[ACTUALIZARE 4] Teodora Ciunta a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență

Ciunta Teodora
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

[ACTUALIZARE 4]

Tribunalul Arad a pronunțat luni, 05 februarie, sentința în dosarul de trafic de influență – instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad al Teodorei Ciunta. Aceasta a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare,  confiscarea celor 5.000 de euro primiți în urma flagrantului și 120 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Consiliului Local al orașului Curtici sau al Consiliului Local al comunei Macea pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: În baza art. 291 alin. 1 Codul penal condamnă pe inculpata CIUNTA TEODORA la pedeapsa de: – 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă;

În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatei CIUNTA TEODORA pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi k) Cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani ce se va executa în condiţiile art.68 al.1 lit.b Cod penal. – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: – dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 Cod penal, aplică inculpatei CIUNTA TEODORA pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) , b) şi k) Cod penal, ce se va executa în situaţia revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi a executării acesteia în detenţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 al.1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal.

În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit.c)-e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad.

În temeiul dispoziţiilor art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata Ciunta Teodora va executa obligaţia de a frecventa unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul dispoziţiilor art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Ciunta Teodora va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al oraşului Curtici sau a Consiliului Local al comunei Macea pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art.91 alin.4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei CIUNTA TEODORA asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul revocării măsurii suspendării sub supraveghere a pedepsei şi executării acesteia în detenţie.

În temeiul art.291 alin.(2) Cod.penal şi art.112 alin.(1) lit.d) Cod.penal confiscă de la inculpata Ciunta Teodora suma de 5000 Euro sau echivalentul în lei, la cursul valutar Leu/Euro al BNR din ziua plăţii.

În temeiul art.404 alin 4 lit.c Cod Proc.penală, art. 249 al.1 Cod Proc.Penală dispune înfiinţarea sechestrului asigurator şi al popririi asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile şi a conturilor inculpatei Ciunta Teodora, până la concurenţa sumelor de 2000 lei şi 5000 Euro sau echivalentul în lei, la cursul valutar Leu/Euro al BNR din ziua plăţii în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale precum a cheltuielilor de judecată.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpat Ciunta Teodora la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1000 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată, motivată şi redactată, în data de 05 februarie 2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatei şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  33/2024  05.02.2024


În 6 februarie 2023, fosta angajată a Primăriei Arad a fost prinsă în urma realizării unui flagrant, primind 5.000 de euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.

Teodora Ciunta mai are pe rol un proces de infracțiuni de corupție, instrumentat de procurorii DNA Timișoara. În rechizitoriu, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: „În perioada 2019 – 2023, inculpata ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 108.500 euro din care ar fi primit 78.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze: angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești, angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale, în cadrul Penitenciarului Arad, în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac ori în cadrul formațiunii de poliție de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara; obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului. În contextul menționat mai sus, la data de 6 februarie 2023, inculpata ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 25.000 de lei (echivalentul a 5.000 de euro), reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”.

Procurorii DNA Timișoara au solicitat arestarea preventivă a femeii, însă instanța a decis ca aceasta să fie plasată sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, iar ulterior această măsură a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar. În 2019, Teodora Ciunta a plecat  din Primăria Arad tot din cauza unor acuzații de primire de foloase necuvenite.


[ACTUALIZARE 3] (19.10.2023): Procurorii DNA au primit o palmă de la judecătorii Curții de Apel Timișoara în dosarul „angajărilor în numele partidului” făcute de Ciunta Teodora: trebuie să REFACĂ RECHIZITORIUL

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara  au decis  joi, 18 octombrie, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara trebuie să refacă rechizitoriul sub aspect material în dosarul prin care Ciunta Teodora a fost trimisă în judecată pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată. Magistrații au identificat un viciu de procedură, respectiv existența la dosarul cauzei a două rechizitorii:  unul datat 28.02.2023 şi unul datat 30 mai 2023.  Procurorii DNA Timișoara au la dispozție  5 zile de la comunicarea încheierii însoţite de dosarul cauzei, să remedieze neregularităţile actului de sesizare, să  înlăture fizic cele două rechizitorii aflate la dosarul cauzei şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţin dispoziţia de trimitere în judecată, ori solicită restituirea cauzei. 


