Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | Centrele pentru preluarea cererilor și cartierele arondate

actele necesare privind acordarea tichetelor
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Direcția de Asistență Socială – informații despre preluarea cererilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025 și a suplimentului pentru energie.


Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie se va face începând cu luna noiembrie 2024, pentru solicitanții care au depus cererile și documentele doveditoare în perioada 21.10.2024 – 20.11.2024. După acest termen, cererile vor fi soluționate în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2021 și a HGR nr. 1.073/2021, iar ajutorul se acordă în funcție de data înregistrării solicitării, după cum urmează:

  •  începând cu luna depunerii cererii, pentru solicitanții care au depus cererile și documentele doveditoare până în data de 20 a lunii respective;
  • începând cu luna următoare, pentru solicitanții care au depus cererile și documentele doveditoare după data de 20 a lunii;
  • începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de venit minim de incluziune al căror drept este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Acordarea suplimentul pentru energie acordat în baza cererilor depuse în sezonul rece 2023/2024 încetează la data de 31.10.2024, pentru acordarea în continuare a acestui drept fiind necesară depunerea unei noi cereri.


Referitor la organizarea activității legate de acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor în perioada sezonului rece noiembrie 2024 – martie 2025, în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/16.09.2021 cu modificările și completările ulterioare și a HGR nr. 1.073/04.10.2021 cu modificările și completările ulterioare și conform prevederilor dispoziției primarului municipiului Arad privind organizarea în municipiul Arad a activității de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025 și a suplimentului pentru energie, facem cunoscute următoarele:

Centrul nr. 1 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

Locație: Arad, Piața Plevnei nr. 1. Telefon: 0257-282777.

Cartiere arondate: Centru (B-dul Revoluției, de la P-ţa Romană până la Gară și străzile adiacente), Aradul Nou, Sânicolaul Mic, Subcetate, Mureşel, Grădişte, Cartierul Funcționarilor.

Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică de la casieriile CET Arad, iar de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, gaze naturale, respectiv combustibili solizi și/sau petrolieri de la Centrele de preluare a cererilor sau vor putea fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Arad www.dasarad.ro/acte-necesare-si-formulare/serviciul-prestatii-sociale începând cu data de 21.10.2024.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie electrică se va desfășura doar la Centrul nr. 2, situat în Arad, Calea Radnei nr. 250.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie termică, gaze naturale, combustibili solizi și/sau petrolieri se va desfășura în ordinea străzilor și a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi între orele 8 00 – 16 30 și vineri între orele 8 00 – 14 00, după cum urmează:


Centrul nr. 2 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

Locație: Arad, Calea Radnei nr. 250. Telefon: 0724-334602.

Cartiere arondate: Micălaca (inclusiv zona III ).

Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică de la casieriile CET Arad, iar de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, gaze naturale, respectiv combustibili solizi și/sau petrolieri de la Centrele de preluare a cererilor sau vor putea fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Arad www.dasarad.ro/acte-necesare-si-formulare/serviciul- prestatii-sociale începând cu data de 21.10.2024.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie electrică se va desfășura doar la Centrul nr. 2, situat în Arad, Calea Radnei nr. 250.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie termică, gaze naturale, combustibili solizi și/sau petrolieri se va desfășura în ordinea străzilor și a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi între orele 8 00 – 16 30 și vineri între orele 8 00 – 14 00 , după cum urmează:

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | Centrele pentru preluarea cererilor și cartierele arondate


Centrul nr. 3 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

Locație: Arad, Calea Radnei bl. 108/b, parter. Telefon: 0257/212155.

Cartiere arondate:

A) Pentru încălzirea locuințelor cu energie termică și gaze naturale: Şega, Gai, Bujac, Poltura, 6 Vânători.

B) Pentru încălzirea locuințelor cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri: Gai, Bujac, Poltura, 6 Vânători.

Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică de la casieriile CET Arad, iar de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, gaze naturale, respectiv combustibili solizi și/sau petrolieri de la Centrele de preluare a cererilor sau vor putea fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Arad www.dasarad.ro/acte-necesare-si-formulare/serviciul- prestatii-sociale începând cu data de 21.10.2024.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie electrică se va desfășura doar la Centrul nr. 2, situat în Arad, Calea Radnei nr. 250.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie termică, gaze naturale, combustibili solizi și/sau petrolieri se va desfășura în ordinea străzilor și a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi între orele 8 00 – 16 30 și vineri între orele 8 00 – 14 00, Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | Centrele pentru preluarea cererilor și cartierele arondate


Centrul nr. 4 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

Locație: Arad, str. Rodnei nr. 3-5 bl. 5 (zona Confecții). Telefon: 0257/252282.

