[ACTUALIZARE] Arădeanul care a sărit de la etajul camerei sale cu MACETA și a distrus tot ce avea parbriz cu GANTERELE are antecedente PSIHIATRICE și se afla sub ordin de RESTRICȚIE pentru că și-a terorizat iubita [FOTO / VIDEO]

arădeanul care a sărit
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

[TITLUL INIȚIAL – ora 10.10] Ăsta om SUPĂRAT: la 4.30 dimineața a luat două GANTERE și A DISTRUS ȘAPTE MAȘINI – printre care ȘI PE A SA! Acum e internat la PSIHIATRIE… în curs de a deveni VEDETĂ


„La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 04:30, un bărbat de 35 de ani din Arad, ar fi distrus folosindu-se de două gantere și pietre, 7 autoturisme , printre care și al său, parcate pe strada Banu Mărăcine din municipiu.
Până în prezent, trei persoane vătămate au formulat plângere prealabilă, urmând ca polițiștii Biroului de Investigații Criminale sa îi identifice și pe ceilalți proprietari .
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.” – sună… cât s-a putut de sec în circumstanțele date, informarea transmisă prin intermediul biroului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Supăratul a fost – desigur! – internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad și se află… sub efectul haloperidolului, fiind în curs de a i se face publică identitatea și, implicit, a deveni celebru – cum probabil și-a dorit.


[ACTUALIZARE – ora 12.00] 

Bogdan B. se numește bărbatul de 35 de ani domiciliat pe „Banu Mărăcine” și care, aflat sub imperativele legale impuse de un Ordin de protecție emis de Judecătoria Arad, ce îi interzice apropierea de fosta concubină (cu care are și un copil), a spart… tot ce i-a ieșit în cale și avea parbriz. Cu puțin timp în urmă, acesta își bătuse fosta iubită, iar criza pe care a suferit-o se pare că a fost cauzată de faptul că nu-și poate vedea copilul.

Iată „sinopsis”-ul tâmpeniei comise de „Bibi” ăsta azi dimineață… cu noaptea-n cap., așa cum îl prezintă Biroul de presă al Poliției Arad:

„În aceasta dimineață, în jurul orei 4,30, polițiștii au fost solicitați prin 112 să se deplaseze la un imobil (bloc) de pe strada Banu Mărăcine, întrucât un bărbat a aruncat cu 2 gantere în parbrizul unui autoturism în timp ce se afla în apartamentul de la etajul 1. La sosirea polițiștilor, bărbatul a sărit de la balconul apartamentului având o macetă în mână. Până la imobilizarea acestuia, bărbatul a distrus 7 autoturisme, inclusiv al său, aruncând cu pietre. La fața locului s-au deplasat și luptători SAS, care l-au imobilizat, după care a fost internat la spitalul de psihiatrie.
Este un bărbat de 35 de ani, din Arad. Din informațiile pe care le deținem, bărbatul a mai avut crize care să necesite evaluare psihologică.”


 

Categorie: Știri
Etichete: banu maracine, psihiatrie arad, stiri arad
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Ei sunt „eroii” Zilei Naționale: au intrat peste 12 ARĂDENI în casă și au găsit „2 arme, 45 kg carne, o bucată de piele și cap de mistreț, 5 trofee de cerb lopătar și cerb carpatin, 2 trofee de căprior și 3 vehicule tip ATV”… pe care i-a încadrat la BRACONAJ CINEGETIC!
Articolul următor
Viorica GRAUR este noul COMISAR ȘEF al Comisariatului Judeţean al GĂRZII Naţionale de Mediu Arad

20 de comentarii. Leave new

  • Și cum naiba, un descreierat de genu are mașină și carnet? Wtf?

    Răspunde
  • Avatar of Bogdan Barbura
    Bogdan Barbura
    4 decembrie 2019 17:31

    Este Bogdan Barbura. A luat anabolizante a facut pușcărie si si-a batut toate iubitele. E vecin cu mine toti il stiu de nebun. A mai sărit de multe ori de la balcon.