Solutia pe scurt:  În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 347 Cod procedură penală, admite, contestaţia formulată de inculpata Ciunta Teodora, împotriva Încheierii penale nr. 209 din 14 iunie 2023 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad în dosarul nr. 739/108/2023/a1; desfiinţează încheierea penală şi în soluţionarea cauzei:

În baza art. 345 alin. alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură penală, admite în parte cererile şi excepţiile invocate de inculpata Ciunta Teodora; după cum urmează: Constată la dosarul cauzei existenţa a două rechizitorii unul datat 28.02.2023 şi unul datat 30 mai 2023, aspect ce contravine art. 328 alin. 3 Cod procedură penală, sub aspectul unicităţii rechizitoriului/soluţiei procurorului la terminarea urmăririi penale. Dispune refacerea rechizitoriului sub aspect material, de către parchet, în limitele dispuse de instanţa de fond şi cu respectarea limitelor iniţiale ale investirii instanţei; urmând ca rechizitoriul refăcut să înlocuiască fizic rechizitoriile existente, care vor fi înlăturate de la dosarul cauzei. Rechizitoriul refăcut şi copii certificate ale acestuia se vor depune în exemplare suficiente pentru comunicarea acestuia către inculpată. Rechizitoriul regularizat, va purta aceeaşi dată a emiterii cu cel al rechizitoriului iniţial (data de 28.02.2023), acesta putând să poarte menţiunea suplimentară „Regularizat potrivit încheierii Judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara din data de 18.10.2022 pronunţată în dosarul nr. 739/108/2023/a1” Respinge în rest cererile şi excepţiile invocate în cauză. În baza art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii însoţite de dosarul cauzei, P.Î.C.C.J.- Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara va remedia neregularităţile actului de sesizare, potrivit celor anterioare; va înlătura fizic cele două rechizitorii aflate la dosarul cauzei şi va comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată; ori solicită restituirea cauzei. În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat în soluţionarea contestaţiei, efectuate până la data prezentă, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 18 octombrie 2023.

Document: Încheiere finală camera preliminară  188/2023  18.10.2023


[ACTUALIZARE 2] ( 02 martie 2023): Ciunta Teodora – trimisă în judecată pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată

Procurorii DNA Timișoara au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Ciunta Teodora pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată.

[COMUNICAT DNA]

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 154/VIII/3 din 7 februarie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unei inculpate pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2019 – 2023, inculpata ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 108.500 euro din care ar fi primit 78.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:
– angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești,
– angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale, în cadrul Penitenciarului Arad, în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac ori în cadrul formațiunii de poliție de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara;
– obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului.

În contextul menționat mai sus, la data de 06 februarie 2023, inculpata ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 25.000 lei (echivalentul a 5.000 euro), reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE al DNA


[ACTUALIZARE 1] (07.02.2023, ora 22.00): Pe judecători i-a apucat mila de traficanta de influență Ciunta Teodora: 30 de zile în AREST LA DOMICILIU… „că e o finuță”

Tribunalul Timiș a dispus măsura arestului doar la domiciliu pentru 30 de zile a inculpatei Ciunta Teodora.

E de neimaginat câtă milă i-a încercat subit pe judecători pentru cineva care a săvârșit cu tupeu o asemenea faptă. Dacă nici sumele pretinse și primite, dovedite în acest caz, nu i-au convins că ceva e putred și e o dovadă a unui mod efectiv de viață al unor personaje bine întrepătrunse cu politica, puteau măcar să se simtă ofensați că persoana pe care o judecă cu atâta indulgență, face mișto de ei. Adică, nu cu mult înainte (ianuarie 2023), Parchetul Tribunalului Arad te trimite în judecată pentru o faptă similară, iar tu continui să pretinzi bani promițând că ai influență asupra unor înalți funcționari – ăsta tupeu!

Complet: C1DL
Tip solutie: Încheiere

Solutia pe scurt: În baza art. 227 C.pr.pen. respinge propunerea Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA- Serviciul Teritorial Timişoara în dosarul nr. 140/ P/2022. În temeiul art. 227 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. d), art. 222 alin. 1 şi art. 223 alin. 2 C. pr. pen. dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpata Ciunta Teodora, constând în obligația de a nu părăsi imobilul situat în orașul (…), fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 07.02.2023 până la data de 08.03.2023, inclusiv.

În baza art. 221 alin. 2 C. pr. pen., pe durata arestului la domiciliu, instituie în sarcina inculpatei Ciunta Teodora, următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice cu martorii Ardelean Loredana- Claudia, Andrica Mădălina Andreea, Leac Geanina, Ardelean Claudiu- Ioan, Andrica Darius Daniel, Andrica Teodora Andrada, Chimiec Daniel și Chimiec Larisa Georgiana, direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 221 alin. 9 C. pr. pen. desemnează IPJ Arad să supravegheze executarea măsurii dispuse.

În baza art. 221 alin. 4 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 221 alin. 8 C. pr. pen. dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatei Ciunta Teodora, IPJ Arad, Serviciului Public de Evidenţă a Persoanelor Arad şi Poliţiei de Frontieră Române și persoanelor cu care aceasta nu are dreptul să ia legătura.