Cartiere arondate:

A) Pentru încălzirea locuințelor cu energie termică și gaze naturale: Pârneava, zona Confecții, Faleza Sud, Drăgăşani, Cadaş.

B) Pentru încălzirea locuințelor cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri: Pârneava, zona Confecții, Faleza Sud, Drăgăşani, Cadaş, Şega.

Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică de la casieriile CET Arad, iar de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, gaze naturale, respectiv combustibili solizi și/sau petrolieri de la Centrele de preluare a cererilor sau vor putea fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Arad www.dasarad.ro/acte-necesare-si-formulare/serviciul-prestatii-sociale începând cu data de

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie electrică se va desfășura doar la Centrul nr. 2, situat în Arad, Calea Radnei nr. 250.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie termică, gaze naturale, combustibili solizi și/sau petrolieri se va desfășura în ordinea străzilor și a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi între orele 8 00 – 16 30 și vineri între orele 8 00 – 14 00, după cum urmează:

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | Centrele pentru preluarea cererilor și cartierele arondate


Centrul nr. 5 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

Locație: Arad, Calea Radnei nr. 250 (sediul Direcției de Asistență Socială). Telefon: 0724-334602, 0257-285150.

Exclusiv pentru beneficiarii de venit minim de incluziune.

Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței de la Centrul de preluare a cererilor nr. 5 sau vor putea fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Arad www.dasarad.ro/acte-necesare-si-formulare/serviciul-prestatii-sociale începând cu data de 21.10.2024.

La această locație se vor depune cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului energetic exclusiv de către beneficiarii de venit minim de incluziune, conform Legii nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de încălzire folosit și indiferent de zona în care domiciliază.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie termică, gaze naturale, combustibili solizi și/sau petrolieri se va desfășura, de luni până joi între orele 8 00 – 16 30 și vineri între orele 8 00 – 14 00.


Condițiile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025 și a suplimentului pentru energie

Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței familiile și persoanele singure cu domiciliul sau reședința în municipiul Arad, doar pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință, care nu dețin bunuri care să excludă de la acordarea ajutorului și al căror venit net pe membru de familie este:

  • până la 1386 lei în cazul familiilor
  • până la 2053 lei în cazul persoanelor singure

Baremele de venit mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie sunt următoarele:

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | Centrele pentru preluarea cererilor și cartierele arondate

Ca și noutate legislativă, pentru toată perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025, la stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, conform prevederilor art. I alin. (1)-(3) din OUG nr. 105/2024, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024, iar dovada veniturilor din pensii este reprezentată de ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora (august 2024).
Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire, pentru stabilirea ajutorului pentru încălzirea locuinței este:

  • Gaze naturale: 250 lei/lună
  • Energie electrică: 500 lei/lună
  • Combustibili solizi și/sau petrolieri: 320 lei/lună

În cazul ajutorului pentru energie termică, acesta nu poate depăși ajutorul maxim lunar stabilit de primar, care se calculează după următoarea formulă: Ajutor maxim lunar = Cps x CLmed x PL, unde:
– Cps reprezintă compensarea procentuală din bugetul de stat;
– CLmed reprezintă consumul mediu lunar stabilit pe tip de apartament, prevăzut ȋn anexa nr. 1 la lege și în funcție de zona de temperatură, prevăzut în anexa nr. 2 la lege;
– PL reprezintă prețul local al gigacaloriei pentru energia termică furnizată și facturată populației prin sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin hotărârea administrației publice locale, ȋn conformitate cu prevederile legale.

Ajutorul efectiv pentru energie termică se calculează după următoarea formulă: Ajutor efectiv = Cps x Cid x PL, unde:
– Cps reprezintă compensarea procentuală din bugetul de stat;
– Cid reprezintă consumul defalcat de asociația de proprietari/locatari pe consumatori individuali, beneficiari de ajutor pentru energie termică;
– PL reprezintă prețul local al gigacaloriei pentru energia termică furnizată și facturată populației prin sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin hotărârea administrației publice locale, ȋn conformitate cu prevederile legale.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, cumulat, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate:

  • Energie electrică: 30 lei/lună
  • Gaze naturale: 10 lei/lună
  • Energie termică: 10 lei/lună
  • Combustibili solizi și/sau petrolieri: 20 lei/lună

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este 70 lei/lună.

