Asistență fără asistență în Arad

Patricia Ziman
Ared
Distribuie:

Zeci de oameni fără adăpost – zero implicare de la direcția din cadrul primăriei care se ocupă de această problemă.
În timp ce Primăria Arad taie panglici la parcuri renovate, la 500 de metri distanță zeci de oameni dorm pe carton în stații și pe scările blocurilor.


E peisajul zilnic din Arad

Unii sunt de aici, alții au fost trimiși din alte județe. Nimeni nu-i întreabă. Nimeni nu-i numără.
Poliția mută, directia doar încasează.
Singurii care ies pe stradă sunt polițiștii locali. Ridică, amendează, mută problema din centru în cartiere. Seara, Adăpostul de Noapte deschide câteva paturi și gata.
Direcția plătită exact ca să rezolve asta, e absentă total. Nu există echipă mobilă, nu există asistenți sociali pe teren. Doar birouri, ștampile și tăcere. O instituție care există pe hârtie în timp ce oamenii îngheață iarna și cerșesc vara.
Primăria se trezește doar la sesizări și controale. Atunci se dă o fugă, se face o poză, se promite un „plan”. Planul nu vine niciodată.

Iată câteva lucruri pe care autoritățile ar trebui să le facă:

1. Echipă zilnică pe teren. Prima misiune: acte de identitate pentru fiecare om al străzii. Fără C.I. nu exiști pentru stat.

2.Ínchideți Adăpostul de Noapte, ori dublați paturile și deschideți centru de zi cu dușuri. Curățenia de fațadă costă mai mult.

3. Primăria și firmele din Arad pot scoate 20-30 de oameni din stradă cu joburi necalificate și subvenție. E mai ieftin decât să plătești Poliția Locală la nesfârșit.

4. Publicați câți dorm afară, câte locuri sunt libere, câți au fost integrați. Transparența doare, dar mișcă.
Aradul se vinde ca „oraș european”. E greu să fii european când lași oameni să moară la marginea străzii. Până când Direcția din subordinea Primăriei Arad nu iese din birouri, „curățenia” orașului va însemna doar că mutăm mizeria mai încolo.


Patricia Ziman, Partidul AUR Arad


 

Categorie: Comunicate de presă, Politice
Etichete: asistenta sociala, AUR arad, Patricia Ziman, primaria arad
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
PSD susține învestirea guvernului Veștea și își asumă gestionarea unor domenii cheie pentru redresarea economică și socială a țării
Articolul următor
ACT Arad – prezentă la primul Congres Național al Acțiunii Conservatoare | Florin Dorin Doroțiu – în Consiliului Național al Reprezentanților

1 comentariu. Leave new

  • Foarte bine punctat acest subiect! Felicitari!
    Efectiv sunt o multime de angajate si angajati in aceasta institutie , care sunt platiti degeaba, sa mute hattogaraie de la un birou la altul, insa asteapta ca ong-urile sa le faca treaba!! Va dau cate exemple vreti!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Krak
ULTIMELE ȘTIRI

NEWS ALERT Incendiu la groapa de gunoi din municipiu

0
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiaza, la groapa de gunoi din municipiul Arad. În ultimii ani, la fiecare început de august se produce un astfel de incendiu, de fiecare dată intervenția este dificilă din cauza focarelor ascunse. „Intervenim la un incendiu izbucnit la groapa de gunoi de la periferia municipiului Arad, zona CET. La locul intervenției se deplasează forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere. Intervenția este în dinamică”. – a transmis ISU Arad la ora 18.00. „În momentul sosirii echipajului la locul evenimentului, incendiul se manifesta la deșeuri și materiale plastice de la groapa…

