazic, Biliboc (58 Sfaiț) Pe bancă: Tordai – Kun, Saca, Ignat, Perea,…

LIGA 3, seria 7 | Etapa a 9-a | Unirea bate la Deva, dar nu confirmă

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 9-a CSU Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 Ardel 52, 59 Politehnica Timișoara II – Nera Bogodinţ 1-0 Gavrilă 40 CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia 1-2 Herci 55 – Ayeni 45, Giurgiu 50 Viitorul Arad – Timişul Şag 1-0 Larosa 27 Unirea Sântana – CIL Blaj 0-0 Progresul Pecica – Metalurgistul Cugir 1-2 Borcea 8 – Cocan 53, Șaucă 59. Clasamentul după etapa 9: Etapa viitoare, a 10-a (23-24.10): Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, Timișul Șag – CIL Blaj, CSC Ghiroda și Giarmataa Vii – Unirea Sântana, CSM Unirea Alba Iulia – Progresul…

LIGA 3, seria 7 | Deva a bătut Metalurgistul. Bate și pe Unirea? 

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 8-a: CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica 5-0 Ardel 6, Mancaș 42, Ștoi 50, Roșu 64, Ciurel 90 Timișul Șag – Unirea Sântana 2-1 Făgărășanu 29, Ivanovici 38 – Haloș 51 Metalurgistul Cugir – CSM Deva 0-2 Toma 61, A. Roșu 74 CIL Blaj – CSU Alba Iulia 2-2 Băican 12, Blănaru 15 – Stănilă 56, 64 CSM Unirea Alba Iulia – Politehnica Timișoara  2-0 Chiorean 47, Tonini 71 Nera Bogodinț – Viitorul Arad  1-4 Szijj 42 / Hlistei 33, Larosa 60, Filimon 80, Ronai 90+2. Clasament etapa 8: Etapa viitoare,…

Au pierdut startul și asta i-a costat | FC BOTOȘANI – UTA 2-0 (2-0)

0
În Superliga, etapa 11: FC BOTOȘANI – UTA 2-0 (2-0) 09.10.2026, ora: 17,15, stadion: „Municipal”, temperatura: 22°C, spectatori:2500. Au marcat: Mailat 11/penalty, De Vega 17.  Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Anestis – Bayeye, Miron, Diaw, Ilaș – De Vega (71 Petro), E. Papa (81 Bordeianu) – Mitrov (71 Bodișteanu), Ongenda (85 Țigănașu), Mailat (72 Kovtaliuk) – Dumiter. Pe bancă: Gurău – Sadiku, Țigănașu, Suchianu, Preda, Gama, Idowu, Markovic. Cartonașe galbene: De Vega, Bodișteanu.  UTA (antrenor Adrian Mihalcea): Rosa – Gueulette (72 Pospelov), Benga, Bădescu (78 Sabău), Alomerovic – S. Mino, Ivanov (46 Papeau) – Abdallah, Roman, Țăroi (27 Tzionis) – Coman…

Patru din patru și fotbalul românesc e pe targă! | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa ,,B4” | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1) | 25.09.2026, ora: 21,00, stadion: „Național Arena”, temperatura: 16°C, spectatori: 49.426. Au marcat: Gyokeres 23. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Rațiu, Coubiș, M. Ilie, Bancu (46 Eissat) – R. Marin (68 Mihăilă), Dragomir – Man, Stanciu (68 I. Hagi), Olaru (68 Cicâldău) – Tănase (83 Cărjan). Pe bancă: I. Radu, Cojocaru – T. Băluță, Opruț, Screciu, Moruțan, Strata. Cartonașe galbene: Bancu, R. Marin, Mihăilă, Cîrjan. Suedia (selecționer Graham Potter): Johansson – Beijmo, Smith, Lindelöf, Gudmundsson (54 Svensson) – Bergvall, Karlstrom (54 Larsson) – Bernhardsson (88 Skoglund), Zeneli (76 Bolin),…

LIGA 3, seria 7 | O etapă cu destule semne de întrebare  

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 7-a Poli Timișoara II – Metalurgistul Cugir 1-1 Gavrilă 34 – Bura 44 CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1 C. Rus 35 Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 Mura 19, Aldan 30 – Gâțan 3 Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 Vaida 10, Donca 19, Ayeni 44, 79 Nera Bogodinţ – Timişul Şag 0-0 CSM Deva – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 5-1 Herci 1, A. Roșu 10, 62, 72, Cirvov 81 – Bud 64/penalty Clasamentul după etapa a 7-a Etapa viitoare, a 8-a (9-10 octombrie): CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica, Timișul Șag…
Revolut
Articolul următor LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XLI) Apasă aici pentru a citi
Secret Link