Solicitanții trebuie să declare, în mod obligatoriu, dacă familia/persoana singură îndreptățită deține în proprietate/folosință bunurile prevăzute în formularul de cerere pentru acordarea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie la paginile 12 și 13, și anume:

I. Bunuri imobile
1. Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești
2. Terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală
II. Bunuri mobile (aflate în stare de funcționare)
1. Autoturism și / sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani
2. Două sau mai multe autoturisme și/sau /motociclete cu o vechime mai mare de 10 ani

3. Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
4. Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi
5. Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
6. Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
7. Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric
III. Depozite bancare indiferent de valoarea acestora.

IV. Terenuri, animale și păsări din gospodărie

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza cererii-declarație pe propria răspundere (potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1073/2021), la care se anexează următoarele acte doveditoare:

1) Acte de identitate pentru toți membrii familiei:
a) Buletin de identitate, carte de identitate sau carte de identitate provizorie pentru persoanele peste 14 ani;
b) Certificat de naștere pentru minorii sub 14 ani;
c) Certificat de naștere pentru minorii peste 14 ani care nu au stabilită filiația față de tată
d) Permis de ședere temporară, permis de ședere pe termen lung, carte de rezidență și carte de rezidență permanentă, pentru cetățenii străini sau apatrizi.

2) Acte doveditoare de venituri (luna anterioara depunerii cererii, cu excepția pensiilor, pentru care se aplică prevederile art. I alin. 2 din OUG nr. 105/02.09.2024):
a) adeverință salar net (orice fel de salar), în care vor fi incluse toate sporurile și primele, cu specificarea dacă se acordă sau nu tichete de masă, valoarea acestora, și dacă beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice;
b) venituri obținute din străinătate;
c) cupon de pensie (orice fel de pensie) emis obligatoriu în luna august 2024;
d) cupon indemnizație șomaj sau venit lunar de completare;
e) cupon / adeverință indemnizație pentru persoana cu handicap;
f) adeverință bursă elevi și studenți (se specifică felul bursei și cuantumul) ;
g) adeverință privind cuantumul lunar al sumei primite de copilul cu cerințe educaționale speciale;
h) adeverință indemnizații și stimulente pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;
i) talon de plată indemnizații cu caracter permanent;
j) cupon alocații de stat pentru copii, de întreținere pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați;
k) act legal de încredințare a minorilor (când aceștia nu locuiesc împreună cu părinții, sau dacă părinții sunt despărțiți legal sau în fapt);
l) hotărârea de încredințare în cazul minorilor care sunt în plasament familial sau încredințați spre adopție;
m) orice alt document care să dovedească veniturile lunare menționate în declarația de venituri cod 01 – 80 ;

3) Acte doveditoare privind gradul de dizabilitate – certificat de încadrare în grad de handicap (în copie).

4) Acte doveditoare privind locuința (pentru titularul cererii):
a) contract de vânzare – cumpărare;
b) extras CF recent (care să nu fie ieșit din perioada de valabilitate);
c) contract de închiriere;
d) contractul de comodat, însoțit de documentul care atestă dreptul comodantului de a da în folosință imobilul și de actul de identitate al comodantului

e) orice act care să ateste dreptul locativ sau de folosință în condițiile legii.
5) Acte doveditoare privind bunurile mobile:
a) certificatul de înmatriculare al autovehiculului / vehiculului (în copie);

6) Acte doveditoare privind sistemul de încălzire și sursele de energie folosite:
a) factură gaze naturale  (în copie);
b) factură CET, pentru consumatorii individuali (în copie);
c) factură energie electrică  (în copie);
d) contract valabil pentru furnizarea energiei electrice și dovada debranșării de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale pentru solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică (în copie).

Pe copiile facturilor anexate solicitării este obligatoriu să fie clar lizibile codul titularului de contract / codul de client și codul locului de consum (CLC)

7) Persoana care a înstrăinat locuința în baza unui contract cu clauză de întreținere [art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 226/2021], va anexa la cerere, în mod obligatoriu, în copie, contractul de întreținere.

8) Încheiere executorie definitivă privind recunoașterea de către instanța de tutelă a capacității depline de exercițiu în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă intre 16 și 18 ani care locuiesc și se gospodăresc singure și au capacitate de exercițiu anticipată.

