Armonie deplină de 1 Iunie, la Lipova | Prima ediție a Cupei Micilor Campioni la fotbal și ROCAA KIDS (ediția a 4-a) au bucurat copiii, i-au făcut fericiți pe părinți și mulțumiți pe organizatori

Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Armonie deplină de Ziua Copilului, la Lipova, unde „regina Văii Mureșului” a fremătat pozitiv de prezența fermecătoare a celor mai pure suflete care locuiesc în zonă. Sărbăroarea s-a desfășurat în centrul orașului care gravitează în jurul stadionului „Șoimilor”, înmagazinând energia pozitivă produsă de miile de participanți… cât să își alimenteze rezervele de bunătate pentru cel puțin încă un an.
Nu despre o competiție în sensul de „luptă pentru medalii” a fost această sărbătoare (deși micii fotbaliști de la cluburi venite din tot județul au tratat turneul cu spiritul cu care cei profesioniști tratatează Cupa Campiononilor Europeni), ci despre ceva mult mai mult – greu de cuprins într-o expresie… ceva aproape ritualic.


Atmosfera este descrisă în cuvinte însoțite de galerii de imagini de către cei care au organizat sărbătoarea

– iată niște bani alocați din bugetul orașului cheltuiți pe ceva față de care n-are nimeni nimic de obiectat: ce om normal nu-și dedică (cea mai mare parte) din buget pe copiii din dotare?

Armonie deplină de 1 Iunie, la Lipova | Prima ediție a Cupei Micilor Campioni la fotbal și ROCAA KIDS (ediția a 4-a) au bucurat copiii, i-au făcut fericiți pe părinți și mulțumiți pe organizatori


Startul competiției cicliste organizată de ROCAA KIDS:


Florin Pera – primarul Orașului Lipova:

„1 IUNIE este ziua lor, a celor mai iubiți dintre pământeni, copiii noștri dragi, cei care reprezintă motorul acestei lumi și viitorul omenirii.

Pentru ei, orașul nostru se transformă în fiecare an de 1 IUNIE, într-un univers doar al lor , iar ca de fiecare dată, așa cum i-am obișnuit în ultimii ani, nu a lipsit mult așteptata competiție de biciclete ROCAA KIDS LIPOVA-EDIȚIA 4.
Timp de câteva ore străzile din Lipova au răsunat de râsete, voci de copii și claxoane de biciclete, pentru că nu au lipsit niciunul de la cea mai iubită competiție a copiilor organizată în fiecare an la Lipova: ROCAA KIDS.
O nouă zi de 1 IUNIE a fost petrecută astăzi la Lipova în cel mai frumos mod: în mijlocul copiilor fericiți care au dat viață orașului.
Mulțumirile și întreaga recunoștință merg desigur către cei care au fost în spatele organizării ROCCA KIDS – EDIȚIA 4: viceprimarul Adrian ANTOCHE, Florin TRIPA- administrator public și toți colegii mei din cadrul Primăriei Lipova care s-au implicat în concretizarea fiecărui detaliu, către profesorii și copiii de la CLUBUL COPIILOR LIPOVA, pentru minunatul program artistic pregătit și pictura pe față asigurată tuturor copiilor prezenți, către colegii din cadrul CS „ȘOIMII” Lipova pentru organizarea primei ediții a Turneului de minifotbal „Cupa Micilor Campioni” și nu în ultimul rând mulțumim pompierilor din cadrul SVSU LIPOVA, care au pregătit cele mai frumoase surprize pentru toți copiii și tuturor celor care au sprijinit și au făcut posibil evenimentul ROCAA KIDS LIPOVA – EDIȚIA 4.
Dar mai ales, Primăria și Consiliul Local Lipova vă mulțumește vouă, dragi copii, pentru că sunteți atât de minunați și sunteți parte din fiecare ediție ROCAA KIDS. Fără voi acest eveniment nu ar exista, nu ar putea fi atât de deosebit și nu ar fi devenit o reală tradiție.
Dragi copii, vă doresc o zi și o viață plină de zâmbete! Nu lăsați grijile să vă acopere curajul, nu lăsați anii să vă îmbătrânească sufletul, să vă aduceți mereu aminte cum e să vă bucurați de lucruri simple, să iubiți fără frică și să vă aruncați în viață cu toată inima. Copilăria nu are vârstă. Este o superputere de care vă doresc să vă amintiți zi de zi!
LA MULȚI ANI, COPII MINUNAȚI! VĂ IUBIM!” 


