DUMITRU TOMOIOAGĂ: „ÎNDRĂZNIȚI! NU EXISTĂ LIMITE, NICI OAMENI ALEȘI”
Absolvent al Facultății de Științe Juridice, promoția 2006, Dumitru Tomoioagă este unul din avocații cunoscuți și foarte respectați ai Baroului Arad. I-am adresat și dumnealui întrebările pentru portretul ALUMNI, dar am ales să lăsăm răspunsurile exact așa cum ni le-a transmis: clare, precise, „curate” de orice posibile interpretări. Pentru că povestea spusă de el este mult mai puternică și mai încărcată emoțional decât orice abordare literară. Iată deci, povestea lui.
Când ai absolvit, ce specializare? De unde vii, dar mai ales cum ai ajuns la UVVG?
Am absolvit Facultatea de Științe Juridice din cadrul UVVG Arad în anul 2006. Anterior lucrasem 12 ani în sistemul medical. A fost, probabil, cea mai curajoasă decizie din viața mea. Am ascultat sfatul unui om pe care în 2002 l-am văzut prima dată în viața mea. Era judecător. Și judeca un proces în care eram parte. După o experiență tristă cu un avocat, la ultima ședință de judecată, i-am cerut acelui judecător să-mi permită a-mi susține singur cauza. Cerându-mi scuze anticipat pentru lipsa cunoștințelor juridice. Am mizat pe o logică factuală. Și m-a ascultat cu atenție. După pronunțarea hotărârii, care s-a făcut în ședință publică, m-a întrebat cu ce mă ocup. Și mi-a spus pe un ton autoritar să urmez Facultatea de Drept. L-am ascultat cum l-aș fi ascultat pe tata. Și bine am făcut…
Unde îți desfășori acum activitatea? Job, eventual ceva drăguț despre cum ai ajuns aici.
În 2006, odată cu absolvirea facultății, am dat examenul de admitere în profesia de avocat și din februarie 2007 sunt avocat în cadrul Baroului Arad. Avocatura e o profesie pe care n-aș schimba-o niciodată. Nu credeți? Aveți curajul să încercați singuri!
Cea mai frumoasă sau intensă amintire despre anii studenției?
Cea mai frumoasă amintire? Ziua în care profesorul Ioan Trifa, Decanul Facultății de Științe Juridice la acea vreme, a intrat la primul curs și, de la pupitru mi-a spus în fața tuturor colegilor: „Tomoiagă, mă bucur că m-ai ascultat și ești aici.” Eu eram sigur că nici măcar n-a reținut că exist…
Cel mai emoționant moment? Greu de ales. Oscilez între momentul în care regretatul Rector
Aurel Ardelean mi s-a adresat cu apelativul "domnule student Tomoiagă" și momentul în care
regretatul Decan al Baroului Arad, Cristian Dumitru Alunaru, la festivitatea de absolvire, mi-a zis „domnule coleg și tiz al meu”. Amândoi purtam prenumele Dumitru.
Cel mai fain/sever/interesant profesor, de la care ai rămas cu ceva până în zilele noastre?
Greu de spus. Recunoscător, indiscutabil Ionică Trifa. Emoțional, Cristi Alunaru. Realist, Horică Oprean. Din păcate, primii doi au rămas doar amintiri frumoase. Cu prof. Horea Oprean, fost președinte al Tribunalului Arad, m-am întâlnit chiar azi. Ne-am salutat cordial. Un Lord…
Un mesaj pentru actualii studenți…
Un sfat pentru studenți? Îndrăzniți! Nu există limite nici oameni aleși. Șansele sunt egale pentru toți. Merită orice efort. Pentru că viața vi-l va răsplăti.
***
***
Asociația „Alumni U.V.V.G. Arad” își propune să prezinte cât mai mulți dintre absolvenții universității, parcursul profesional și poveștile din perioada studenției.
1 comentariu. Leave new
Horea Oprean nu a fost, nu este si nu va fi niciodata un „Lord” (cu majuscula, fara majuscula, cu puncte de suspensie dupa sau fara). Iar cu aceeasi certitudine pot afirma ca justitia aradeana a avut numai de castigat prin pensionarea sa inopinata. Bizara prima facie este si lacuna de memorie a domnului Tomoioaga (sau sa se fi petrecut totul cand domnia sa era suspendat din profesia de avocat ?!), reamintind aici ca judecatorul Horea Oprean este artizanul uneia dintre cele mai penibile si descalificante hotarari pronuntate vreodata, o hotarare emisa chiar impotriva Baroului Arad, prin favorizarea altei familii de trista amintire (Cotofana Lavinia & Cotofana Gheorghe). Horea Oprean este probabil singurul judecator national care ca instanta civila a suspendat un act administrativ pe cale de ordonanta presedintiala. Unele lucruri n-ar trebui sa fie uitate sau trecute cu atata usurinta…