    Răspunde
    • Avatar of Bogdan Barbura
      Bogdan Barbura
      6 decembrie 2020 22:45

      Ba cretinule nici macar un adevar nu ai zis :))) oai ce penibil esti.
      pe mine ma stiu de nebun ? da tu ca te-ai certat cu 3 blocuri pentru locul tau de parcare si oricum mai tii inca un loc ocupat cu rapciu ala de jet de 12 ani. esti un penal nici nu se merita sa-ti raspund, da iar m-ai enervat. tu sa-mi dai mie bani pentru o gramada de daune mari, ce paguba vrei un geam de logan, sugi pula ca numa minti si ma imbarligi si ma sapi de ani si ani de zile. si sugi pula nu tu, tu cu ma-ta.

      Răspunde
  • Avatar of Bogdan Barbura
    Bogdan Barbura
    4 decembrie 2019 18:06

    A facut si in romania pușcărie 1 an ca a condus beat si fumat. A intrat in nu stiu cate apartamente pe banul Mărăcine prin cățărat.

    Răspunde
    • Avatar of Bogdan Barbura
      Bogdan Barbura
      6 decembrie 2020 22:38

      auzi pe asta ce cretin, semneaza-te cu numele tau ma boule :))) poate tu ai facut sau o sa faci ca tot beat esti, nu mai condu macar ca omori pe cineva ca nu ai reflexe esti prost sau te faci ? si ai si apucaturi sa lovesti oamenii cu masina, sa o folosesti ca arma. ce cauti la volan ma animalule, Christian Schreiber ? Ce tot minti atat sa-ti moara ma-ta de mincinos si denigrator, sa vezi cati bani iau dupa tine ma gunoiule ca m-am saturat de tine.

      Răspunde
  • Avatar of Bogdan Barbura
    Bogdan Barbura
    6 decembrie 2020 22:26

    https://youtu.be/O3-f34urn1g asta nu e de facut public, asa pentru tine, is curios ce o zis la 112 ca or venit iar peste mine cand cretinu asta ma sicaneaza peste tot, imi face tot felul la masina de nu stiu cat timp incoace. dementu ma lovit cu masina cu cateii mici in lesa dupa ce ma amenintat in curtea blocului. auzi ce scrie mai sus despre mine. pe bune acuma is troaca lui de porci si a presei ? ce-s cu articolele astea ?

    Răspunde
  • Avatar of Bogdan Barbura
    Bogdan Barbura
    6 decembrie 2020 22:50

    27-28 nov 2019, nu de anu asta. pai sa-mi bag pula si in parchet, si in politia corupta si in presa mai pisatilor, ca mintiti de ingheata apele si denigrati si distrugeti nu numai indivizi ci si generatii sa vedeti plangere la strasbourg smecherilor

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    9 iulie 2024 10:05

    Nu știți voi pe cine am supărat eu și ce defecțiune mi-au făcut la mașină de am făcut un mega accident cu dauna totala. Și-au dat seama că m-am prins de manevra după care m-au internat la psihiatrie că să mă reducă la tăcere. Am stat o zi pentru că am fugit, tot am ieșit cu diagnostic deși nici un doctor nu a vorbit cu mine. Asta era în 2010. Cate mi-au mai făcut de atunci…o sa le scriu pe toate. Toate la timpul lor. Revin și la acest articol care e o adevărată îmbârligătura pe langa ce sa întâmplat cu adevărat. Sper că ne putem înțelege că oamenii. Am dreptul la replică.

    Răspunde
    • Ți-am spus și atunci, din start, că AI DREPTUL LA REPLICĂ… da tu te dădeai Batman și cu noi, care chiar iti voiam binele… Lasă (aici, că nu-l fac public) un nr. de telefon apelabil și te sun…

      Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    9 iulie 2024 22:54

    Is schimbul 3. Ziua mă odihnesc. O sa las numărul de telefon când o să pot. Nu publica asta. Mulțumesc.

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    11 iulie 2024 10:54

    Titlul ar trebui sa fie: după ce 112 ia râs și închis telefonul când a vrut să raporteze un caz de pedofilie ia aruncat doua gantere și niște pietre pe mașina vecinului care la calcat cu aceasta după care a făcut blat la politie sa ii acopere fapta. De trei zile tot suna la politie sa vina sa ia filmarea cu declaratia unui martor. In Arad se fac adopți către pedofili.