Adrian Antoche – viceprimarul Orașului Lipova:

„Pe 1 iunie 2025, orașul Lipova a fost gazda unui eveniment de amploare dedicat Zilei Internaționale a Copilului, desfășurat pe Stadionul „Șoimii”. Organizat de Primăria Orașului Lipova în colaborare cu Clubul Copiilor Lipova, evenimentul a reunit un număr record de copii, marcând cea mai mare participare de până acum la astfel de manifestări în oraș.
Copiii au fost întâmpinați cu o varietate de activități interactive și distractive.”


Cupa Micilor Campioni, la care au participat (în ordinea medaliilor pe care le-au obținut) echipele Victoria Zăbrani, Viitorul Arad, Olimpia Bujac, Șoimii Lipova, Progresul Pecica și Podgoria Ghioroc a fost un tur de forță trăit la maxim, timp de 6 ore, pe un stadion plin de părinți și suporteri ai fotbalului din zonă, în căutare de talente sau spre simpla admirație a noii generații de fotbaliști.

Aspecte din finala turnelului, disputată între Victoria Zăbrani și Viitorul Arad:

„Mă bucur că totul a decurs bine și sunt mândru că, deși a fost prima ediție, Cupa Micilor Campioni a fost un real succes! Sper să avem ocazia să organizăm și alte competiții, pentru diferite grupe de vârstă – să nu ne oprim aici!
Copiii trebuie angrenați de mici în astfel de evenimente, pentru a simți gustul competiției și a-și dezvolta pasiunea pentru fotbal și sport în general.
Mulțumesc autorităților locale pentru sprijin și tuturor celor care au contribuit la reușita acestui turneu.
Mă bucur că am reușit să le oferim copiilor o zi specială de 1 Iunie!” ne spune Dragoș Bogdan, organizatorul turneului de la Lipova – vezi aici un montaj video realizat cu filmări din dronă.


Articol asociat:

Primăria Lipova dedică ziua de 1 Iunie micilor cicliști și fotbaliști din județ, care se vor întâlni pe stadionul „Șoimilor” în cadrul unui eveniment la care sunt invitați toți copiii de pe Valea Mureșului


 

Categorie: Video, Reportaje
Etichete: Florin Pera - primarul Orașului Lipova
Distribuie:
Articolul anterior
Votul în diaspora din Olanda | Prezență ridicată și mobilizare semnificativă în turul al doilea al prezidențialelor
Articolul următor
Ediția a XXIII-a a FESTIVALULUI DE MUZICĂ la SEBIȘ se desfășoară pe tot parcursul acestui weekend | Interviu cu primarul orașului, Cristian Feieș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Krak
ULTIMELE ȘTIRI

Guvernul Luca Niculescu cere azi votul de învestitură în Parlament

0
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vine astăzi în Parlament pentru votul de învestitură. AUR și USR au anunțat că nu vor susține guvernul, în timp ce PNL și UDMR au semnat acorduri cu premierul desemnat.  Ședința plenului reunit al Parlamentului în care se va supune la vot învestirea noului executiv începe la ora 14:00. Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți. Prim-ministru – Luca Niculescu; Viceprim-ministru și ministrul de Interne – Marian…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Sprijinit de un administrator inteligent, Irlo l-a imortalizat pe arhitectul-emblemă al Aradului modern pe peretele blocului pe care l-a proiectat și în care a locuit

0
Artistul mural pe care-l găsiți pe rețele ca Irlo Doidoi a muncit la porecla IRLO până la renume încât aproape nimeni nu-l mai știe drept Laurenţiu Alexandrescu, bistrițeanul care s-ar fi putut stabili în orice oraș mai cu ștaif de pe acestă planetă, dar a preferat Aradul. Este unul dintre… toți arădenii care l-au cunoscut pe Miloș Cristea și l-au iubit pentru ceea ce le-a transmis – pe Irlo inițiindu-l, în arta și tehnica desenului, fapt care a contribuit din plin la formarea artistului care este astăzi și va fi până la capăt.  Un fericit concurs de împrejurări a făcut…

