AUR Arad l-a suspendat pe Florin Galiș din toate funcțiile de conducere deținute în partid, până la clarificarea situației sale juridice

parlamentarii aur arad
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

AUR – Filiala Arad a anunțat joi dimineața, printr-un comunicat, faptul că a decis suspendarea temporară a lui Florin Galiș (consilier județean al formațiunii) din toate funcțiile de conducere pe care acesta le deține în cadrul partidului. Decizia a fost luată ca urmare a unor presupuse probleme de natură penală pe care acesta le-ar avea, probleme despre care opinia publică a aflat odată cu acțiunile derulate, marți, la Arad  în cadrul Operațiunii Jupiter cu referire la un dosar de spălare de bani. (vezi detaliile cazului – AICI)

 „În urma informațiilor apărute recent în spațiul public cu privire la domnul Florin Galiș, consilier județean AUR, Biroul de Conducere Județean al Alianței pentru Unirea Românilor Arad a decis suspendarea temporară a acestuia din funcțiile de conducere deținute în cadrul partidului, până la clarificarea situației juridice.

Subliniem că această măsură nu reprezintă o constatare a vinovăției și nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, care trebuie respectat în cazul oricărei persoane.

AUR Arad respectă independența instituțiilor judiciare și consideră că orice aspect de natură juridică trebuie clarificat exclusiv de autoritățile competente, în condițiile legii.” – a transmis printr-un comunicat Alianța pentru Unirea Românilor – Filiala Arad.


Articol asociat:

OPERAȚIUNEA JUPITER | CLARIFICĂRI NECESARE ÎN CAZUL „FLORIN GALIȘ” 

 



 

Categorie: Comunicate de presă, Politice
Etichete: AUR arad, Florin Galiș, suspendat din funcții
Distribuie:
Articolul anterior
Black Friday 2026 | InfoCons: „Atenție la capcane și la produsele neconforme cu Risc!” | RECOMANDĂRI
Articolul următor
ISU Arad | Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

VIDEO DIICOT | 36 de percheziții în România și 21 de percheziții în Germania și Austria, vizând o grupare de trafic de persoane și proxenetism | Doi dintre suspecți sunt polițiști

0
Joi, 5 noiembrie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au pus în aplicare 36 de mandate de percheziție în România (pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Buzău) și, simultan, 21 de percheziții în Germania, pe raza orașelor Nürnberg, Hamburg, Freiburg și Stuttgart, precum și în Viena, în incinta unui club. Perchezițiile sunt efectuate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, favorizarea făptuitorului și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Doi…

ISU Arad | Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece

0
Odată cu scăderea temperaturilor și utilizarea tot mai frecventă a sistemelor de încălzire, crește și riscul producerii incendiilor la locuințe și gospodării. În această perioadă, printre principalele cauze ale incendiilor se numără coșurile de fum necurățate, utilizarea mijloacelor de încălzire improvizate ori defecte, precum și lăsarea acestora în funcțiune fără supraveghere. Astfel de situații pot avea consecințe grave, punând în pericol atât viața și bunurile cetățenilor, cât și locuințele din vecinătate. Pentru reducerea riscului de incendiu și prevenirea unor evenimente cu urmări grave, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire:…

Black Friday 2026 | InfoCons: „Atenție la capcane și la produsele neconforme cu Risc!” | RECOMANDĂRI

0
Black Friday 2026 | Atenție la capcane și la produsele neconforme cu Risc! 6 din 10 provin din afara UE – verifică cu Aplicația InfoCons! Mâine incepe Black Friday, perioada în care reducerile spectaculoase ne tentează la fiecare pas. Ofertele pot fi cu adevărat avantajoase, atât pentru consumatori, cât și pentru operatorii economici, însă graba și entuziasmul ne pot costa. InfoCons vine cu sfaturi practice pentru ca fiecare consumator să facă alegeri bune și să își cunoască drepturile. Înainte de orice achiziție, citește cu atenție caracteristicile produsului și verifică dacă acesta corespunde într-adevăr nevoilor tale – nu doar prețului redus…

UAV susține promovarea gastronomiei regionale și a producătorilor locali

0
Gastronomia tradițională, produsele locale și vinurile din regiune au fost în centrul atenției la cea de-a treia ediție a Conferinței Regionale de Gastronomie și Vin „Bucate și Vinuri Ardelenești”. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și s-a desfășurat la Complex M. Manifestarea a reunit producători locali, specialiști din domeniul gastronomiei și vinificației, cadre universitare, studenți și persoane pasionate de bucătăria tradițională. Ediția din acest an a pus accent pe diversitatea preparatelor din carne, pe calitatea produselor locale și pe modul în care tradiția gastronomică se îmbină…

Actualizare 3 OPERAȚIUNEA JUPITER | CLARIFICĂRI NECESARE ÎN CAZUL „FLORIN GALIȘ” 

1 comentariu
ACTUALIZARE 3, 05 noiembrie 2026 | CLARIFICĂRI NECESARE ÎN CAZUL „FLORIN GALIȘ”  Am documentat, pe cât s-a putut, cazul consilierului local Florin Galiș – un personaj cunoscut de absolut toți arădenii care au ieșit afară din casă în ultimii 40 de ani. Ne-au sunat telefoanele pentru a se interesa de „ce a făcut Galiș?… cu ce l-au prins?” mai ceva ca la birourile de presă ale instituțiilor abilitate. În limita pe care o stabilesc codurile de procedură în cercetarea penală, nu vom intra în detalii care nu sunt cuprinse în dosar sau nu sunt publice. N-am discutat direct cu Florin…