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    11 iulie 2024 10:56

    0752475356

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    11 iulie 2024 11:03

    Ordinul ăla de protecție e un mare abuz făcut de un prieten de-al lor. I-am dat două palme mamei copilului meu când la lovit în fata mea, dar aia a fost cu o lună înainte. Îl bătea groaznic după care îl sufoca sa nu plângă, îl amenința cu moartea. Are 3 copii pe toți ii bate. Toți când erau mici și plângeau erau sufocați cu perina până tăceau. Un monstru de mama care a pozat în victima. Și nu a fost concubina a fost o ștoarfă care sa lipit de mine că a auzit ea de la o prietena că stau bine. Întâmplarea a făcut să rămână gravidă.

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    11 iulie 2024 11:22

    Pentru distrugerile provocate vecinului Schreiber Cristian care mă denigrează oriunde apuca a venit politia la ușă, la scurt timp, foarte scurt timp. Au inceput sa îmi spargă ușa cu berbecul. M-am incaltat, mi-am pus hamul cu go pro pe piept, am intrat live pe Facebook, am luat maceta și am sărit pe geam că m-am simțit foarte încolțit acolo în casă. Dădeau cu o putere în ușă de am zis ăștia intra peste mine și mă omoară. Bine că în cazul Caracal, Dincă au stat la ușă ca deștepții. am sărit pe geamul camerei mele și urmărit de un mascat cu telefonul in mana am spart o luneta și câteva parbrize. Pe al meu l-am spart pentru că oricum era pe lista și trebuie schimbat după ce Schreiber Cristian mi-a pus piatra de bujie pe ștergătoare și l-am zgariat tare când am șters cu ele. M-am predat singur la somație „chiar ești nebun te împușc”. Am lăsat telefonul și maceta și m-am pus pe burta. Daca aveam chef ii alergam pe toți până la OMV și înapoi. După care m-au dus la psihiatrie și m-au ținut 8 zile in beciul ăla urat fara lumină naturală cu miros de fecale. 8 zile inuman așa ceva, imaginați cât înseamnă 8 zile într-un beci foarte infect cu o saltea înaltă scobită din burete, un tricou in luna decembrie, desculț fara toaleta fara lumină. Am ieșit leguma de acolo. Și pentru ce? Pentru că ei s-au făcut că plouă când le reclamam un caz de pedofilie. Mai bănuiam încă un caz pe fiul meu tot din declarațiile înregistrate video și din faptul că maicasa prea avea mulți bani și nu lucra. Un prieten comun zicând sa am grija că asta e in stare sa vanda și copilul că sa aibă bani de păcănele.

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    11 iulie 2024 12:04

    Psihiatria poate fi și o armă de represiune căutați pe internet. Am deranjat in 2010 – psihiatrie. Am deranjat in 2012 când am început proiectul „Aventuri pe bicicletă” m-am ținut tare și nu am clacat până în 2017 când am spus că mă urmăresc mașini – psihiatrie direct. Chiar un general SRI cu 4 stele a încercat să mă scoată cu mașina afara de pe drum asta după ce alții înaintea lui nu au reușit. In 2017 o vecina mi-a spus Bogdan tu ai probleme mari aproape plângând … Parca eu nu știam. M-au urmărit, m-au hărțuit, au încercat să mă sperie cu moartea, au încercat să mă omoare. Psihiatria de represiune sau psihiatria politica studiați pe google și în limba română și în limba engleză. https://en.wikipedia.org/wiki/Political_abuse_of_psychiatry

    Nici într-o internare nu am văzut picior de doctor dar medicamente cu pumnul. Nu cunosc nici un nume de doctor că le-au ținut la secret. Diagnostice diferite fara consult până în 2021. Proiectul „Aventuri pe bicicletă” a vrut să impulsioneze oamenii să meargă pe munte cu bicicleta. Sa ii impulsioneze să filmeze și ei și să publice pe YouTube filmulețele. Astăzi sunt peste 800 de canale de Youtube care fac acest lucru. Astăzi când a devenit interzis să mergi cu bicicleta prin paduri fără acord. https://www.facebook.com/share/p/3baU5FTg1Bgpui1g/

    Munții cu pădurile lor devin prada defrișărilor daca nu sunt umblate. Cei care umbla pe acolo sunt un ghimpe un coasta acelora care defrișează. Vezi site-ul http://www.aventuripebicicleta.ro și citește comentariul de aici că sa vezi că am fost pionieri in domeniu în România https://youtu.be/5v17O-59JDw?si=PG2NBIdnaLRiXXgB al lui calin_zz4015.

