Adrian Palcea, angajat al Penitenciarului Arad, a încetat din viață la doar 31 de ani

adrian palcea
Distribuie:

Adrian Palcea, angajat al Penitenciarului Arad, a încetat din viață la doar 31 de ani în dimineața zilei de joi, 23 iulie. 

„Cu profundă tristețe, vă anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, Adrian PALCEA.
Plecarea sa lasă un gol în rândul celor care l-au cunoscut și au avut privilegiul de a-i fi colegi, părăsind această lumea la doar 31 de ani.
Îi vom păstra vie amintirea prin respectul și recunoștința pentru omul și profesionistul care a fost.
În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care i-au fost aproape. Gândurile noastre se îndreaptă către ei, cu speranța că vor găsi puterea de a trece peste această dureroasă pierdere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – a postat Penitenciarul Arad pe pagina de facebook.

Slujba de priveghi va avea loc joi și vineri, de la ora 20.00, la Capela din Sântana (Comlăuș).

Categorie: Știri, In memoriam
Etichete: Adrian Palcea, in memoriam, penitenciarul arad, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Arădean arestat după ce și-a violat, timp de patru ani, fiica minoră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

Secret Link