Aparatul de testare antidrog de la Arad NU a făcut niciun test într-o lună de la inaugurare

Medicina Legala Arad
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

„La pomul lăudat să nu te duci cu sacul” ne avertizează un proverb care, iată, poate fi cu ușurință aplicat și în cazul aparatului de analiză antidrog gestionat de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad. „Lăudat” încă din luna iunie de când era încă în cutie, inaugurat cu surle și trâmbițe la începutul lunii noiembrie, nici până la acest moment nu este operațional și la Arad nu s-a efectuat oficial niciun test antidrog. Conform estimărilor și promisiunilor de la ianugurarea care a avut loc în 07 noiembrie, urma ca „începând de săptămâna viitoare” (adică din 10 noiembrie) aparatul să fie operațional.

Aparatul de testare antidrog de la Arad NU a făcut niciun test într-o lună de la inaugurare

Am fost curioși să aflăm câte teste s-au efectuat într-o lună de la inaugurare

Am solicitat o serie de informații Serviciului Județean de Medicină Legală Arad și, după numărul de zile care s-au scurs de la transmiterea solicitării și până la primirea răspunsului, aveam emoții că răspunsul va fi unul stufos, cât să ne permită o analiză statistică a unui fenomen. Iată ce informații am solicitat:

    1. „Câte teste antidrog / analize de testare a prezenței substanțelor psihoactive au fost efectuate la Arad în perioada 07.11.2025 – data răspunsului pe care îl formulați.
    1. Din numărul total de teste precizate în răspunsul de la întrebarea 1 de mai sus, câte au fost efectuate pentru cazuri din județul Arad și câte la solicitări din alte județe (să indicați județele care au făcut solicitările).
    2. Din numărul total de teste precizate în răspunsul de la întrebarea 1 de mai sus, câte au avut rezultate negative și câte pozitive (vă rugăm să specificați, în cazul celor pozitive, câte sunt atribuite județului Arad, și câte altor județe).
    3. În cazul rezultatelor pozitive, substanțele care au fost identificate.
    4. În cazul rezultatelor pozitive, dacă au existat situații ca, la un subiect testat să fie depistate mai multe substanțe psihoactive.
    5. În cazul în care cu același aparat de determinare s-au efectuat și alcoolemii, vă rugăm, la fiecare răspuns la întrebările de mai sus să faceți referire și la testarea alcoolemiei.
    6. În cazul rezultatelor pozitive, dacă au existat situații ca, la un subiect testat să fie depistate atât alcool cât și substanțe psihoactive și numărul acestor cazuri.
    7. Dacă se efectuează testări la solicitarea unor persoane fizice, cum se procedează și care sunt costurile.
    8. Dacă au fost solicitări pentru efectuarea de analize toxicologice în cazul unor pacienți ai spitalului și numărul acestora.
    9. Care a fost termenul de eliberare a buletinului de analize (în câte ore/zile din momentul recoltării probelor biologice).”

Aparatul de testare antidrog de la Arad NU a făcut niciun test într-o lună de la inaugurare

Răspunsul ne-a fost transmis după 7 zile și inițial am crezut că e o glumă

Până în acest moment aparatul de analiză antidrog nu a fost operațional și NU s-a efectuat niciun test care să emită vreun buletin de analiză oficial. Asta în condițiile în care, la inaugurare, s-au dat asigurări că testele de calibrare s-au efectuat și aparatul este operațional.

Aparatul de testare antidrog de la Arad NU a făcut niciun test într-o lună de la inaugurare

Încercăm să ne abținem deocamdată de la a face speculații cu privire la de ce, cine, ce sau care-i miza ca acest aparat să nu funcționeze curând la Arad.



Articole asociate:



 

Categorie: Știri
Etichete: Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, testare antidrog
Distribuie:
Articolul anterior
Atât s-a putut: amendă de 40.000 de lei și măsura de salubrizare a terenului în 30 de zile pentru imperiul deșeurilor din zona Mărului
Articolul următor
ACTUALIZARE | Documentarul RECORDER – Justiție Capturată | Conferința de presă în care cei vizați s-au autodemascat | Lista cu cei aproape 200 de magistrați care s-au solidarizat deja cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, cei care au avut curajul de a sesiza problemele și presiunile din sistem

4 comentarii. Leave new

  • = EXCELENT ARTICOL = ADEVARATUL MOTIV ESTE LIPSA FONDURILOR PT CERTIFICARI TEHNICE – SPITALUL E LA FUNDUL SACULUI . – FOSTUL OSPATAR AJUNS VATAF DE JUDETZ A CHELTUIT 1 MIL DE EURO PE 60 DE INTERFOANE DE SALON – JUDECATZI SINGURI – ARAD TELEORMANUL ARDEALULUI – HOTZIE SI PROSTIE MAXIMA ==

    Răspunde
  • Si ce bine le MAI statea in pijamale haimanalelor…..toti erau numai zambete…nu-i paste niciun pericol…sinecurille la Arad le sunt GARANTATE…..trist dom’le, trist….

    Răspunde
  • == DA – O FOST OSPATAR LA PECICA – A TERMINAT LICEUL IN CHINURI LA SERAL LA 28 ANI == SCARBA MI E CU CINE L A VOTAT VATAF DE JUDETZ . – ARE IQ DE POLITZAI DE FRONTIERA – NU TZINE MINTE NICI NUMELE CELOR DIN CJ ARAD .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. Foto: criticarad_sediul Poliției din Șiștarovăț  

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…
Articolul următor ACTUALIZARE | Documentarul RECORDER – Justiție Capturată | Conferința de presă în care cei vizați s-au autodemascat | Lista cu cei aproape 200 de magistrați care s-au solidarizat deja cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, cei care au avut curajul de a sesiza problemele și presiunile din sistem Apasă aici pentru a citi
Secret Link