ACTUALIZARE | RADA MARIUS CĂLIN a fost găsit

0
ACTUALIZARE | Bărbatul a fost găsit, duminică după-amiaza, în municipiul Arad. Era deshidratat și debusolat, rătăcind pe străzi. Știrea inițială | PERSOANĂ DISPĂRUTĂ | RADA MARIUS CĂLIN din Arad a fugit din incinta Secției de Psihiatrie | Dacă l-ați văzut, SUNAȚI la 112! RADA MARIUS CĂLIN din Arad este căutat după ce vineri, 07 august, în jurul orei 22: 15 a sărit un gard din incinta Secției Clinice de Psihiatrie din cadrul SCJU Arad unde se afla internat, părăsind clinica pe ușa principală. Dacă aveți informații care pot duce la găsirea bărbatului, sunați la 112 sau adresați-vă celei mai apropiate…

AnimaWings a anunțat mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad

0
AnimaWings a confirmat mutarea temporară a zborurilor, în luna noiembrie, pe Aeroportul Arad. Decizia vine în contextul în care Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara va fi închis temporar pentru efectuarea unor lucrări la singura pistă de operare – vezi detalii AICI. Anunțul oficial postat pe pagina de Facebook a companiei aeriane: „În perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor programate la pista Aeroportului Internațional Timișoara (TSR), toate zborurile AnimaWings programate din și către Timișoara vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Arad (ARW). Toți pasagerii afectați vor fi informați în timp util cu privire la această modificare și vor…

Arest la domiciliu pentru un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Vinga, care a încălcat ordinul de protecție în doar câteva ore de când a fost emis

0
Bărbatul în vârstă de 50 de ani din localitatea Vinga, a încălcat ordinul de protecție în doar câteva ore de când a fost emis.  În data de 2 august 2026, acesta și-ar fi agresat soția, lovind-o cu un obiect ascuțit și polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și a fost reținut pentru 24 de ore. Ordinul de protecție a fost confirmat în data de 05.08.2026 de către Judecătoria Arad, iar în seara aceleiași zile bărbatul l-a încălcat. Procurorul de caz a solicitat instanței arestarea preventivă a bărbatului, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestului la domiciliu…

Bărbatul care și-a ținut concubina captivă în mașină, sub amenințarea cuțitului, cât a durat drumul de la Hășmaș până la Arad – trimis în judecată

0
Incidentul a avut loc în urmă cu o lună – vezi articol asociat. Bărbatul, cu antecedente penale, și-a ținut concubina captivă în mașină, sub amenințarea cuțitului, timp de aproximativ 45 de minute, cât a durat drumul de la Hășmaș până la Arad. Familia victimei a apelat la numărul de urgență 112, iar polițiștii au instituit filtre pe drumurile din județ. Abia pe raza municipiului bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști. Ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de lipsire de libertate, iar în data de 03 august a fost trimis în judecată sub acuzația de lipsire de…

Gest urât al Centrului Municipal de Cultură Arad | Proiectul pentru prima ediție a Academiei de Muzică Jacques Faix nu a fost aprobat și rămâne fără finanțare

1 comentariu
Prima ediție a Academiei de Muzică Jacques Faix care s-a dorit a fi mai mult decât un proiect cultural, ci mai degrabă un eveniment menit să continue o tradiție, a fost amânat de organizatori. Motivul este unul care nu face cinste Aradului și ne plasează într-o zonă de ignoranță instituțională greu de înțeles – Centrul Municipal de Cultură Arad a respins proiectul pentru prima ediție a Academiei de Muzică Jacques Faix, astfel evenimentul nu va avea loc în perioada  17 și 22 august. Organizatorii anunță însă că nu vor renunța la eveniment, dar sunt nevoiți să-l amâne până la găsirea…
UVVG
DE LA ACELAȘI AUTOR

Dominic Fritz – sancționat de prefectul de Timiș, Paul Finta, cu 10% din indemnizație pe șase luni

0
Cuprins 1. Ordinul 702 din 4 august 2026 2. Fapta reținută definitiv de instanță 3. De ce nu se pierde mandatul de primar 4. Interdicția de trei ani: cine o constată 5. Pozițiile părților 6. Ce urmează procedural Surse Primarul Timișoarei, Dominic Fritz (USR), a fost sancționat disciplinar cu diminuarea indemnizației lunare cu 10% pe o perioadă de șase luni. Măsura a fost dispusă pe 4 august 2026 prin Ordinul nr. 702, semnat de prefectul de Timiș, Paul Finta. Sancțiunea este consecința administrativă a deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 18 iunie 2026, care a confirmat…

