Congresul american a votat miercuri autorizarea în mod oficial a anchetei de demitere a lui Joe Biden, motivată de afacerile controversate din străinătate ale fiului său, şi considerată drept o „combinaţie politică nefondată” de către şeful statului.
Camera a votat pe liniile partizane, 221 voturi pentru – 212 voturi împotrivă pentru a lansa ancheta, decizie care a fost adoptată , chiar dacă republicanii nu au reușit să prezinte dovezi care să arate că președintele a beneficiat financiar de afacerile din familie, informează publicația The Guardian.
Conservatorii, majoritari în Camera Reprezentanţilor din ianuarie, îl acuză pe liderul democrat că şi-a folosit influenţa când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său să facă afaceri discutabile în China şi în Ucraina.
„Joe Biden a minţit în mod repetat poporul american”, a acuzat din sala de şedinţe şeful comisiei de anchetă a Camerei, James Comer.
Votul pentru începerea anchetei a avut loc la câteva ore după ce fiul președintelui, Hunter Biden, a sfidat o citație de a se prezenta pentru o depoziție cu ușile închise cu membrii Camerei. În schimb, a ales să țină o conferință de presă la Capitol Hill, unde Hunter Biden și-a reiterat disponibilitatea de a depune mărturie public, o ofertă pe care republicanii din Camera au respins-o.
„Sunt aici pentru a depune mărturie la o audiere publică, pentru a răspunde la oricare dintre întrebările legitime ale comisiilor. Republicanii nu doresc un proces deschis în care americanii să poată vedea tacticile, să-și expună ancheta fără temei sau să audă ceea ce am de spus”, a declarat fiul lui Biden, conform The Guardian.
Chiar dacă această procedură de impeachement nu o să reușească, s-ar putea transforma într-o bătaie de cap pentru Casa Albă înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, la care Joe Biden este candidat.