AVANCRONICĂ | Vrem tot potul duminică seara!

Vali Viski - sistem
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Nu mă bag eu de obicei la avancronici ale meciurilor pe care UTA urmează să le dispute. Dar vreau s-o fac pentru meciul ăsta, îmi propusesem să fac asta de când s-a reluat campionatul. De ce? Că meciul de duminică seara nu e unul „de diverse” pe „Francisc Neuman”. Nu din cauză de nume de adversar, ci de aura pe care o îmbracă jocul ăsta. Și pentru a bolda asta, nici nu amintesc numele echipei cu care va juca UTA în penultima etapă de sezon regular. O știți foarte bine, că dară ați cumpărat „eins-zwei” biletele, de parcă la Arad vine Bodo Glimt…

Ca primă idee, UTA va avea în față un adversar puternic, vorbind strict de sportul prestat în Superliga. Zic asta că vizitatorii Aradului din etapa asta, au jucători cu ștaif, așa că – de ce nu – pot să se impună pe „Neuman”. Caz în care n-ai ce face, recunoști că adversarul a fost mai bun, fără suspiciuni, fără insinuări. Repet, se poate! Pun în cumpănă în susținerea acestei idei și statistica. Ce a făcut UTA cu primele șase – din acest moment – acasă la Arad? Un punct cu Craiova, zero cu Rapid, trei cu Dinamo, zero cu U Cluj, zero cu CFR Cluj, unul cu FC Argeș. Deci din 18 puncte a luat 5, adică 27 procente. Puțin, nu? Atunci ca anvergură cu astea mai din față, cam nașpa pentru „roș-albi”.

Dar este și o față mai luminoasă pentru „Bătrâna Doamnă”. Cu ăștia ce vin duminică, UTA a făcut meciuri bune, chiar și atunci când a pierdut 0-1, în martie 2021, cu gol Moruțan. Am mai făcut egal, i-am și bătut, așa că n-a contat că adversarul are brânză, ne-am luat de gât cu ei. Și asta vreau și acum. Că UTA a arătat consistență în acest campionat, unul în care – n-o zic doar eu – echipa este poate cu cea mai bună setare, echilibrată, unită, capabilă să facă lucruri care să bucure suporterii ăștia minunați din Arad. Că în tribună vor fi arădeni cu bale scoase după „vedetele” din trupa adversă? Cu siguranță! Mi-aduc aminte de o fază de după un meci de acum doi ani, tot cu ăștia, când, la câteva minute după final, în curtea interioară, un puști cu tricou UTA pe el, s-a strecurat lângă autocarul oaspeților, talonându-l pe Florinel Coman pentru un autograf. Un oficial al clubului arădean, nu-i spun numele, l-a luat frumos pe copil „de toartă” și l-a condus afară după gard, spunându-i ceva de genul „pentru noi doar UTA contează”. Corect, nu?

Acum umblu și la acordul fin în ce privește meciul ăsta. Nu mă ambalez de acum, că iar iau tot ferefeu, cca-ul, cu impostorii lor cu tot, la smotocit, la băgat, la tuns-ras-frezat. Las asta pe după, că va fi cazul, vă zic eu. Că execuția e deja premeditată. L-au trimis la centru pe turbionat… Ăștia chiar își bat scula de Arad, de suporteri, de echipă. Că ai noști boși, sug, dar și înghit. Și nu vorbesc cu gura plină, plină de ce le dau ăi cu liga… super-liga, cică!  