    Probabil a-ți vrea să știți tot ce au făcut că sa mă sperie și să mă reducă la tăcere…e foarte mult de povestit.
    Mulțumesc pentru atenție.

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    11 iulie 2024 12:22

    Publicați și ultimul comentariu. Ce n-am scris bine … General SRI cu 4 stele? Trebuia sa ii dau și numele ? Daca asta a făcut să își asume. M-am saturat de ei până peste cap. Ajunge!

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    11 iulie 2024 12:52

    Așa! Deocamdată atât am avut de zis, incerc să mă culc că am fost schimbul trei. Mai vreau sa va zic să aveți grijă că sunt foarte periculoși. Mafia in Romania e mare. Nu degeaba când le-am povestit nemților ce se întâmplă nu au vrut să mă extrădeze deși aveam mandat european de arestare și eram urmărit internațional. Lăsau judecătorii nemții un bolnav psihic periculos cum ziceau românii, fara domiciliu fara venit liber la ei pe străzi ? Nu cred! Cei din Gibraltar și din Spania nici nu fost curioși de mandat. Iar cei din Franța au investigat 5 ore și mi-au dat drumul pe străzi în Strasbourg. Am făcut o evaluare psihiatrica in Strasbourg la spitalul universitar in 25 septembrie 2021. Nu știu rezultatele că am revenit în tara in 27….dracu ma pus parca, cea mai mare greșeală. Oricum nu mai aveam buletin că și-au trimis om să îl fure, mi-a spus pe față când era beat și un secția de poliție din Germania-Khel unde l-am dus pentru ce a făcut. Sunt acolo actele cu siguranță…la Strasbourg.

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    15 iulie 2024 20:56

    din comunicat „din informatiile detinute, barbatul a mai avut crize care sa necesite evaluare psihologica” ….

    din informatiile detinute ? :))

    daca ne spuneti si exemplu de crize care au necesitat evaluare psihologica sunteti cei mai tari. ce a facut si de ce a facut sa vedem daca mai pot fi numite crize sau in alt fel. ce penali …. detin ei informatii :)) crize cica … a ras occidentul de voi mai mafiotilor. la cum m-ati etichetat (bolnav psihic periculor) si la ce au vazut ei. spaniolii imediat si-au trimis om sa se bage pe sub pielea mea, erau si ei curios cat de bolnav psihic periculos is. Si stateam intr-un loc interzis sa stai noaptea venea Guardia Civil in fiecare seara pe acolo (timp de aproape doua luni), niciodata nu mi-au zis nimic. Sunt sigur ca si nemtii si francezii m-au supravegheat indeaproape. Nici gand sa puna in aplicare mandatul european de arestare emis de autoritatile din ROmania. numa la voi is periculos, cu crize, cu diagnostice fara consult. mai faceti-va treaba si nu veti avea nici un roman revoltat pe tot sistemul asta care „iti baga pumnul” in gura daca ai curajul sa i te opui. bine majoritatea is papa lapte n-ai ce sa le ceri…mamaliga romaneasca. Cum sa razi si sa imi inchizi telefonul 112 cand eu reclam un caz de pedofilie, adoptii catre pedofili ? m-am enervat foarte tare de cateva zile tot sunam si ziceam ca va astept sa veniti sa va dau filmarea!!! Dupa aia pentru un incident minor…mascatii se pun sa-mi sparga usa de am crezut ca vor sa ma omoare acolo in casa. Bine ca la Caracal cazul dinca au stat la usa … sau acolo a fost altceva…… Si cu ala din fata garii care sta acolo sa-si gaseasca victime copii cu parinti cu o stare materiala precare care sunt dispusi sa-i „vanda” ce faceti ca aveti si poza lui. Va spun eu ce faceti cand am mers cu masina la gara de departe l-am vazut pe ala cum sa tirat cand a vazut masina….de unde stia el masina ? Cand ma abordat pe mine si eram cu micutul l-am amenintat ca ii sparg dintii si am mers dupa el de a fugit sa se urce intr-un taxi. Parca voi nu stiti ce se intampla in Aradul ala cocina de sat. De ar sti populatia ce se intampla ar fugii pe paduri.

