[ACTUALIZARE 3] Polițiștii cu „PLANTAȚIA de MARIJUANA de la Iratoșu” și complicele lor au fost condamnați de prima instanță

polițiștii cu „plantația de marijuana
Ared
Distribuie:

Polițiștii de la Secția 2 Micălaca, Cosma Flavius Cosmin și Babota Boby Nicu și complicele lor Meruţa Sergiu Flaviu, prinși la începutul lunii octombrie, 2017, cu o „ditamai plantația de cannabis” la Iratoșu au fost condamnați de prima instanță de fond la pedepse de 2 ani și 6 luni, respectiv doi ani de închisoare.

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Având în vedere interesul manifestat de presă cu privire la modul în care au fost instrumentate de către Tribunalul Arad cauzele având ca obiect infracţiuni de trafic ilicit de droguri, vă aducem la cunoştinţă faptul că, în dosarul penal nr. 6229/108/2017, al Tribunalului Arad, în care instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, referitor la săvârşirea unor fapte de trafic ilicit de droguri de risc, prin sentinţa penală din data de 07.03.2018, Tribunalul Arad, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 Codul de procedură penală, a condamnat doi dintre inculpaţi la câte o pedeapsă de doi ani şi şase luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 Codul de procedură penală, instanţa a condamnat pe unul dintre inculpaţi la  doi ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc.

De asemenea, instanţa a aplicat  inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Pe durata şi în condiţiile art. 65 Cod penal, instanţa a  interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. b) Cod procedură penală şi art. 399 alin. 10 Cod procedură penală, instanţa a menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu împotriva celor trei inculpaţi. 

Precizăm că, sentinţa penală de mai sus nu este definitivă, împotriva acesteia se poate formula apel în termen  de 10 zile de la comunicare.

TRIBUNALUL ARAD – BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


[ACTUALIZARE 2] (2 octombrie, 2017) Iată „Plantația de la Iratoșu”, unde cei doi polițiști, supravegheați timp de o lună, cultivaseră cannabis – FILMARE nocturnă – DIICOT / POLIȚIA ROMÂNĂ

[COMUNICAT DE PRESĂ DIICOT]

La data de  01.10.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor COSMA FLAVIUS COSMIN, BABOTA BOBY NICU ( poliţişti în cadrul Poliţiei Municipiului Arad) şi MERUȚA SERGIU FLAVIUS, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă agravată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada iunie – septembrie 2017, inculpaţii au cultivat droguri de risc (18 plante de cannabis, în diverse stadii de evoluție), fără drept, pe raza localităţii  Iratoșu („La Sălcii”), judeţul Arad, în scop de comercializare.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că, pentru supravegherea culturii,  inculpaţii au achiziționat o dronă  în valoare de 5.900 lei iar deplasarea în teren se realiza, de regulă, pe timpul nopţii pentru conspirativitate și clandestinitate folosindu-se cagule.

În momentul realizării flagrantului, inculpații Cosma Flavius Cosmin şi Meruța Sergiu Flavius au încercat să-şi asigure scăparea, fapt  ce a impus intervenția  organelor de poliție judiciară și folosirea armamentului din dotare.

La data de 01.10.2017 Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Cosma Flavius Cosmin şi Meruța Sergiu Flavius pentru o perioadă de 30 de zile iar faţă de inculpatul Babota Boby Nicu, măsura arestului la domiciliu.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu  polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Arad – Secţia 2 Rurală. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. La acțiune au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Arad.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


[COMUNICAT DE PRESĂ – IPJ ARAD] REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Polițiștii din Arad și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, cercetează 3 bărbați care ar fi cultivat cannabis în scop de comercializare. Cei în cauză au fost reținuți, 2 dintre aceștia fiind arestați preventiv, iar al treilea, arestat la domiciliu.

În seara zilei de 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Arad și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au depistat în flagrant delict, într-o zonă împădurită din extravilanul localității Iratoșu, 2 bărbați, care ar fi recoltat plante de cannabis.

Polițiștii i-au imobilizat și identificat pe cei doi bărbați, de 31 și 33 de ani, fiind conduși la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Arad, pentru audieri.

De asemenea, au fost efectuate percheziții la domiciliile celor două persoane depistate în flagrant, fiind identificată și a treia persoană bănuită de comiterea faptei, un bărbat, de 30 de ani.

