Altă sesiune de dialoguri interdisciplinare susținută de Asociația „Susținem Excelența”

altă sesiune de dialoguri interdisciplinare
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Miercuri, 15 mai, reprezentantele Asociației „Susținem Excelența” au susținut o conferință de presă, continuând dialogurile interdisciplinare. Dialogurile din luna mai au vizat învățământul și sănătatea.

În cadrul conferinței a fost prezentat proiectul educațional „Spiritul Europei – Origini”, implementat de Asociația „Millenium Center” din Arad, coordonat în calitate de manager general, de către psihologul și expertul în proiecte internaționale, Cristina Nistor, membru al asociației. Proiectul prezentat a obținut prestigiosul premiu Salto. Totodată s-au prezentat proiectele implementate sau ăn curs de implementare de Școala Postliceală Sanitară din Arad, o instituție cu peste 100 de ani de tradiție.


Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Asociației „Susținem Excelența”: 

„Asociația SUSȚINEM EXCELENȚA continuă DIALIGURILE în cele 6 mari domenii: EDUCAȚIE și ÎNVĂȚĂMÂNT, SĂNĂTATE, CULTURĂ ANTREPRENORIAT, JUSTIȚIE și JURNALUSM, propunându-și un dialog interdisciplinar Învățământ – Sănătate într-o abordare pragmatică, având în atenție o școală, pentru care excelența constituie un numai un deziderat, ci o preocupare continuă. Este vorba despre Școala Postliceală Sanitară Arad, o instituție de învățământ, cu o tradiție de peste un secol, dar profund ancorată în contemporaneitate, o școală, care reunește sănătatea cu educația sub cupola învățământului postliceal. Subliniem preocuparea școlii pentru elaborarea și implementarea unor proiecte și programe, cu finanțare externă, dar și proprie, de aceea alături de directorul școlii, conf. univ. dr. LILIANA BRAN, am invitat-o și pe prof. VASILICA HNAȘ, coordonator Proiecte și Programe școlare și extrașcolare. Pentru început, cum este și firesc, directorul școlii se va referi la educația pentru excelență» la școala, pe care o conduce, urmând apoi ca prof. Hnaș Vasilica să releve câteva dintre proiectele și programele de succes ale instituției”.


Tradiție de peste 100 de ani la Școala Postliceală Sanitară

Școala Postliceală Sanitară Arad este instituție  cu  tradiție valoroasă de peste 100 de ani,  în  domeniul  formării  asistenților medicali, profesie nobilă, cu un statut aparte, care, prin palierul locurilor de muncă învederează o susținută cunoaștere, în plan profesional și uman.

„În prezent, școala noastră, cu specializările asistent medical generalist, asistent medical de igienă și sănătate publică, asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistent medical de radiologie, asistent medical de farmacie,  are un colectiv  de peste 50 de cadre didactice:  profesori, medici, asistenți medicali, psihologi, sociologi, și  peste 500 de cursanți de toate vârstele, cu studii liceale finalizate.

Nu întâmplător, promovăm, în mod programatic, excelența, deoarece a fi  asistent medical  înseamnă mai mult decât o profesie, reprezentând o misiune nobilă asumată, ce implică o devoțiune specială, dar și competențe multiple, bazate pe rigoarea cunoștințelor teoretice , pe dezvoltarea și  updatarea abilităților practice și, nu in ultimul rând, pe atitudinea privind rolul social asumat.       

În mod sigur, competențele acumulate vor fi valorizate prin  compasiune, dedicare, pasiune, devotament, pentru excelență, deoarece un sistem etic performant se poate realiza doar prin cunoaștere, înțelegere și asumarea principiilor corecte și oneste, principii cu semnificație maximizată de rolul asistentului medical in cadrul echipei medicale dedicată îngrijirii vieții !

Desigur, puterea exemplelor,  motivația, climatul  instituțional, egalitatea de șanse, respectul constituie pilonii de susținere a demersului nostru profesional.

