Armonie deplină de 1 Iunie, la Lipova | Prima ediție a Cupei Micilor Campioni la fotbal și ROCAA KIDS (ediția a 4-a) au bucurat copiii, i-au făcut fericiți pe părinți și mulțumiți pe organizatori
Armonie deplină de Ziua Copilului, la Lipova, unde „regina Văii Mureșului” a fremătat pozitiv de prezența fermecătoare a celor mai pure suflete care locuiesc în zonă. Sărbăroarea s-a desfășurat în centrul orașului care gravitează în jurul stadionului „Șoimilor”, înmagazinând energia pozitivă produsă de miile de participanți… cât să își alimenteze rezervele de bunătate pentru cel puțin încă un an. Nu despre o competiție în sensul de „luptă pentru medalii” a fost această sărbătoare (deși micii fotbaliști de la cluburi venite din tot județul au tratat turneul cu spiritul cu care cei profesioniști tratatează Cupa Campiononilor Europeni), ci despre ceva mult mai mult – greu de cuprins într-o expresie… ceva aproape ritualic.
Atmosfera este descrisă în cuvinte însoțite de galerii de imagini de către cei care au organizat sărbătoarea
– iată niște bani alocați din bugetul orașului cheltuiți pe ceva față de care n-are nimeni nimic de obiectat: ce om normal nu-și dedică (cea mai mare parte) din buget pe copiii din dotare?
Startul competiției cicliste organizată de ROCAA KIDS:
Florin Pera – primarul Orașului Lipova:
„1 IUNIE este ziua lor, a celor mai iubiți dintre pământeni, copiii noștri dragi, cei care reprezintă motorul acestei lumi și viitorul omenirii.
Pentru ei, orașul nostru se transformă în fiecare an de 1 IUNIE, într-un univers doar al lor , iar ca de fiecare dată, așa cum i-am obișnuit în ultimii ani, nu a lipsit mult așteptata competiție de biciclete ROCAA KIDS LIPOVA-EDIȚIA 4.
Timp de câteva ore străzile din Lipova au răsunat de râsete, voci de copii și claxoane de biciclete, pentru că nu au lipsit niciunul de la cea mai iubită competiție a copiilor organizată în fiecare an la Lipova: ROCAA KIDS.
O nouă zi de 1 IUNIE a fost petrecută astăzi la Lipova în cel mai frumos mod: în mijlocul copiilor fericiți care au dat viață orașului.
Mulțumirile și întreaga recunoștință merg desigur către cei care au fost în spatele organizării ROCCA KIDS – EDIȚIA 4: viceprimarul Adrian ANTOCHE, Florin TRIPA- administrator public și toți colegii mei din cadrul Primăriei Lipova care s-au implicat în concretizarea fiecărui detaliu, către profesorii și copiii de la CLUBUL COPIILOR LIPOVA, pentru minunatul program artistic pregătit și pictura pe față asigurată tuturor copiilor prezenți, către colegii din cadrul CS „ȘOIMII” Lipova pentru organizarea primei ediții a Turneului de minifotbal „Cupa Micilor Campioni” și nu în ultimul rând mulțumim pompierilor din cadrul SVSU LIPOVA, care au pregătit cele mai frumoase surprize pentru toți copiii și tuturor celor care au sprijinit și au făcut posibil evenimentul ROCAA KIDS LIPOVA – EDIȚIA 4.
Dar mai ales, Primăria și Consiliul Local Lipova vă mulțumește vouă, dragi copii, pentru că sunteți atât de minunați și sunteți parte din fiecare ediție ROCAA KIDS. Fără voi acest eveniment nu ar exista, nu ar putea fi atât de deosebit și nu ar fi devenit o reală tradiție.
Dragi copii, vă doresc o zi și o viață plină de zâmbete! Nu lăsați grijile să vă acopere curajul, nu lăsați anii să vă îmbătrânească sufletul, să vă aduceți mereu aminte cum e să vă bucurați de lucruri simple, să iubiți fără frică și să vă aruncați în viață cu toată inima. Copilăria nu are vârstă. Este o superputere de care vă doresc să vă amintiți zi de zi!
LA MULȚI ANI, COPII MINUNAȚI! VĂ IUBIM!”
Adrian Antoche – viceprimarul Orașului Lipova:
„Pe 1 iunie 2025, orașul Lipova a fost gazda unui eveniment de amploare dedicat Zilei Internaționale a Copilului, desfășurat pe Stadionul „Șoimii”. Organizat de Primăria Orașului Lipova în colaborare cu Clubul Copiilor Lipova, evenimentul a reunit un număr record de copii, marcând cea mai mare participare de până acum la astfel de manifestări în oraș.
Copiii au fost întâmpinați cu o varietate de activități interactive și distractive.”
Cupa Micilor Campioni, la care au participat (în ordinea medaliilor pe care le-au obținut) echipele Victoria Zăbrani, Viitorul Arad, Olimpia Bujac, Șoimii Lipova, Progresul Pecica și Podgoria Ghioroc a fost un tur de forță trăit la maxim, timp de 6 ore, pe un stadion plin de părinți și suporteri ai fotbalului din zonă, în căutare de talente sau spre simpla admirație a noii generații de fotbaliști.
Aspecte din finala turnelului, disputată între Victoria Zăbrani și Viitorul Arad:
„Mă bucur că totul a decurs bine și sunt mândru că, deși a fost prima ediție, Cupa Micilor Campioni a fost un real succes! Sper să avem ocazia să organizăm și alte competiții, pentru diferite grupe de vârstă – să nu ne oprim aici! Copiii trebuie angrenați de mici în astfel de evenimente, pentru a simți gustul competiției și a-și dezvolta pasiunea pentru fotbal și sport în general. Mulțumesc autorităților locale pentru sprijin și tuturor celor care au contribuit la reușita acestui turneu. Mă bucur că am reușit să le oferim copiilor o zi specială de 1 Iunie!” ne spune Dragoș Bogdan, organizatorul turneului de la Lipova – vezi aici un montaj video realizat cu filmări din dronă.
Asociația Susținem Excelența | Bilanț al activităților derulate în perioada septembrie 2024 – iunie 2025 și noile obiective care vor fi urmărite începând din luna septembrie.
Fostul secretar de stat în Ministerul Mediului, Iulian Stana, este beneficiarul celor mai mari despăgubiri din județul Arad în urma exproprierilor de pe traseul Drumului Expres Arad-Oradea.
În cursul acestei dimineți au fost percheziții în zeci de locații din municipiul și județul Arad, vizate fiind persoane care dețin ilegal arme și muniție letale.
Grup infracțional specializat în contrabandă cu țigări, transfrontalier, destructurat în cadrul operațiunii JUPITER în Vestul ‘țării. Gruparea era constituită pe două paliere, de aprovizionare și de distribuție. Fabrica clandestină a…
Agentul șef de poliție Mihalașcu Vlad de la Secția Poliție Comunală Păuliș are calitatea de inculpat și a fost plasat sub control judiciar. Conducerea IPJ Arad a declanșat cercetarea disciplinară…
ISJ Arad informează că vineri, 06 iunie, se va realiza extragerea președinților, a vicepreședinților și a membrilor comisiilor din centrele de examen și centrul zonal de evaluare din municipiul și…
Incidentul în trafic a avut loc în 21 aprilie. Bărbatul, pe motocicletă, a avut o neînțelegere cu șoferul unui autoturism. După incident, motociclistul a urmărit autoturismul, și ulterior l-a lovit…
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.