În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpată și de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.02.2023, ora 21.30.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 07.02.2023


[TITLUL INIȚIAL] (07.02.2023, ora 09:45) Fostă consilieră la Primăria Municipiului Arad, Ciunta Teodora a fost reținută și propusă pentru arestare de DNA pentru OPT infracțiuni de TRAFIC DE INFLUENȚĂ. Femeia făcea angajări la Spitalul Județean și Penitenciarul Arad ÎN NUMELE LUI FALCĂ și al lacheilor săi de la C.J.A.

Ciunta Teodora, fost funcționar public angajat ca si consilier la Primăria Municipiului Arad (până în 2019, la plecarea lui Gheorghe Falcă ca europarlamentar) a fost reținută de DNA – S.T. Timișoara și va fi propusă astăzi pentru arestare pentru 30 de zile, fiind acuzată de comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență. Aceasta mai este trimisă în judecată de Parchetul de lângă Tribunalul Arad într-un alt dosar de trafic de influență.

[ACTUALIZARE 4] Teodora Ciunta a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență

În acest caz, activitățile anchetatorilor s-au concentrat pe perioada 2019 – 2023, când femeia „ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro din care ar fi primit 64.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze angajările” – conform DNA.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă și președintele CJA, Iustin Cionca sunt, desigur, cei la care se face referire în următorul comunicat, publicat în această dimineață pe site-ul DNA.


[COMUNICAT DE PRESĂ]

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 februarie 2023, a unei suspecte, pentru comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2019 – 2023, suspecta ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro din care ar fi primit 64.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:

  • angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești,
  • angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale sau în cadrul Penitenciarului Arad,
  • obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului.

În contextul menționat mai sus, la data de 06 februarie 2023, suspecta ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 5.000 euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.

Suspectei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

La data de 07 februarie 2023, suspecta urmează să fie prezentată Tribunalului Timiș (n.red. foto) cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


[ACTUALIZARE]  (07.02.2023, ora 14.00) – Primăria Municipiului și Consiliul Județean Arad se delimitează de fosta consilieră… fără să le-o ceară nimeni. În acest sens, ambele instituții au trimis comunicate de presă imediat după 

Precizare:

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la reținerea, de către DNA, pentru trafic de influență, a unei foste angajate a Primăriei municipiului Arad, Consiliul Județean Arad face următoarele precizări:

Nu a existat nicio solicitare a procurorilor privind persoane sau documente, nu au fost persoane invitate la audieri, pentru simplul motiv că nu există o implicare a Consiliului Județean în acest caz. 

În relația cu persoane neavizate, oricine poate pretinde că are capacitate de influență, dar asta nu înseamnă că așa și este. Consiliul Județean Arad nu organizează concursurile de angajare din unitățile din subordine, nu delegă funcționari în comisiile de concurs. 

Suspecta reținută de DNA nu a fost angajată a Consiliului Județean Arad și nu este în relații de serviciu sau de colaborare cu Consiliul Județean Arad. Nu are niciun fel de influență asupra conducerii Consiliului Județean sau a aparatului executiv al CJ Arad.

Biroul de presă al CJ Arad


[ACTUALIZARE 4] Teodora Ciunta a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență


PUNCT DE VEDERE:

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la faptul că o angajată a Primăriei Arad ar fi fost reținută de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara pentru comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență, Primăria Municipiului Arad face precizarea că persoana în cauză nu mai este angajată a instituției noastre din anul 2019, când a demisionat din funcția pe care o deținea în cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Biroul de presă al PMA


 

Categorie: Știri
Etichete: DNA Timișoara, Gheorghe Falca, trafic de influenta
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Comisarul-șef Călin GRUI a fost PROMOVAT în funcția de ȘEF al Secției 2 Poliție Micălaca
Articolul următor
Alertă ANM: Cod galben de vânt puternic în județul Arad

1 comentariu. Leave new

  • femeia e nevinovata, nici un om normal nu dadea spaga asemenea suma si in forma continuata atat amar de timp. in plus denuntatorii sunt toti neamuri intre ei.
    este o inscenare

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în municipiu | Bibarț: „Ne dorim ca această inițiativă să continue să se dezvolte”

1 comentariu
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Inițiativa municipalității stârnește tot mai mult interes. Inițiativa Primăriei Municipiului Arad privind amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare se bucură de interes din partea asociațiilor de proprietari. Până în prezent, în municipiu au fost amplasate 16 căsuțe, iar alte patru au fost instalate astăzi, ca urmare a solicitărilor primite. Rezultatele înregistrate confirmă interesul comunității pentru această inițiativă și implicarea asociațiilor de proprietari în identificarea unor soluții responsabile pentru gestionarea prezenței pisicilor comunitare în zonele rezidențiale. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Recons, în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,…
taxe info
Articolul următor Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer Apasă aici pentru a citi
Secret Link