[ACTUALIZARE] Roata a fost repusă în funcțiune. Bibarț vrea să-l credem pe cuvânt că „a fost o situație de natură birocratică”

roata a fost repusă
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

[ACTUALIZARE] Roata a fost repusă în funcțiune. Bibarț vrea să-l credem pe cuvânt că „a fost o situație de natură birocratică” și iar s-a victimizat că Grinch a vrut să-i strice imaginea de Crăciun

După apariția articolului și afirmația că „roata panoramică e un pericol” am fost urecheați de diverși funcționari cum că nu ar fi chiar așa. Au încercat să ne explice că operatorul are autorizațiile, ceva de genul TUV valabil în Germania și ceva autorizație valabilă în Slovacia unde e firma mamă, „că legislația din România nu e pusă în concordanță cu cea din țările menționate, că unii funcționari ai OPC Arad și ISCIR fac exces de zel și-l sabotează pe Bibarț cu Târgul de Crăciun și blabla… și că de două zile se încearcă să se rezolve situația iar în această seară roata va fi funcțională”. Ce n-am înțeles este de ce se ocupă oamenii primarului de clarificarea situației cu autorizațiile dacă primăria doar are un parteneriat, a pus doar locația la dispoziție și toate obligațiile cad în sarcina operatorului? Asta să salveze imaginea neasumatului nostru primar?

Primăria Arad a revenit cu un comunicat, însoțit doar de imagini de la Târg, cu promisiunea că vor atașa și documentele ISCIR 

[ACTUALIZARE] Roata a fost repusă în funcțiune. Bibarț vrea să-l credem pe cuvânt că „a fost o situație de natură birocratică”

„Roata panoramică funcționează în siguranță! Neplăcerile birocratice între firma care a adus roata panoramică la Târgul de Crăciun din Arad şi organele de control s-au finalizat cu succes, toate actele fiind actualizate. Siguranța vizitatorilor la târg care s-au dat în roată nu a fost niciodată pusă în pericol. A fost o problemă de natură birocratică remediată într-un timp scurt.

Roată panoramică avea inspecția făcută, ultima dată în 21 iulie a.c., dar din păcate, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte ocazii, unor funcționari publici le este mai simplu să facă exces de zel şi să spună <NU> decât să găsească soluții pentru rezolvarea problemei. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru remedierea rapidă a situației neplăcute, chiar acum în pragul sărbătorilor de iarnă.”, a declarat Călin Bibarț, primarul municipiului Arad.


În câteva secunde, promisiunea că se vor atașa și documentele ISCIR a fost ștearsă, rămânând doar comunicatul… Așadar, trebui să-i credem pe cuvântul lor de oameni în continuă campanie electorală…

[ACTUALIZARE] Roata a fost repusă în funcțiune. Bibarț vrea să-l credem pe cuvânt că „a fost o situație de natură birocratică”


[ACTUALIZARE] Roata a fost repusă în funcțiune. Bibarț vrea să-l credem pe cuvânt că „a fost o situație de natură birocratică”


[TITLUL INIȚIAL] (ora 16.08): STATIC NEWS: roata panoramică s-a oprit. Nu are autorizație ISCIR și reprezintă UN PERICOL

Roata panoramică amplasată în spatele Teatrului de Stat „Ioan Slavici” întru admirarea acoperișurilor pușcate de pe clădirile din centrul Aradului a fost scoasă din funcțiune după ce, în urma unor verificări, s-a constatat faptul că nu există autotizație ISCIR pentru a le garanta celor care doresc să admire Aradul de sus că sunt în siguranță.


Pe 1 decembrie, 16 adulți și 29 de copii au rămas blocați în roata panoramică la Târgul de Crăciun din Constanța... acesta fiind și motivul pentru care reprezentanții  ISCIR, împreună cu polițiștii, au luat la verificat aceste mastodonturi prezente la Târgurile de Crăciun din toată țara. Evident, nici la Arad nu se putea altfel decât pe principiul „merge și așa”, fără autorizație.

Dacă tot ne lăudam cu „premieră în Arad, avem roată panoramică”,

tot în premieră n-avem panoramă și, mai mult, din fericire și poate doar dintr-un mare noroc, nu avem victime. Totuși, cine ar fi trebuit să se asigure că „Roata” nu reprezintă un pericol pentru arădeni? Cu atât mai mult cu cât majoritatea celor care au folosit-o au fost copii și adolescenți, la un preț deloc de neglijat.



Primăria se spală pe mâini, operatorul economic e de vină

Am solicitat un punct de vedere al Primăriei Arad și le-am solicitat să ne pună la dispoziție documentația depusă de operatorul economic care o gestionează. În mod halucinant, concluzia e ceva de genul „dacă e gratis, puteți păți orice”.

Primăria Arad: „Noi nu avem aceste documente. Între organizatorul târgului și agentul economic există doar un protocol de colaborare în care noi i-am pus la dispoziție locația. El este responsabil cu obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare funcționării. Roata nu este închiriată de noi. Deci singurul care deține documentul solicitat este operatorul economic.”

Firma care a adus roata panoramică se numește Internațional Circus Parc din Oradea. Sediul central al acesteia este în Slovacia, dar și-a deschis punct de lucru și în România. Este aceeași firmă care a adus roți panoramice și în orașele Oradea, Cluj și Satu Mare. Cu această firmă a fost încheiat un contract de parteneriat ce nu implică niciun cost financiar din partea noastră.”

De parcă ne încălzește cu ceva faptul că primăria ne-a pus în pericol gratis…


No comment… sau cum?

Păi primăria Arad dacă organizează ceva „#Pentru Arădeni” nu are și obligația de a se asigura că arădenii nu sunt puși în pericol? Cum îi pui la dispoziție locația pentru ceva ce nu te asiguri că funcționează legal și deține autorizație? Dacă-și amplasa vreo tonetă de tras cu tirul și foloseau arme de foc și muniție adevărate?


