trăim în orașul în care

Doi tineri din Vinga au fost reținuți pentru furtul a trei biciclete, în Micălaca

Tinerii (unul dintre ei, minor) au furat la începutul lunii martie trei biciclete în Micălaca. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore. IPJ Arad: Polițiștii Secției 2 Micălaca, cu sprijinul Secției 1 Rurală Arad, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr din Vinga, și a unui minor din aceeași localitate. Din cercetări, a reieșit că cei doi, în noaptea de 2/3 martie a.c., prin forțarea sistemului de asigurare, ar fi sustras trei biciclete: una de pe strada Voinicilor, și două de pe strada Milova, din municipiu. Prejudiciul total, cauzat prin aceste fapte, este de aproximativ 3.300 de…
0
avem destui polițiști în cadrul

[ACTUALIZARE] Schimbările șefilor unor Poliții Orășenești din cadrul IPJ Arad sunt oficiale

[ACTUALIZARE]  După cum am scris în șrirea inițială, schimbările șefilor unor Poliții Orășenești din cadrul IPJ Arad sunt oficiale. Singura schimbare față de cele prezentate, este schimbarea de la Poliția Orașului Pâncota care, după cum am precizat și atunci, a rămas sub semnul întrebării. Decizia a venit totuși, și astfel, șef al Poliției Orașului Pâncota va fi subcomisarul de poliție Mihu Lucian, care pleacă astfel de la Serviciul Economic din cadrul IPJ. Acesta a mai ocupat o perioadă și funcția de șef al Centrului Operațional din IPJ Arad. [TITLUL INIȚIAL] (15 februarie 2024): Mutări șahistice interesante în Poliția din…
4 comentarii
comisarul-șef călin grui a fost

Comisarul-șef Călin GRUI a fost PROMOVAT în funcția de ȘEF al Secției 2 Poliție Micălaca

A ieșit soarele și pe strada lui, a lui Călin Grui, unul dintre polițiștii noștri preferați – și nu doar ai noștri, ci și ai prietenilor, dușmanilor și neutrilor, spaima infractorilor din vestul țării, coșmarul braconierilor, al țigărarilor, al hoților de lemne și al corupților de orice coloratură: este, începând cu zilele astea, înlocuitorul comisarului șef de poliție Țigan Cosmin la Secția 2 Poliție Micălaca (care se va muta la Secția 1 Poliție „Vlaicu”, de unde va ieși, imediat, la pensie, cu 10.000 de lei pe lună) – un adevărat far călăuzitor, un bastion ce stă strajă patriei, de…
4 comentarii
polițiștii cu „plantația de marijuana

[ACTUALIZARE 3] Polițiștii cu „PLANTAȚIA de MARIJUANA de la Iratoșu” și complicele lor au fost condamnați de prima instanță

Polițiștii de la Secția 2 Micălaca, Cosma Flavius Cosmin și Babota Boby Nicu și complicele lor Meruţa Sergiu Flaviu, prinși la începutul lunii octombrie, 2017, cu o „ditamai plantația de cannabis” la Iratoșu au fost condamnați de prima instanță de fond la pedepse de 2 ani și 6 luni, respectiv doi ani de închisoare. [COMUNICAT DE PRESĂ] Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Având în vedere interesul manifestat de presă cu privire la modul în care au fost instrumentate de către Tribunalul Arad cauzele având ca…
9 comentarii
Salon Marem
Revolut
Revolut
UAV
taxe info
Secret Link