Știm că „Bătrâna Doamnă” n-are haine pentru balul play-off”. Că cercul ei de cash e cu rază mică. Drepturi tv, bani de la municipalitate, abonamente și bilete, ceva mărunțiș de la casa cu betu’ de pe piept, că fără ăștia, viața e pustiu. C-așa faci un ban ca-n cupă, când îți dă Bistrița ceaiul. Pierzi, da câștigi, nu? Iar dacă intri la bal, trăbă să dai bonusuri de participare, să mărești retribuția pe etapă și nu știu dacă pică tanda pe manda ce iei din drepturi tv. Eu am tot zis campionatu’ ăsta, că UTA e de 7-10, marjă mai exactă fiind 8-9. Om vedea dacă le simt bine…

Amu, nu fac apel la lume – ca după revoluție – dar bro, utiștii mei pătimași, hai să fim maximi duminică seara! Să arătăm că vrem fotbal, dacă tot participăm în competiția asta, că și noi din tribune facem parte din fenomen, contăm, că dăm bani, asigurăm ambianța. Că-n fond, spectacolul e pentru cei din sală, nu? Să fim obiectivi, dar să fim și critici, să cântăm, dar și să urlăm, să tratăm la mișto miștoul, să ripostăm la furt, la șmen. Așa că Alin, Marin(os), Flo, Co(man), băieți, arătați ce puteți. Puneți-i pe gard – vorba aia – că pe ansamblu, nu-s galactici. Că-s vulnerabili în defensivă, uneori chiar hazlii, au un portar cu caș la gură – Doamne ține-l pe Târnovanu pe bancă – n-au mereu coerență pe tarla. Și e de profitat. Noi, ca utiști, ne dorim tot potul. Puteți să ni-l oferiți? Baftă și HAI UTA!!!         



 

Categorie: Sport, Cronica unui șugubăț
Etichete: avancronica, Superliga, UTA - FCSB, Vali Viski
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Liga 3, seria 7 | Povești din primul derby arădean al anului
Articolul următor
„Killeru” a făcut legea, „Lupul” a mușcat din adversar! | Boxul juvenil arădean confirmă din nou pe plan internațional, la turneul „Cupa Regională a Carpaților”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

LIGA 3, seria 7 | Deva a bătut Metalurgistul. Bate și pe Unirea? 

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 8-a: CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica 5-0 Ardel 6, Mancaș 42, Ștoi 50, Roșu 64, Ciurel 90 Timișul Șag – Unirea Sântana 2-1 Făgărășanu 29, Ivanovici 38 – Haloș 51 Metalurgistul Cugir – CSM Deva 0-2 Toma 61, A. Roșu 74 CIL Blaj – CSU Alba Iulia 2-2 Băican 12, Blănaru 15 – Stănilă 56, 64 CSM Unirea Alba Iulia – Politehnica Timișoara  2-0 Chiorean 47, Tonini 71 Nera Bogodinț – Viitorul Arad  1-4 Szijj 42 / Hlistei 33, Larosa 60, Filimon 80, Ronai 90+2. Clasament etapa 8: Etapa viitoare,…

Au pierdut startul și asta i-a costat | FC BOTOȘANI – UTA 2-0 (2-0)

0
În Superliga, etapa 11: FC BOTOȘANI – UTA 2-0 (2-0) 09.10.2026, ora: 17,15, stadion: „Municipal”, temperatura: 22°C, spectatori:2500. Au marcat: Mailat 11/penalty, De Vega 17.  Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Anestis – Bayeye, Miron, Diaw, Ilaș – De Vega (71 Petro), E. Papa (81 Bordeianu) – Mitrov (71 Bodișteanu), Ongenda (85 Țigănașu), Mailat (72 Kovtaliuk) – Dumiter. Pe bancă: Gurău – Sadiku, Țigănașu, Suchianu, Preda, Gama, Idowu, Markovic. Cartonașe galbene: De Vega, Bodișteanu.  UTA (antrenor Adrian Mihalcea): Rosa – Gueulette (72 Pospelov), Benga, Bădescu (78 Sabău), Alomerovic – S. Mino, Ivanov (46 Papeau) – Abdallah, Roman, Țăroi (27 Tzionis) – Coman…