Este important să reținem strădania școlii, a cadrelor didactice, de a deschide noi orizonturi ale cunoașterii dincolo de școală, prin relația directă și de susținere profesor-cursant, prin stimularea potențialului de dezvoltare al fiecăruia în parte, dar și la nivel instituțional.

Școala noastră se află în  proximitatea Spitalului Clinic Județean  de Urgență Arad. Această  locație  ne permite o bună colaborare cu spitalul, unde  se desfășoară  învățământul clinic, care reprezintă mai mult de jumătate din pregatirea viitorilor asistenți medicali și de unde vin spre școală, medici, specialiști în predarea teoretică a cursurilor, care se alătură specialiștilor  din instituția noastră.

Nu în ultimul rând, subliniem că elevii noștri, victorii asistenți medicali, sunt pregătiți de către scoală ca profesioniști devotați și asumați, știind să prețuiască viața, ca cel mai de preț dar al lui Dumnezeu spre umanitate”, afirmă conf. univ. dr. Liliana Bran, directorul Școlii Postliceale Sanitare Arad.


 În continuare, prof. Vasilica  Hnaș, coordonator proiecte și programe școlare și extrașcolare la Școala Postliceală Sanitarăa vorbit despre excelența în educația pentru sănătate.

„Proiectele ca aplicație practică în comunitate se desfășoară în fiecare an școlar cu participarea elevilor coordonați de către profesorii școlii noastre atât cu participare fizică cât și online.

Prin încheierea acordurile de parteneriat cu școlile din municipiul și județul Arad, cu alte instituții din țară, dar și cu școala HIVSET din Turnhout Belgia am demarat aceste proiecte și le-am implementat ca forme de conștientizare și învățare.

Activitățile sunt multiple, fiind destinate elevilor noștri dar și comunității, proiecte dintre care amintim:

Proiecte Erasmus

– Proiectul Erasmus +STRATEGIC PARTNERSHIP «PROFINWBL – Professionalism In Work Based   Learning», cu activități clinice în SCJU Arad; Proiectul s-a desfășurat  ca parte a unei colaborări  de peste 30 de ani cu Institutul HIVSET, Turnhout,  Belgia și  constă în  schimburi  de experiență pentru elevii și profesoriii celor două  instituții.

– Proiectul  Erasmus + «Open education week», pentru 2 cadre didactice de la HIVSET, Turnhout Belgia cu activități didactice  în școală, și vizite de lucru  la SCJUA – secția Neurologie și  la Centrul Medical Laser Sistem;

Proiecte «Program Operațional cu Capital Uman»

– Proiect POCU «Asistenți medicali pentru stomatologie și radiologie dentară», în perioada martie 2021-noiembrie 2023 cu dezvoltarea de competente în  domeniul stomatologiei pentru elevii școlii. Proiectul continuă sub forma unui curriculum la decizia școlii pe tema asistenței medicale în stomatologie.

Proiecte cu finanțare proprie

De asemenea, școala noastră are o experiență importantă privind materializarea proiectelor, cu finanțare proprie, ce vizează: 1. acordarea primului ajutor în caz de urgență; 2. educația sanitară a elevilor și preșcolarilor din Arad dar și din județ; 3. asigurarea asistenței sanitare la olimpiadele sportive; 4. asistența medicală stomatologică / radiologie dentară și nu în ultimul rând; 5. parentalitatea în zilele noastre”, a ținut să puncteze prof. Vasilica Hnaș.


Despre Proiectul educațional european „Spiritul Europei – Origini”

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț și Cristina Nistor au vorbit despre proiectul educațional european „Spiritul Europei – Origini”, distins cu premiul Salto.

Proiectul educațional european «Spiritul Europei – Origini» a câștigat PREMIUL SALTO la categoria «Transformare digitală», un premiu ce relevă EXCELENȚA în domeniul proiectelor Erasmus+ care îmbină jocurile video și tipurile de învățare informală, nonformală și formală.