9) Împuternicire din partea proprietarului locuinței sau din partea titularului contractului de închiriere, comodat sau concesiune al acesteia, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 226/2021, în cazul în care titularul este un alt membru de familie, nu titularul dreptului locativ.

10) Declarație pe propria răspundere privind adresa la care locuiesc în fapt în cazul persoanelor care locuiesc în zonele nesistematizate, Sânicolau Mic (str. Tarafului, str. Brândușei, str. Căpșunilor), Alfa (str. Mărului, str. Sabinelor), Șega (str. Mușețel, str. Șezătoarei, str. Aprodul Purice, str. Socului, str. Baba Novac, str. Giordano Bruno, str. Hașdeu, str. Cosânzeana). În cazul în care domiciliul solicitantului este în zonă sistematizată iar acesta locuiește în fapt în zonă nesistematizată, acesta va declara și motivul pentru care nu poate locui la adresa de domiciliu. În cazul în care mai mulți solicitanți declară aceeași adresă în fapt, acordarea ajutorului pentru încălzire se va face în baza concluziilor și propunerilor din ancheta socială și în baza datelor aflate în evidențele Serviciului Prestații Sociale.

11) Declarație pe propria răspundere privind adresa la care locuiesc în fapt în cazul persoanelor care au adresa „Municipiul Arad” în actul de identitate provizoriu.

12) Beneficiarii de venit minim de incluziune vor anexa cererii doar actele de identitate (în copie), actele doveditoare de venit și, după caz, certificatul de înmatriculare al autovehiculului / vehiculului (în copie).

13) Extras de cont pentru solicitanții de ajutor pentru încălzire, respectiv supliment pentru energie pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri, în cazul în care se optează pentru virarea ajutoarelor în cont

La completarea cererii, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute. Totodată, titularul are obligația de a comunica orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.

Nerespectarea oricăreia dintre cele două obligații constituie contravenție și, conform prevederilor Legii nr. 226/2021, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.


În cazul asociațiilor de proprietari/locatari, în conformitate cu prevederile Dispoziției primarului municipiului Arad privind organizarea în municipiul Arad a activității de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025 și a suplimentului pentru energie, cererea va cuprinde pe pagina 16, o adeverință completată și semnată de către președintele / administratorul asociației, având obligatoriu ștampila asociației. Președintele / administratorul poartă răspunderea veridicității datelor înscrise în adeverință, conform prevederilor legale în vigoare și a actelor normative care reglementează materia. Adeverința are următorul format:

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | Centrele pentru preluarea cererilor și cartierele arondate

În cazul în care nu este constituită asociație de proprietari / locatari în imobil, titularul solicitării va completa și semna următoarea declarație, care se regăsește pe pagina 15 a formularului de cerere-declarație pe propria răspundere:

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie | Centrele pentru preluarea cererilor și cartierele arondate


Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică de la casieriile CET Arad, iar de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, gaze naturale, respectiv combustibili solizi și/sau petrolieri de la Centrele de preluare a cererilor, sau vor putea fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Arad www.dasarad.ro/acte-necesare-si-formulare/serviciul-prestatii-sociale începând cu data de 21.10.2024.

Solicitanții pot obține informații specifice privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie începând cu data de 21.10.2024, la sediile centrelor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor sau la următoarele numere de telefon:

  •  Centrul nr. 1: Arad, Piața Plevnei nr. 1. Telefon: 0257-282777.
  • Centrul nr. 2: Arad, Calea Radnei nr. 250. Telefon: 0724-334602.
  • Centrul nr. 3: Arad, Calea Radnei bl. 108/b, parter. Telefon: 0257/212155.
  •  Centrul nr. 4: Arad, str. Rodnei nr. 3-5 bl. 5 (zona Confecții). Telefon: 0257/252282.