RAZIE LA CURTICI | 185 de persoane legitimate, 108 autovehicule verificate, 4 societăți comerciale controlate: 44 de sancțiuni contravenționale valoare de 62.750 de lei

0
IPJ ARAD | RAZIE LA CURTICI La data de 8 august a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o razie în Curtici, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și impunerii respectării legislației rutiere. În cadrul activităților au fost legitimate 185 de persoane, verificate 108 autovehicule și controlate 4 societăți comerciale. Au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 62.750 de lei, fiind reținut un permis de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Inspectoratului de Jandarmi…

Legea urșilor, retrimisă în Parlament de Nicușor Dan

0
Cuprins 1. Ce a decis președintele pe 7 august 2. Cifrele din lege: 859 și 110 3. Cele șase direcții de modificare cerute 4. Cadrul legal: cum funcționează reexaminarea 5. Traseul actului până acum, inclusiv la CCR 6. Ce urmează și cine ce spune Surse Legea urșilor a fost retrimisă vineri, 7 august 2026, Parlamentului, printr-o cerere de reexaminare semnată de președintele Nicușor Dan. Actul normativ stabilește metodele de intervenție pentru prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun asupra oamenilor și a bunurilor acestora. Miza este dublă: pe de o parte, siguranța comunităților din zonele unde urșii intră în intravilan;…

Calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad | Stadiu pe loturi

0
Cuprins 1. Stadiul fizic al celor patru loturi 2. Cât costă și cine plătește 3. Ce înseamnă tehnic modernizarea 4. Calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad și termenul care a expirat 5. Exproprieri, avize și frânele administrative 6. Ce urmează și de ce contează pentru Vest Surse Cu 13,01% progres fizic pe primul lot și 76,30% pe al doilea, calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad arată, la mijlocul verii 2026, ca un șantier cu viteze radical diferite pe cei 162 de kilometri ai săi. Cifrele sunt cele raportate la 17 iulie 2026. Miza este de 8,77 miliarde de lei, bani angajați contractual, dintre care aproximativ 1,1…

Titluri de stat | FIDELIS și TEZAUR, dobânzi până la 7,5%

0
Cuprins 1. Două lansări în trei zile 2. Dobânzile FIDELIS, pe maturități 3. Tranșa specială pentru donatorii de sânge 4. TEZAUR: canale și termene de subscriere 5. De ce sunt neimpozabile aceste titluri de stat 6. Contextul datoriei publice și ce urmează Surse Titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an sunt disponibile pentru populație în această perioadă, prin două programe lansate la trei zile distanță de Ministerul Finanțelor. Ediția a opta FIDELIS din 2026 se subscrie între 7 și 14 august, iar ediția a opta TEZAUR pornește luni, 10 august. Miza este dublă. Pentru stat,…

Hub logistic Poșta Română, inaugurat la Cluj | Tehnologie modernă și o capacitate de procesare de 7.000 de colete pe oră

0
Cuprins 1. Ce s-a inaugurat pe 7 august la Cluj-Napoca 2. Cifrele investiției 3. Discrepanța dintre surse: euro sau lei 4. Cine plătește: credit Eximbank și un program de 150 de milioane de lei 5. Rețeaua: Cluj, Timișoara, Galați 6. Ce urmează Surse Un hub logistic Poșta Română retehnologizat a fost inaugurat vineri, 7 august 2026, la Cluj-Napoca, iar orașul devine astfel al doilea centru logistic al companiei naționale, după București. Capacitatea anunțată: până la 7.000 de colete procesate pe oră. Miza este poziționarea Clujului pe fluxul de colete internaționale într-o piață dominată de operatorii privați de curierat. Pentru companie,…
Secret Link