În concluzie, dragi arădeni,

păziți-vă singuri de rele și, mai ales când folosiți asemenea „instalații”, verificați înainte dacă au afișată autorizația conform legii, întrebați la casa de bilete dacă nu e afișată. Cum ar fi acum, ca toți cei care au fost de bună-credință și au dat banii pe bilete, să solicite banii înapoi de la operatorul economic pentru că au fost înșelați iar viața lor a fost pusă în pericol?


 

Categorie: Știri
Distribuie:
Articolul anterior
COD GALBEN și PORTOCALIU de intensificări ale vântului în județ. Cetățenii sunt atenționați să stea în casă
Articolul următor
A venit Moș Crăciun și la Bocsig: peste 60 de familii au primit, din donații, pachete cu alimente

7 comentarii. Leave new

  • Articol propagandă de partid (roșu!). Nu vă mai scremeți atâta, legal lucrurile sunt clare. E ca și cum ați pretinde ca, dacă un tip care are caleașcă încheie o colaborare cu primăria, atunci primăria e obligată să verifice dacă roțile sunt unse, dacă a primit calul ovăz, și să se asigure că nu scapă ceva de sub coada calului, ca să deranjeze olfactiv pasagerii! Sunteți penibili!

    Răspunde
    • iar ai apărut? Sper să mai aibă Bibi gaură de câte limbi îi dai…Nu era mai simplu să dezamorseze subiectul și să ne pună la dispoziție autorizația sau explicații care să ne asigure că nu reprezintă un pericol? Dar da, primăria are obligația să verifice și dacă sania lu Moș Crăciun are tălpile în regulă, dacă permite să circule pe domeniul public și pentru arădeni. De obligații morale ați auzit, voi ăștia? Lasă-ne cu „culorile”, ne interesează siguranța tuturor. Te-ai gândit că poate Falcă-i sabotează „ornamentele”, că cu PSD a făcut blat de mult… Vreau să văd ce ne mai zici când Bibi tău va fi susținut de PSD… Voi sunteți penibili și periculoși. Nu te mai obosi să răspunzi, ia-l pe Bibișor acasă și fă-ți-l statuie la tine-n ogradă.

      Răspunde
      • Ai ceva împotrivă să apar unde vreau și când vreau? Sau voi aveți nostalgia comunismului încă? Și nu văd de ce-l amesteci pe Bibi în toată treaba asta, că nici nu-mi dă el de mâncare, nici nu decide el dacă și ce am voie să comentez. Plus că până la el mai sunt destui responsabili. Sau, și în cazul ăsta vi se trage tot de la „sindromul tătucului”. Ce să spun, „ne interesează siguranța tuturor”. Ha! Va interesează doar subiecte de presă, și-atât! Până n-au venit să controleze n-ați scris nimic cum că ar fi pericol! Serios, voi credeți că toți sunt proști și nu știu cum e cu presa? Chiar mă faci să râd! :))

        Răspunde
        • dumneata știi că nu te ia nimeni în serios nu? :))))))

          Răspunde
        • Tu l-ai amestecat…că tu ai politizat subiectul cu „roșu”… Ai dreptate, trebuia să le cerem autorizațiile din seara când au pus-o în funcțiune, dar până azi n-am trecut pe-acolo și n-am văzut atenționarea cu „scoasă din funcțiune”.

          Răspunde
  • Avatar of Unul care stie
    Unul care stie
    22 decembrie 2023 17:37

    Asta este gasul ala de la CMCA!!!!!

    Răspunde
  • Avatar of Mitrofan Dorel
    Mitrofan Dorel
    23 decembrie 2023 12:03

    Orice montaj pe un nou loc de funcţionare, în legislatia ISCIR se numeste montaj si implica verificarea tehnica oficiala numai de catre CNCIR, singurul împuternicit al statului roman. Documente de conformitate TUV sau altele asemena nu tin loc de autorizarea de functionare. Aceste Rapoarte de inspectie emise de CNCIR sunt obligatorii de afisat, in mod vizibil, de obicei langa orarul de functionare de pe casa de bilete.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Actualizare 1 Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament

0
ACTUALIZARE, ora 16.20 | Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere, marți, începând cu ora 14:00. După numărătoarea voturilor, prim ministru al României este Luca Niculescu. Noul Guvern a primit 280 de voturi pentru și 58 de voturi împotrivă. Au fost prezenți la vot 355 de paralamentari. Numărul de voturi valabil exprimate a fost 338 Guvernul Niculescu va depune jurământul marți, la ora 18.00. [fc_actualizare] Știrea inițială, ora 08.37 | Guvernul Luca…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Repetiții pentru concertul simfonic „Dincolo de baghetă”

0
Repetițiile pentru concertul simfonic „Dincolo de baghetă”, programat pe 22 octombrie 2026 la Filarmonica Arad, se desfășoară în aceste zile într-o atmosferă de intensă concentrare și responsabilitate colectivă. Dacă doriți să-i răsplătiți pe artiștii filarmonicii pentru efortul lor, mergeți, joi, la Filarmonică.  Am avut curiozitatea cum se desfășoară repetițiile, astfel că în dimineața de marți, 20 octombrie, ne-am așezat în ultimul rând, în sala goală. Prima senzație a fost una de intimitate neașteptată, căutând înțelesul tăcerii dinaintea primului acord și culminând cu sunetul care pare să fi apărut dintr-o singură minte. Fără un dirijor în fața ansamblului, repetițiile au mizat…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor A venit Moș Crăciun și la Bocsig: peste 60 de familii au primit, din donații, pachete cu alimente Apasă aici pentru a citi
Secret Link