Sursa: DAS Arad


 

Categorie:
Distribuie:
Articolul anterior
DRUJBIBI lovește din nou! Apel disperat din Micălaca: „Ajutați-ne să salvăm 40 de nuci și copacii înalți de pe strada Exterioară!”
Articolul următor
Apel urgent pentru ajutorarea românilor afectați de inundațiile din Valencia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Pensii recalculate greșit, în minus, pentru 2,2 milioane de români | Printre cei afectați de recalculările eronate sunt și pensionari arădeni | Persoane decedate au continuat să primească pensia

0
  Un raport al Curții de Conturi a scos la iveală mai multe nereguli de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP): pensii au fost recalculate în mod eronat, persoane decedate au continuat să primească indemnizația, iar pensia de urmaș a fost acordată deși beneficiarii nu mai îndeplineau condițiile legale. De exemplu, la recalculare, există „suspiciuni” că a fost acordat un punctaj mai mic pentru circa 2,2 milioane de oameni. Printre cei afectați de recalculările eronate sunt și pensionari arădeni. În același timp, angajații CNPP au primit spor de confidențialitate, contrar legii, și-au majorat salariile și chiar au continuat să…

Escape Truck ajunge și la Timișoara | Traficul de persoane, văzut din interior | Proiectul se adresează în principal adolescenților, tinerilor și viitorilor polițiști

0
  Escape Truck ajunge în România. Într-un escape-room mobil, adolescenții descoperă, prin scenarii inspirate din realitate, cum acționează traficanții și cum pot fi recunoscute semnele exploatării. Inițiativa face parte din cooperarea dintre România și Regatul Țărilor de Jos pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane. Recunoaște semnele. Înțelege pericolul. Protejează-te.   Cum poate începe recrutarea într-o situație de trafic de persoane? Care sunt vulnerabilitățile de care profită traficanții? Cum putem recunoaște semnele care indică faptul că o persoană ar putea fi victimă a exploatării? În această toamnă, adolescenții, tinerii și viitorii polițiști din România vor putea căuta răspunsurile la aceste…

BREAKING NEWS DIICOT Arad | 33 de mandate de percheziție și 40 de mandate de aducere în două dosare penale de trafic de droguri

0
DIICOT Arad | PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au pus în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad, în două dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept. Una dintre cauze vizează și săvârșirea infracțiunii de punerea la dispoziție a locuinței, pentru consumul ilicit de droguri. Petreceri tematice, într-un imobil din…

RECONS | O nouă tentativă de fraudă prin mesaje transmise în numele serviciului TPARK

0
S.C. RECONS S.A. Arad aduce la cunoștința cetățenilor existența unei noi tentative de fraudă (phishing), desfășurată prin mesaje transmise pe telefon în numele serviciului de plată a parcării TPARK. Mesajele frauduloase sunt transmise de la adrese de e-mail din străinătate și conțin linkuri către domeniile „gk-tpark.top” și „qk-tpark.top”, care nu sunt domenii oficiale ale serviciului TPARK și nu aparțin S.C. RECONS S.A. Arad. Destinatarii sunt îndemnați să răspundă cu „Da” pentru activarea linkului și sunt informați, în mod fals, că ar putea suporta penalități sau alte sancțiuni în cazul în care nu efectuează plata într-un termen scurt. S.C. RECONS S.A.…

VIDEO Ciclistul arădean Arthur Krieb, grav rănit într-un accident rutier, este în comă pe secția ATI a Spitalului Județean Arad

6 comentarii
Arthur Krieb, un cunoscut ciclist arădean, a fost grav rănit într-un accident rutier, produs duminică la orele amiezii, la Curtici. Bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Arad, fiind în comă, internat pe secția ATI. Conform imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere montată chiar la urcarea pe pasajul care face legătura între DJ 709B și orașul Curtici, accidentul a fost provocat de un șofer care nu a acordat prioritate biciclistului care circula regulamentar, lovindu-l din plin. Conform marcajelor rutiere, drumul cu prioritate este cel care coboară de pe pasaj și merge spre Arad, nu segmentul de drum…

Lorena Moza și Cristian Ofrim, premiați de primarul Gheorghe Grad | „Au pus Secusigiul pe harta boxului autohton”

0
Doi tineri boxeri din Secusigiu, cu rezultate importante în competițiile naționale și internaționale, au fost premiați de primarul comunei, Gheorghe Grad. Lorena Moza, vicecampioană națională, și Cristian Ofrim, câștigător a peste 20 de competiții internaționale și al numeroase turnee naționale, au primit diplome de excelență și premii în bani oferite personal de edil. Lorena Moza și Cristian Ofrim sunt elevi ai Liceului Tehnologic de Științe Aplicate din Arad și sunt antrenați de profesorul Gabriel Sala. Primarul Gheorghe Grad a dorit să le arate că performanțele lor sunt apreciate și acasă, astfel că i-a felicitat și le-a înmânat diplome de excelență.…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Deputatul AUR Ciprian Vărșan cere urgentarea despăgubirilor pentru fermierii afectați de secetă și clarificări privind cele 3% reținute din plățile APIA