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    15 iulie 2024 21:54

    Acuma ma culc ca v-as mai scrie sa stiti cum sta treaba. Dimineata is la lucru. De azi am fost mutat intr-un nou loc de munca, cu responsabilitati mari (nu fara ca pana acum), cu racoare mare pe canicula asta, doar un schimb, platit mai bine, fara norma. Le-au trebuit un baiat serios si din toata hala(sute de oameni) m-au trimis pe mine…cu toate ca la inceput abia au vrut sa ma angajeze ducandu-ma cu un diagnostic psihiatric pe fisa medicala. Si-au dat seama si cei de la fabrica ca ceva nu ii in regula cu diagnosticul ala, asa ca le-au trimis pentru un proiect nou pe cel mai serios baiat. Cica sa scapat un doctor din comisia de eliberare … sa iti iei medicamentele sa nu-ti vina iar sa depui plangeri(de unde putea el sa stie despre plangeri !?). :)) Am depus cam multe ce-i drept, nimeni nu a facut nimic. S-au facut ca ploua…Romania! Aveti grija dragi cetateni ca muriti cu dreptatea in mana in aceasta tara.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Bărbat de 41 de ani din Arad, arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor

0
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui minor de 15 ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținând că, în perioada iunie – octombrie 2026, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au stabilit că o parte dintre aceste acte au fost întreținute în schimbul unor remunerații. „Prin ordonanța din data de 20.10.2026 a Parchetului de pe…

Femicidele ar putea fi prevenite doar dacă legea este aplicată | 190 de organizații și reprezentanți ai mediului academic cer Ministrului Justiției să acționeze

0
Centrul FILIA și Asociația eLiberare au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Justiției, susținută de peste 190 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic. Scrisoarea cere aplicarea fără întârziere a măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute în Legea nr. 53/2026. Legea a fost un succes legislativ istoric, dar efectele ei depind de punerea în aplicare. Termenul de 6 luni pentru adoptarea instrumentelor de evaluare și gestionare a riscurilor se împlinește pe 26 octombrie 2026. Termenul pentru metodologia unitară de colectare a datelor a expirat deja în iulie 2026. Pentru multe femei care trăiesc astăzi cu frică, această lege…

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Actualizare 1 Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament

0
ACTUALIZARE, ora 16.20 | Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere, marți, începând cu ora 14:00. După numărătoarea voturilor, prim ministru al României este Luca Niculescu. Noul Guvern a primit 280 de voturi pentru și 58 de voturi împotrivă. Au fost prezenți la vot 355 de paralamentari. Numărul de voturi valabil exprimate a fost 338 Guvernul Niculescu va depune jurământul marți, la ora 18.00. [fc_actualizare] Știrea inițială, ora 08.37 | Guvernul Luca…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Balul Comunității Arădene 2026 | Excelență, cultură și solidaritate, într-o gală cu deschidere internațională

0
Dumitru-Dorin Prunariu și Radu Varia, printre personalitățile distinse „Simfonia Dorului Românesc”, în premieră națională la Arad Arad, România – octombrie 2026 — Balul Comunității Arădene revine sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18:00, în Sala Mare a Filarmonicii Arad, cu o nouă ediție dedicată recunoașterii excelenței, susținerii educației, culturii și solidarității. Gala de Premiere se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Franței în România și va reuni elevi olimpici, personalități ale vieții culturale, științifice și publice, reprezentanți ai mediului academic și instituțional și artiști de prestigiu. În centrul evenimentului se află o idee care definește Balul încă de la…

Prefectul Mihai Pașca și-a anunțat public demisia

1 comentariu
Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca, învestit în funcție la data de 14 martie, 2025 și-a anunțat public demisia luni, 19 octombrie, 2026, printr-o postare pe pagina sa de facebook: „Din momentul adoptării moțiunii de cezură din 5 mai, am declarat că voi continua să îmi fac datoria de a reprezenta Guvernul României până la momentul în care acesta va fi înlocuit de unul cu puteri depline. Astfel că, în acord cu tot ce am susţinut în această perioadă și totodată în linie cu decizile PNL, îmi anunț public demisia din funcția de prefect al județului Arad, demisie care a fost…

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor Viorica GRAUR este noul COMISAR ȘEF al Comisariatului Judeţean al GĂRZII Naţionale de Mediu Arad Apasă aici pentru a citi
Secret Link