Ministerul Transporturilor a dat asigurări ferme că bariera de la trecerea de nivel cu calea ferată de sub Pasajul din Micălaca și drumul județean, nu va fi desființată.
„Astăzi am fost încă odată la Ministerul Transporturilor, unde am avut o nouă discuție cu ministrul Sorin Grindeanu și reprezentanții CFR, unde am obținut promisiunea fermă, că bariera de la trecerea de nivel cu calea ferată de sub Pasajul din Micălaca și drumul județean, nu va fi desființată, dar este necesară efectuarea unor modificări pentru funcționalitatea barierelor, pentru a corespunde standardelor europene în vigoare, la trenurile de mare viteză, si va rămâne însă ca Primăria Arad să se ocupe de partea, de modernizare a drumurilor adiacente, din bugetul propriu, demers care nu intră în sarcina ministerului Transporurilor. Acestea sunt condițiile pentru ca barierele să rămână!
Primăria Arad va primi zilele următoare răspuns la solicitarea pe care a făcut-o, răspuns care va cuprinde condițiile de mai sus.
Cu alte cuvinte, problema este rezolvată, iar cetățenii vor putea să circule exact la fel ca până acum, dar în condiții mult mai bune și mai sigure. Locuitorii de pe Valea Crișului și Țara Moților merită acest lucru.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea acestei probleme.” – a transmis senatorul Eusebiu Pistru.