VIDEO VAT România extinde fabrica din Arad

0
VAT GROUP este o companie globală de top în cele mai exigente accepțiuni ale termenului, iar politica sa implică, pe lângă rigoarea și seriozitatea tipic elvețiene, deschiderea către mass-media interesate să comunice date exacte, despre contracte, producție, cifră de afaceri, număr de angajați, plus posibilitatea de a vizita interiorul fabricii – o transparență rar întâlnită, mai ales când discutăm despre investiții, tehnologie și clienți la cel mai înalt nivel. Luni, 12 octombrie, VAT România a  oferit presei  de specialitate și publicațiilor locale prilejul de a vizita fabrica pentru o întâlnire dedicată următoarei etape de dezvoltare a companiei la nivel local.…

INTERVIU „Dincolo de Baghetă” | Ștefan Șimonca-Oprița – invitație la un concert neobișnuit: Orchestra Filarmonicii Arad va interpreta Simfonia concertantă de Mozart și a 5-a de Beethoven cu leadership muzical din interiorul ansamblului

0
Concertul „Dincolo de Baghetă” din cadrul stagiunii Filarmonicii Arad din 22 octombrie va avea o particularitate mai rar întâlnită într-un concert simfonic: orchestra va interpreta întregul program fără dirijor, cu leadership muzical din interiorul ansamblului. Inițiativa îi aparține concertmaestrului Filarmonicii Arad, Ștefan Șimonca-Oprița, la ora actuală cel mai tânăr concertmaestru din România, iar acest concert-probă se dorește a fi o coparticipare la demersul profesorului său, violonistul și creatorul de școală David Grimal care, cu orchestra sa Dissonance înființată în 2004, a  redeschis o poartă încuiată vreme de secole. În principiu, Ștefan Șimonca-Oprița  în calitate de concertmaestru va coordona repetițiile și…

Actualizare 2 Dosarul în care un om de afaceri din Arad a căzut pe „manevra” unui polițist din Eforie, atât ca învinuit de ultraj cât și ca persoană vătămată de purtarea abuzivă a „omului legii”, a fost CLASAT

4 comentarii
Pe 31 august s-a împlinit un an de când un om de afaceri arădean (A.I.- nu-i vom publica numele integral, din rațiuni ușor de acceptat pentru oricine) a devenit, fără a-și fi dorit vreodată asta, „vedetă de-o zi” pe canalele media ale „Antenelor”, apoi parte vătămată de purtarea abuzivă a unui polițist rutier din Constanța și acuzat de vătămare corporală din culpă iar ulterior parte în două dosare privind aceeași cauză – fapt pentru care s-au și contopit. Cum povestea în sine e deja scrisă în episoadele precedente, vom mai spune doar că am așteptat cu interes decizia finală a …

Actualizare 1 Profesoara Monica Fereștean este în viață | A fost localizată de salvatori vineri dimineața, după ce singură a apelat 112

5 comentarii
ACTUALIZARE, ora 09.25 | Monica Oancea-Fereștean este în viață și a fost localizată de forțele de căutare  Din fericire, Monica Oancea-Fereștean este în viață. În această dimineață a apelat numărul de urgență 112 și a fost localizată în pădurea satului Cociuba, localitate între Buteni și Revetiș. În aceste momente echipajele de intervenție au plecat să o recupereze. UPDATE | IPJ Arad: „Femeia a fost găsită, în pădure. Din primele observații, nu a fost victima vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijin!”     [fc_actualizare] ȘTIREA INIȚIALĂ. ora 08.00 | Profesoara Monica Fereștean de la Liceul Teoretic din Sebiș a dispărut joi,…

VIDEO Conferință de presă | Colegii de barou și partid Mihai Pașca și Bogdan Ionescu se luptă cu fantomele trecutului, prezentului și viitorului

6 comentarii
  Conferința de presă susținută de prefectul Aradului, Mihai Pașca, și avocatul Bogdan Ionescu la sediul PNL marți, 8 septembrie, de la ora 13:00, a fost una… subversiv-beligerantă: o luptă cu fatomele trecutului, prezentului și viitorului nostru – mereu schimbător, mereu același. Despre Goga, Nae Ionescu, Falcă, Fifor și Bibarț – nominalizați sau sugerați în discursuri – , despre proiecte-fantomă resuscitate, despre naționalismele trecute, prezente și viitoare care ne bântuie de când ne știm. COMUNICATELE DE PRESĂ trasmise de PNL Arad rezumă discursurile celor doi colegi de barou și partid: PNL a sancționat discursul care incită la ură promovat de…
Articolul următor Percheziții la Arad | Vizate, șase domicilii ale unor persoane ce ar fi deținut și comercializat bunuri contrafăcute Apasă aici pentru a citi
Secret Link