La percheziții au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Cei 3 au fost reținuți pentru 24 de ore, iar, în urma probatoriului administrat, Tribunalul Arad a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bărbații depistați în flagrant, iar față de al treilea, măsura arestului la domiciliu.

Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiunii de trafic de droguri de risc, respectiv cultivarea de cannabis în scopul comercializării.

Totodată, având în vedere că în acest caz au fost implicați 2 polițiști, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus declanșarea cercetării prealabile față de aceștia.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad sesizaseră instituțiile competente, încă de la începutul lunii septembrie a.c., cu privire la implicarea colegilor în activitatea infracțională.

Poliția Română va sprijini întotdeauna activitatea instituțiilor abilitate pentru tragerea la răspundere a tuturor persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni, indiferent de calitatea acestora.


[ACTUALIZARE 1] (1 octombrie, 2017): Soluția Tribunalului Arad: Flavius Cosma, unul dintre polițiști și „cultivatorul” Sergiu Meruța au fost arestați preventiv, iar celălalt, Babota Boby Nicu este „pe domiciliu”. Vezi unde creșteau „iarbă” cei trei dealeri ratați

Polițiștii de la SCCO, coordonați de DIICOT Arad, au reuşit să reţină duminică noaptea trei persoane care se ocupau de cultivarea de cannabis, după ce timp de două luni le-au filat activitatea și interceptat telefoanele. Două din cele trei persoane sunt poliţişti în cadrul Secţiei 2 de Poliţie Micălaca! Unul dintre ei a fost reţinut în urma descinderii în pădurea unde era cultura, iar cel de al doilea a fost luat de acasă.

Miron Codrin, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Arad:Am efectuat azi noapte (sâmbătă spre duminică-n.r.) la ora 23.00, un flagrant într-o pădure situată în extravilanul comunei Iratoşu, unde exista o cultură clandestină de canabis aparţinând de trei persoane: doi poliţişti în cadrul Secţiei 2 de Poliţie Micălaca şi un civil. Flagrantul s-a realizat faţă de un poliţist şi un civil. Pe cel de al doilea poliţist l-am luat de la domiciliu, fiind şi el implicat în activitatea infracţională. I-am condus la sediul DIICOT şi i-am audiat, după care am luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Urmează ca astăzi să-i prezentăm Tribunalului cu propunere de arestare.”

Soluția pe scurt:

Admite propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Arad, în dosarul nr. 78 D/P/2017 şi în consecinţă. În baza art. 226 alin. 1, raportat la 223 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală şi art. 202 alin.1, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1) COSMA FLAVIUS COSMIN – 2) MERUȚA SERGIU FLAVIUS – ambii inculpaţii fiind reţinuţi preventiv în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de poliţie Arad, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.10.2017 și până la data de 30.10.2017, inclusiv. În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Arad, în dosarul nr. 78 D/P/2017 privind pe inculpatul BABOTA BOBY NICU, reţinut preventiv în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de poliţie Arad, iar în baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut. În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, ia faţă de acesta măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.10.2017 și până la data de 30.10.2017, inclusiv.

În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală constată că inculpatul domiciliază …  impune acestuia obligaţia de a nu părăsi imobilul situat la adresa de mai sus, fără permisiunea organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. Organul de poliţie îl va conduce pe inculpat la domiciliul acestuia. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligaţia să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;  În baza art. 221 alin. 2 lit. b cod procedură penală, obligă inculpatul să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi, respectiv Cosma Flavius-Cosmin şi Meruţa Sergiu Flavius. Atrage atenţia inculpatului Babota Boby Nicu asupra dispoziţiilor art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin. În baza art. 221 alin. 3 cod procedură penală, dispune ca pe durata arestului la domiciliu, inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01 octombrie 2017, ora 17:45.


[TITLUL INIȚIAL] Doi agenți de POLIȚIE de la Secția 2, Micălaca, au fost prinși cu „iarbă”

O acțiune care se desfășoară de mai multe zile „pe silențios”, condusă de procurorul Miron Codrin sub coordonarea DIICOT Arad, a culminat astăzi cu prinderea în flagrant cu droguri clasificate „de risc” (cannabis)  a doi agenți de poliție de la Secția 2, Micălaca. Se pare că subofițerii de la IPJ Arad conercializau droguri chiar din sediul poliției de cartier.

Conform surselor noastre, inspectorul-șef al IPJ Arad, Ioan Tamaș, a fost informat prealabil despre această acțiune și a susținut că ea „să se desfășcoare profesionist și fără scurgeri de informații.”