Patru din patru și fotbalul românesc e pe targă! | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa ,,B4” | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1) | 25.09.2026, ora: 21,00, stadion: „Național Arena”, temperatura: 16°C, spectatori: 49.426. Au marcat: Gyokeres 23. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Rațiu, Coubiș, M. Ilie, Bancu (46 Eissat) – R. Marin (68 Mihăilă), Dragomir – Man, Stanciu (68 I. Hagi), Olaru (68 Cicâldău) – Tănase (83 Cărjan). Pe bancă: I. Radu, Cojocaru – T. Băluță, Opruț, Screciu, Moruțan, Strata. Cartonașe galbene: Bancu, R. Marin, Mihăilă, Cîrjan. Suedia (selecționer Graham Potter): Johansson – Beijmo, Smith, Lindelöf, Gudmundsson (54 Svensson) – Bergvall, Karlstrom (54 Larsson) – Bernhardsson (88 Skoglund), Zeneli (76 Bolin),…

LIGA 3, seria 7 | O etapă cu destule semne de întrebare  

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 7-a Poli Timișoara II – Metalurgistul Cugir 1-1 Gavrilă 34 – Bura 44 CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1 C. Rus 35 Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 Mura 19, Aldan 30 – Gâțan 3 Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 Vaida 10, Donca 19, Ayeni 44, 79 Nera Bogodinţ – Timişul Şag 0-0 CSM Deva – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 5-1 Herci 1, A. Roșu 10, 62, 72, Cirvov 81 – Bud 64/penalty Clasamentul după etapa a 7-a Etapa viitoare, a 8-a (9-10 octombrie): CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica, Timișul Șag…

Liga națiunii dezintegrate la fotbal | POLONIA – ROMÂNIA 6-0 (1-0)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa „B4”  | POLONIA – ROMÂNIA 6-0 (1-0) | 02.10.2026, ora: 21,45, stadion: „PGE Narodowy” Varșovia, temperatura: 14°C, spectatori: 45.000.  A marcat: Lewandowski 24/penalty, 47, 86, Ghiță 49/autogol, Zielinski 62, Bednarek 66. Polonia (selecționer Jan Urban): Bulka – Cash (63 Wojtuszek), Bednarek, Kiwior, Frankowski – Szymanski (71 Regula), Nowak (63 Urbanski), Zielinski (71 Slisz), Zalewski (78 Pietuszewski) – Swiderski, Lewandowski.  Pe bancă: Kochalski, Abramowicz – Kedziora, Zukowski, Puchacz, Potulski, Skoras.  Cartonașe galbene: Lewandowski, Swiderski. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Raţiu, Drăguşin, Ghiţă, Bancu (67 Borza) – R. Marin (78 Cîrjan), T. Băluţă – Man (67 Racovițan), I.…

VIDEO Când ai șansa să vezi cam ce se joacă în fotbalul bun | ROMÂNIA – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA 2-4 (1-3)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa B4 | ROMÂNIA – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA 2-4 (1-3) 28.09.2026, ora: 21,45, stadion: „Național Arena”, temperatura:  18°C, spectatori: – Au marcat: Bîrligea 28, Cicâldău 62 – Gigovic 12, Muharemovic 18, Tabakovic 40, Mahmic 55. România (selecționer Gheorghe Hagi): Radu – Coubiș, Ilie, Burcă (81 Strata), Eissat – Screciu (65 D. Matei) – Stanciu (65 Moruțan), Olaru (46 Cicâldău), Dragomir – Bîrligea, Mihăilă (46 L. Munteanu). Pe bancă: Cojocaru, Hindrich – Băluță, Borza, Cîrjan, Ghiță, Tănase. Caronașe galbene: – Bosnia (selecționer Sergej Barbarez): Zlomislic – Memic, Katic, Muharemovic, Kolasinac (81 Mujakic) – Babic, Gigovic (81 Tahirovic) – Bajraktarevic…
Krak
Articolul următor ALUMNI UVVG | Andrei Tcaci, absolvent de drept Apasă aici pentru a citi
Secret Link