Arad | Amenințarea cu bombă de pe strada Mărășești a fost alarmă falsă, dată de un bărbat cu afecțiuni psihice

arad | amenințarea cu bombă
Distribuie:

Amenințarea cu bombă de marți dimineața în municipiul Arad a fost alarmă falsă. Un bărbat a sunat la 112 și a spus că a amplasat o bombă în oraș, iar apoi și-a închis telefonul. Polițiștii l-au prins pe bărbat pe strada Mărășești. Acesta are 38 de ani și este cunoscut cu tulburări psihice.


„La data de 7 octombrie 2025, in jurul orei 9:30, prin 112 a fost sesizată o amenințare cu dispozitiv explozibil, pe o stradă din municipiul Arad. La fața locului, echipajul de ordine publică a găsit un telefon mobil, și ulterior un bărbat. A fost solicitat un echipaj de ambulanță, și bărbatul a fost identificat. Acesta are 38 de ani, din Arad, cunoscut cu afecțiuni psihice.

În urma controlului corporal, au fost găsite mai multe obiecte și bunuri electronice, pentru analizarea cărora au fost solicitați specialiști din cadrul Serviciului Român de Informații. A fost constituită echipa de cercetare complexă, sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, urmând a fi efectuate verificări pentru clarificarea stării de fapt și luarea măsurilor de urmare.” -a informat IPJ Arad.


Echipajele de intervenție s-au deplasat de urgență pe strada Mărășești din municipiul Arad, în apropiere de Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă”, unde un apel la 112 anunța că un bărbat amenință că va declanșa un dispozitiv exploziv. Inițial, apelantul anunțase că bărbatul a atacat un ambulanțier cu un cuțit.
A fost solicitată și intervenția specialiștilor pirotehniști din cadrul SRI. A fost descoperit un telefon mobil și mai multe dispozitive electronice, iar bărbatul a fost găsit la distanță de câțiva metri, întins pe jos.


 

Categorie: Știri
Etichete: stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
„Oficial” s-au suspendat lucrările la fostul Antrepozit Andrenyi de pe Calea 6 Vânători. În realitate, s-au continuat sub pretextul „conservării” imobilului și pe motiv că protestul judecătorilor este mai presus de chestiunile urgente de urbanism ale Aradului
Articolul următor
Înjunghiere în Piața Sârbească | Trei persoane au fost transportate la spital, una înjunghiată în zona omoplatului

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad anunță noi numere de telefon pentru cititori

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad pune la dispoziția cititorilor noi numere de telefon pentru contactarea secțiilor bibliotecii, inclusiv pentru prelungirea perioadei de împrumut a cărților.  Cititorii pot solicita prelungirea perioadei de împrumut contactând direct secția la care au fost împrumutate cărțile:   Secția Împrumut Carte pentru Copii: 0787 667 392;  Secția Împrumut Carte pentru Adulți: 0787 331 362; Secția de Arte: 0787 342 627. Prin aceste noi numere de telefon, Biblioteca arădeană își dorește să fie mai aproape de cititori și să le ofere un acces cât mai simplu și rapid la serviciile sale. Prelungirea perioadei de împrumut se realizează…

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…
UAV
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a ajuns de la o „bere cu băieții”, direct în arest pentru 24 de ore

0
Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a fost reținut de polițiști după ce a bătut un localnic pe terasa unui magazin din localitate. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 18:45, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan. Pe numele agresorului a fost deschis un dosar penal pentru lovire și tulburarea liniștii publice. reținut_scandal Dumbrăvița „La data de 29 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, în Dumbrăvița. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din Dumbrăvița, pe fondul…

VIDEO IPJ ARAD | Analiza activității în primele 7 luni ale anului 2026 | S-a intervenit la 9.239 de sesizări, din care 8.179 sesizate prin 112

0
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut vineri, 28 august, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele activității polițiștilor arădeni în primele 7 luni ale anului. Rezultatele statistice generale au fost prezentate de inspectorul șef, chestor Dan Stoicănescu. Prezent la conferință a fost și adjunctul IPJ Arad, comisarul șef de poliție Nica Ionuț. Conform analizei prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, în primele 7 luni ale acestui an au crescut intervențiile în cazurile de violență domestică, numărul ordinelor de protecție provizorii și al măsurilor preventive dispuse fiind semnificativ mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.…

VIDEO ACTUALIZARE | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Chestor Dan Stoicănescu: „Au fost încălcate mai multe prevederi legale și procedurale în contextul evenimentului respectiv”

8 comentarii
Articol inițial, 27 august | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Un tămbălău care nu s-ar fi întâmplat dacă un bețiv din Curtici, fără permis, nu intra cu mașina-n șanț pe o stradă din Sântana Miercuri a fost o zi cu ghinion pentru un bărbat în vârstă de 48 de ani din Curtici, care a fost implicat în două accidente rutiere la interval de câteva ore. Primul, autoprovocat, conducând băut și fără să dețină permis; al doilea, fiind pasager în autospeciala de poliție implicată în accidentul din fața Consiliului Județean Arad. Primul…

VIDEO Zeci de păgubiți au protestat în fața sediului fostei reprezentanțe KIA din Arad

0
Zeci de păgubiți au protestat vineri după-amiaza în fața sediului fostului dealer KIA din Arad (LUK MOTORS ROM ARAD), purtând pancarte și tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto LUK MOTORS ROM Arad pentru autoturisme, marca KIA și ISUZU, pe care nu le-au mai primit. Cei înșelați solicită asumarea răspunderii din partea KIA România, livrarea mașinilor sau restituirea sumelor achitate și plata despăgubirilor în cazul în care livrarea nu se poate materializa. Protestatarii cer ca ancheta să îi vizeze atât pe reprezentanții locali ai fostei reprezentanțe KIA din Arad (LUK MOTORS ROM AUTO SRL), cât și pe reprezentanții KIA…

Accident de muncă la Zărand | Un bărbat a suferit o amputație la nivelul brațului stâng și a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Timișoara

0
 Serviciul de Ambulanță Județean Arad a informat vineri dimineața că a intervenit de urgență pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 52 de ani care a suferit o amputație la nivelul membrului superior stâng în urma unui accident de muncă petrecut în localitatea Zărand din județul Arad. Bărbatul este angajat al unei societăți comerciale din localitate și se afla în timpul programului de muncă. Conform SAJ Arad, pentru gestionarea optimă a cazului și acordarea asistenței medicale de urgență, au fost mobilizate prompt resurse operative extinse: Echipajul medical de urgență B2 de la Substația Ineu Echipajul SMURD Criș Elicopterul SMURD (punctul…

Actualizare 1 Percheziții în vestul țării, inclusiv la Arad, într-un dosar vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor

0
În urma perchezițiilor efectuate la data de 27 august 2026, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 69.200 de euro și 207.500 de lei, aproximativ 350 de grame de aur de 14 și 18 karate, cabluri provenite din infrastructura feroviară, avize de însoțire a mărfii falsificate, precum și unelte. 10 persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova. Totodată, 3 bărbați, de 51, 57 și 59 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria…
Wise
Articolul următor TAS ORTO CLINIC SRL | Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII TAS ORTO CLINIC SRL” – RUE: 355 Apasă aici pentru a citi
Secret Link