Cei doi subofițeri sunt acum la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, iar asupra locuințelor lor s-a eliberat mandat de percheziție. Îndată ce DIICOT le va face identitățile publice, vom reveni asupra detaliilor din acest caz.


 

Categorie: Investigații
Etichete: breaking news, diicot, iarba, Miron Codrin, Secția 2 Poliție Micălaca
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
[ACTUALIZARE 4] CONTROL JUDICIAR și pentru al treilea agresor de la UNIC
Articolul următor
[ACTUALIZARE 2] Prefectura Arad umblă ca orbul cu bâta prin pădurile Nadășului, TESTAMENTUL nu l-a văzut nimeni, plângerile împotriva „moștenirii familiei Colțeu” se plimbă din DNA în DNA, iar sătenii și „publicul spectator” sunt pe COD ROȘU de „ceață judiciară”

9 comentarii. Leave new

  • Din start articolul nu informează corect !!!
    Codrin Gavra este magistrat-procuror in cadrul D.N.A.
    Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad este una iar D.I.I.C.O.T.alta.
    Se pare ca ,,știristul” vostru,confundă sula cu prefectura.
    Mai lipsea să spună că eventualele mandate ,vor fi eliberate de…gardienii publici!

    Răspunde
  • Nu se vindea nimic din sediul sectiei , deoarece inca nu apucasera sa recolteze, iar principalul autor nu se afla la serviciu…. era in concediu de ingrijire a copilului. Informati-va mai bine si nu denaturati adevarul !

    Răspunde
  • Voi nu sunteti normali! Ba ziarist de 2 bani…. esti atat de idiot sa poti lega 2 3 cuvinte? Orisicum nu inteleg care ii problema despre acest „drog” ca nu se poate spume ca ii un drog, odata ce se folosesti in farmacii pentru salvarea unor oameni, dar mna… mintea romanului este tinuta sub papuc. Aceasta planta este vanduta la colt de strada si voi deabea prindeti 2 politisti, vai de capul vostru, si da intradevar se castiga foarte bine cu aceasta planta, planta respectiva la maturitate ajunge la 2-4 metri, depinde de ce soi ii… si iti poate oferii 150-250 de grame per planta! 9 saptamani dureaza tot ciclul cresterii… 50 de lei per gram, respectiv 35 de lei de omul iti cumpara peste 10. Hai v-am pupat, asta ii la ordinea zilei cu, consumul de Canabis. La festivalul ABC, de ce nu i-ati arestat pe toti sa spun asa, cand de fata cu politistii se fuma iarba la greu… dar mna, cum sa arestati atata luma, corect. Acum ceva vreme s-a facut un sondaj in care s-a spus ca peste 700.000 de romani consuma canabis, total gresit! 700.000 de care stiti voi bineinteles, peste 70% din tara a incercat canabisul, sau chiar in momentul de fata are o bata in mana si scrie un comentariu relativ. Apropo, semintele de canabis se gasesc orisiunde la doar 10-15 lei, AK47 este cea mai buna, va spun! Sau se poate gasi exact in marfa ce o cumperi de la colegul de banca, daca ai ochi buni, cand iti pusca marfa in cui, exact atunci ai stricat o sămânță. Semintele sunt comercializate findca nu contin acea substanta THC, odata plantate deja se formeaza substanta si riscati din a va face un bine, sa vina javrele care bineinteles nici ele nu isi mai vad ochii de atata fum, sa va aresteze. Apropo scoala de soferi Custom, are un golf 5 cred, daca gresesc sa imi spuna cineva marca mai bine, care bineinteles este de culoare verde masina, asa un verde atragator si la numar AR ** THC! Bineinteles profesorul are intre 25-30 de Ani.

    Răspunde
  • Nu avem loc in puscari pt adevaratii hoti dar tot timpul de gaseste in loc pt nevinovati, nici nu mai are rost SA fumati in stresul asta , nu mai e nici o placers , abia astept SA termin scoala si SA plec din Tara asta mizerabila. MULTUMIM POLITIA ROMANA CA AVETI GRIJA SI NE PROTEJATI.