Consiliul Județean se laudă că Aeroportul Arad are „treabă”

0
Printr-un comunicat de presă, neasumat și nesemnat de nimeni, Consiliul Județean Arad se laudă că Aeroportul nostru, în sfârșit!, are „treabă” și face față cu brio provocării de a prelua (temporar) curse de la Timișoara. Am aflat și că, practic, Aradul a fost „salvarea” Timișoarei și că au mai fost investiți aproximativ 15 milioane de lei. „În cele trei săptămâni, vor fi preluate între 7 și 10 curse zilnice programate, la care se adaugă și alte zboruri neprevăzute, care tranzitau până acum Timișoara (avioane medicale, curse de bussines etc.) Practic, Aradul a fost „salvarea” Timișoarei, altfel pasagerii trebuiau să fie…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

DSP Arad | Campanie de promovare a sănătății reproducerii

0
„Informează-te! Implică-te! Alege soluția potrivită pentru tine!” |  În perioada noiembrie–decembrie 2026, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) împreună cu direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București derulează campania națională de informare, educare și comunicare pentru promovarea sănătății reproducerii, în cadrul Programului național de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate al Ministerului Sănătății. Campania urmărește promovarea sănătății sexuale și reproductive, cu prioritate în rândul adolescenților și tinerilor, prin prevenirea sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS), promovarea utilizării corecte a metodelor contraceptive eficiente, informarea privind vaccinarea împotriva HPV și facilitarea accesului la consiliere…

LANSARE DE CARTE | Aradul, prin monumente și memorie

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează miercuri, 4 noiembrie 2026, de la ora 15:30, în Sala de Arte, lansarea volumului semnat de Horia Truță și Dan Paicu, „Personalități și evenimente eternizate în Arad prin lucrări de artă monumentală și inscripții memoriale”. Volumul propune o incursiune în memoria culturală și istorică a Aradului, prin intermediul lucrărilor de artă monumentală și al inscripțiilor memoriale care păstrează vie amintirea unor personalități și evenimente importante pentru oraș. Monumentele și însemnele memoriale fac parte din identitatea unui loc: ele vorbesc despre oameni, despre momente definitorii și despre felul în care trecutul continuă să fie…

19 zone și 300 de locuri pentru comerțul ambulant de Sfântul Nicolae, în municipiu

0
Primăria Municipiului Arad pune la dispoziția producătorilor locali, artizanilor, meșteșugarilor și comercianților arădeni 300 de locuri de vânzare, repartizate în 19 zone ale municipiului, pentru desfășurarea comerțului ambulant cu produse specifice sărbătorii de Sfântul Nicolae, în perioada 4–6 decembrie 2026. Cele 19 zone sunt: 1. Bulevardul Revoluției, tronsonul dintre strada Crișan nr. 1 și strada Cloșca – 22 de locuri; 2. Bulevardul Revoluției, între nr. 24 și nr. 38 (zona magazinului Marelbo) – 28 de locuri; 3. Bulevardul Revoluției, între nr. 37 și nr. 41 (zona Ziridava) – 35 de locuri; 4. Bulevardul Revoluției nr. 78 (zona librăriei Alexandria) –…

VIDEO Marius Sulincean a depus jurământul de învestire în funcția de prefect al Județului Arad

0
Marius Sulincean a depus luni, 2 noiembrie, jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Arad. Ceremonia de învestire a avut loc luni dimineață, în Sala Rotondă a Instituției Prefectului Arad, în prezența șefilor serviciilor publice deconcentrate și a reprezentanților instituțiilor din județ. Învestirea noilor prefecți s-a desfășurat  online, vicepremierului și ministrului Afacerilor Interne, Marian Neacșu, susținând discursul inagural. În cadrul ceremoniei au luat cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și noul prefect. Numirea lui Marius Sulincean în funcția de prefect a fost decisă de Guvern în ședința din 30 octombrie. Acesta revine în instituția în care a ocupat…

Maestrul Iosif Todea se retrage de la pupitrul Corului „Ion Românu”, după aproape trei decenii

0
Concertul aniversar Construcții istorice, programat joi, 5 noiembrie 2026, ora 19:00, la Sala Capitol, va marca retragerea maestrului Iosif Todea de la conducerea Corului „Ion Românu”. Momentul aduce în prim-plan o carieră de aproape trei decenii la pupitrul corului Filarmonicii Banatul și contribuția sa susținută la dezvoltarea vieții corale din Timișoara. Iosif Todea a devenit dirijor al Corului „Ion Românu” în 1997, în urma unui concurs organizat de Filarmonica Banatul. De atunci, a construit împreună cu ansamblul un parcurs artistic remarcabil, prin concerte a cappella și vocal-simfonice, turnee în Norvegia, Belgia, Olanda și Germania și întâlniri cu un repertoriu amplu,…
Wise
Articolul următor ISU Arad | Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece Apasă aici pentru a citi
Secret Link