Altă acțiune a rutieriștilor, alte sute de sancțiuni…

politia rutiera
Distribuie:
Acțiune preventivă, în municipiu și județ

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din municipiu împreună cu cei ai Secției 6 Rurală Beliu, cu sprijinul Inspectoratului Judeșean de Jandarmi Arad, au desfășurat câte o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.

În cadrul activității au fost legitimate 108 persoane și verificate 99 de autovehicule. Au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.845 de lei, fiind totodată reținute 2 permise de conducere.

Aceste activități au caracter permanent și se desfășoară atât în municipiu cât și în județ.


Infracțiune rutieră

Polițiștii orașului Lipova au depistat un bărbat de 51 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism în oraș. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat. A fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cel în cauză fiind cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 134  de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 55.100 de lei, din care 37 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora.

Au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.

 

Biroul de presă al IPJ Arad


 

 

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: acțiune preventivă, dosar penal, politia rutiera, sanctiuni contraventionale, soferi
Distribuie:
Articolul anterior
Hoț de telefon prins de polițiștii din Nădlac
Articolul următor
IPJ Arad recrutează candidați pentru concursul de admitere în cadrul unităților de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea octombrie – decembrie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

boreala

Aurora boreală văzută și în Arad

Noaptea trecută, în 10 mai, cerul României a devenit un adevărat teatru al naturii, oferind un spectacol rar și captivant – Aurora Boreală. Fenomenul, specific țărilor nordice, a transformat cerul…