Proiectul a fost implementat de către Asociația «Millenium Center» din Arad, coordonat în calitate de manager general, de către psihologul și expertul în proiecte internaționale, Cristina Nistor, membră a Asociației noastre”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

La rândul său, Cristina Nistor a ținut să specifice că prin acest proiect au fost implicați elevi și profesori din școlile din România, ca alternativă inovatoare ce se poate utiliza atât în mediul formal la clasă, cât și ca o metodă de petrecere a timpului liber pentru tineri și nu numai, cu scop de învățare.

„Proiectul este conceput ca un joc video educațional în limba engleză, care prezintă istoria Europei, oferind posibilitatea jucătorului de a participa activ la evenimentele cruciale ale istoriei și mitologiei, care au modelat Europa de astăzi.

Proiectul a fost co-finanțat prin Programul European Erasmus + împreună cu parteneri din Italia, Grecia, Spania având ca lider de proiect Predict CSD Consulting din România. Site-ul proiectului oferă detalii privind instalarea și utilizarea jocului – www.thespiritofeurope.eu, a precizat Cristina Nistor.


 

 

Categorie: Știri
Etichete: Asociația „SUSȚINEM EXCELENȚA”, conf. univ dr. Liliana Bran, prof. univ. dr. Lizica Mihuț
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
S-a adoptat legea prin care șoferii prinși băuți sau drogați la volan vor rămâne 10 ani fără permis
Articolul următor
PREMIERĂ JURIDICĂ | O pacientă a Spitalului Județean Arad a câștigat în instanță DESPĂGUBIRI de 30.000 de euro PENTRU O INFECȚIE NOSOCOMIALĂ contractată pe durata internării

1 comentariu. Leave new

  • Avatar of Livius Miscoi
    Livius Miscoi
    16 mai 2024 9:44

    Aprecieri,, Asociația Susținem Excelența ” !! ,,Altfel de valori”!!. Cu multă prețuire, prof .Livius Miscoi!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
DE LA ACELAȘI AUTOR

PNL adună semnături pentru subtraversare rutieră la Podgoria și parcare subterană în Piața Avram Iancu

8 comentarii
Arădenii sunt chemați să susțină două investiții importante pentru oraș, promise de majoritatea candidaților la alegerile locale. La propunerea președintelui Organizației Municipale PNL, Sergiu Bîlcea și a vicepreședintelui Mihai Pașca, Biroul Municipal PNL a votat pentru demararea strângerii de semnături pentru realizarea unei subtraversări rutiere la Podgoria, între Corneliu Coposu și Iuliu Maniu și pentru realizarea parcării subterane în Piața Avram Iancu.  „Cele două proiecte au fost susținute atât de PNL cât și de alte partide și candidați în campaniile electorale, totuși nu au fost transpuse în proiecte concrete. De aceea, am decis să solicităm arădenilor, organizațiilor non-guvernamentale și mediului…

Green Efficient – centru de colectare fier vechi și metale neferoase în Sâmbăteni, Arad

0
Green Efficient achiziționează fier vechi și metale neferoase de la persoane fizice, companii și alte centre de colectare, direct la punctul de lucru din Sâmbăteni, județul Arad. Cumpărăm: Cupru • Alamă • Aluminiu • Inox • Zinc • Plumb • Cabluri • Acumulatori • Fier vechi • Caroserii auto și alte deșeuri metalice. Dotări pentru orice cantitate Centrul dispune de infrastructură pentru recepția rapidă a deșeurilor, de la cantități foarte mici până la transporturi industriale: cântar auto de 60 de tone, pentru camioane și transporturi de mare tonaj; cântare de până la 3 tone; cântare de precizie, inclusiv pentru cantități…

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…
Krak
Articolul următor PREMIERĂ JURIDICĂ | O pacientă a Spitalului Județean Arad a câștigat în instanță DESPĂGUBIRI de 30.000 de euro PENTRU O INFECȚIE NOSOCOMIALĂ contractată pe durata internării Apasă aici pentru a citi
Secret Link