Șase doamne din Arad, foarte cunoscute în domeniul lor și apreciate pentru nivelul la care le-a ajuns cariera, au întemeiat Asociația CON BRIO – un proiect pe cât de generos și empatic, pe atât de elitist.
Comunicat de presă
În după-amiaza zilei de marţi, 24 mai, proaspăt constituita Asociaţie CON BRIO, având-o ca şi preşedinte pe Ana-Maria Dragoș iar ca şi membri fondatori pe prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, avocat Viorica Popescu, psiholog Ramona Pencea, manager Tabita Alexa şi dr. Liliana Bran, a organizat la Sala de Evenimente MAREM cea dintâi conferinţă de presă.
Cu acest prilej jurnaliştii au aflat că principalul scop al organizaţiei este „identificarea şi promovarea performanţei”, că la conferinţele CON Brio vor fi invitaţi arădeni de TOP, că se va acorda la cerere consiliere gratuită tinerilor dotaţi în domenii diverse (învăţământ, medicină, management, administrarea afacerilor, ştiinţe juridice, psihologie), că vor fi asistaţi în elaborarea de proiecte/programe cu finanţare locală. guvernamentală, internaţională, că se vor iniţia cursuri de formare profesională în administrarea afacerilor, managementul proiectelor, resurse umane, sănătate, că se vor organiza tabere tematice (tineret şi voluntariat, educaţie, sănătate, cultură, turism, limbi străine, informatică) pentru elevi şi studenţi, în ţară şi străinătate.
Sediul Asociaţiei CON BRIO va fi în Arad, pe B-dul Revoluţiei, nr. 59, ap. 7;
e-mail: [email protected].