    Răspunde
  • Avatar of Droguri Petris-DIICOT protectie
    Droguri Petris-DIICOT protectie
    7 martie 2018 14:31

    Și cu ăia ce i-a prins la Petris în octombrie ce se mai aude?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
UAV
DE LA ACELAȘI AUTOR

Pacient infectat cu Listeria, în stare gravă, diagnosticat la Spitalul Județean Arad

0
Diagnostic salvator în doar câteva minute pentru un pacient aflat în stare critică, datorită unui aparat performant achiziționat din fonduri europene. Pacientul, în vârstă de 51 de ani a fost salvat după ce medicii au reușit să îi diagnosticheze o infecție periculoasă, în timp record. Pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe a spitalului cu sindrom confuzional, agitație psiho-motorie și febră, simptome care indicau o afectare severă a sistemului nervos. (Foto: sistemul MALDI-TOF Bruker, SCJUA) În mod normal, identificarea bacteriei responsabile pentru o astfel de stare poate dura circa 48 de ore prin metodele clasice de laborator. În acest…

O nouă sesiune de admitere la Universitatea „Aurel Vlaicu”

0
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a demarat o nouă sesiune de admitere. Aceasta are loc în perioada 31 august-9 septembrie la fostul sediu BNR, pe Bulevardul Revoluției nr.72, de luni până vineri între orele 10-18, iar sâmbăta între 9-13. Probele practice se vor desfășura în zilele de 10 și 11 septembrie, iar în 12 septembrie va avea loc afișarea rezultatelor. Urmează perioada de depunere a contestațiilor și în 14 septembrie, afișarea rezultatelor după contestații. În perioada 15-17 septembrie vor fi confirmați candidații  admiși, iar în 18 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale. În această sesiune de admitere, pe lângă programele…

VIDEO AȘA NU! Un viceprimar din Satu Mare s-a plimbat cu O BOMBĂ prin trafic, pe scuter, până la secția de poliție

0
Incidentul s-a produs, luni, în comuna Vama din județul Satu Mare. Viceprimarul comunei a parcurs un traseu prin trafic pe scuter purtând sub braț un proiectil real neexplodat. Descoperită pe un șantier, bomba de artilerie a fost dusă de alesul local direct la poliție, ținând ghidonul cu o singură mână. Găsirea elementului de muniție a avut loc în timpul unor lucrări de infrastructură pietonală în comuna Vama. Balastul utilizat la amenajarea trotuarelor, extras din albia râului Someș, ascundea un obiect metalic masiv. Inițial, muncitorii au crezut că este vorba despre o bucată inofensivă de fier vechi și au lăsat obiectul pe…

STUDIU COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane

0
COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane Rezultatele sondajului realizat la inițiativa deFilm și „Atlasul Universului” Un studiu recent, realizat pe un eșantion de 402 părinți cu copii între 6 și 14 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet, relevă o transformare profundă a modului în care copiii din România își petrec timpul liber: timpul afară  și autonomia copiilor s-au redus semnificativ față de generația anterioară, iar „afară” este înlocuit treptat de ecrane. Copiii de azi petrec de aproape două ori mai puțin timp…

TNTm deschide stagiunea cu o premieră: spectacolul BOLNAVII, accesibilizat în limba semnelor

0
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026-2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna septembrie experiențe teatrale ce se adresează direct publicului său fidel și care, totodată, se deschid larg fiecărui spectator care intră în sălile sale de spectacol, întâmplător, în premieră sau pentru că se află în căutarea unui spațiu prietenos, viu, antrenant. Așadar, în 6 septembrie 2026, de la…

GALERIE FOTO Trafic internațional de droguri „pentru intelectuali” | S-au adunat la Pensiunea Dacilor ca să se reconecteze cu sinele și s-au conectat cu poliția

0
Ritual șamanic cu droguri de mare risc, oprit de polițiști în localitatea Boșorod din județul Hunedoara. O femeie din România și doi bărbați (un peruan și un danez) sunt cercetați pentru trafic intern și internațional de droguri de mare risc, după ce au organizat un eveniment spiritual ilegal într-o pensiune din localitate. Cei doi cetățeni străini au introdus în țară substanțe interzise pentru o ceremonie bazată pe ritualuri din Amazonul Peruvian. Participanții, recrutați prin interviuri online și pe bază de recomandare, au plătit între 590 și 650 de euro pentru cazare, masă și „reconectarea cu sinele”. În cadrul acestor ritualuri,…
UVVG
Articolul următor O fostă stea a fotbalului arădean a APUS: Emeric HIRMLER s-a stins la 58 de ani Apasă aici pentru a citi
Secret Link