0
Deputatul AUR Ciprian Vărșan cere urgentarea despăgubirilor pentru fermierii afectați de secetă și clarificări privind cele 3% reținute din plățile APIA Arad, 15 septembrie 2026 – Deputatul AUR de Arad, Ciprian-Nicolae Vărșan, a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale urgentarea plății despăgubirilor pentru fermierii afectați de fenomenele climatice nefavorabile în anii 2025 și 2026. În interpelarea adresată ministrului interimar al Agriculturii, deputatul arădean atrage atenția asupra situației dificile în care se află numeroși producători agricoli, în special în vestul țării și în județul Arad. „Fermierii care au pierdut recolte din cauza secetei și a fenomenelor climatice extreme nu își pot…

DRONĂ LA APUS – primul eveniment dedicat ritmurilor toamnei din calendarul celor organizate la ARED ACTIVE PARK

0
Calendarul evenimentelor organizate la ARED ACTIVE PARK dedicate ritmurilor toamnei a debutat cu deja notoriul LA APUS – un fenomen social local al cărui public-țintă vizează o parte importantă din ce are upper middle class-ul Aradului de afișat în materie de mondenitate.  Așa s-a văzut de sus Postarea de pe Facebook a organizatorilor evenimentului   

Eclesiarhul Catedralei Episcopale, Noghiu Bogdan – între preoții care au oficiat cununia religioasă dintre Alexandru Nazare cu Maria Mihali

0
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare (46 de ani), s-a căsătorit sâmbătă, 12 septembrie 2026, cu interpreta de muzică populară Maria Mihali (30 de ani), în cadrul unui eveniment fastuos organizat în București. Ceremonia religioasă a avut loc la Mănăstirea Cașin din Capitală, reunind personalități de rang înalt din politica românească și internațională. Cununia religioasă  a fost oficiată la Mănăstirea Cașin, iar eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale  „Sânta Treime” din Arad, Noghiu Bogdan, s-a aflat  între preoții slujitori ai ceremonialului.  Cei doi s-au căsătorit după o relație de aproximativ doi ani. Maria Mihali este o cunoscută interpretă de muzică populară din Maramureș,…

Înălțarea Sfintei Cruci | Semnificație, tradiții, obiceiuri și superstiții la români

0
Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită de creștini pe 14 septembrie. Aceasta este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Semnificație creștină În această zi se sărbătorește amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 și  Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Sfânta Cruce a fost aflată din porunca…

Rybakina – campioană la US Open 2026

0
Rybakina – Sabalenka a fost afișul finalei feminine de la US Open 2026, câștigată sâmbătă, 12 septembrie 2026, de Elena Rybakina, cu scorul 6-4, 5-7, 6-2, după 2 ore și 21 de minute pe Arthur Ashe Stadium. Victoria îi aduce Elenei Rybakina al treilea titlu de Grand Slam din carieră și pune capăt seriei de 20 de meciuri câștigate consecutiv de Aryna Sabalenka la Flushing Meadows. Rezultatul finalei are miză dublă: dincolo de trofeu și cei 5,5 milioane de dolari acordați campioanei, finala a confirmat-o pe Rybakina în fruntea clasamentului WTA, în timp ce Sabalenka a ratat șansa unui al…

VIDEO Rapid – Voluntari 2-1 | Pancu, alertă de play-out

0
Rapid – Voluntari 2-1 a fost scorul cu care giuleștenii au închis etapa a 9-a din Superliga, sâmbătă, 12 septembrie 2026, pe Giulești, după ce au întors soarta meciului în ultimele minute. FC Voluntari a deschis scorul prin Mihai Roman în minutul 12, Rapid a egalat printr-un autogol al portarului Jurhar în minutul 58, iar Kramer a adus cele trei puncte în minutul 86. Victoria menține Rapid pe locul 2 în clasamentul Superligii, la două puncte de liderul Dinamo, dar antrenorul Daniel Pancu a ținut să tempereze entuziasmul, avertizând că sezonul e lung și „se poate ajunge și în play-out”…
Krak
Articolul următor Vernisajul expoziției „ROOTED/ÎNRĂDĂCINĂRI” de Mirela Cerbu Apasă aici pentru a citi
Secret Link