Bibi a primit 2.400.000 lei ca să caseze 1.000 de RABLE

rabla 2017
Distribuie:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Start program RABLA!

Primarul Municipiului Arad, Călin Bibarț a semnat astăzi contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu în valoare de 2.400.000 lei, pentru proiectul depus în cadrul programului privind casarea autovehiculelor uzate la nivel local, RABLA. Este vorba despre 1000 de autovehicule uzate la nivelul municipiului.

Stimulentul de finanțare acordat pentru casarea și radierea unui autovehicul uzat este în cuantum de 3.000 lei pentru autovehicule mai vechi de 15 ani, din care 600 lei sunt susținuți din fonduri proprii ale Municipiului Arad și 2.400 lei din finanțarea alocată din Fondul pentru Mediu.

„Ştiu că Programul RABLA este foarte aşteptat de către arădeni. Pentru oraş este o măsură binevenită, întrucât facem loc autovehiculelor noi, electrice sau hibrid, ceea ce ne ajută la echilibrarea nivelului de poluare şi al noxelor.” a declarat Călin Bibarț, primarul municipiului Arad

Perioada de implementare a contractului este de 36 de luni de la data depunerii raportului de finalizare.
Urmează să revenim cu detalii privind paşii care trebuie urmați în vederea depunerii dosarului.

Categorie: Administrație
Etichete: Calin Bibart, primarul municipiului Arad., programul rabla 2023
Distribuie:
Articolul anterior
Festivalul „Discuția Secretă” a ajuns la ediția a X-a
Articolul următor
Iarina Lizica MIUȚA – beneficiară a Proiectului „Deutschland +” pentru elevii supradotați

1 comentariu. Leave new

  • sa facem loc autoturismelor noi hibride si electrice? din salarii de zona industriala? sau din salariul mediu din Romania? ba dar voi sunteti normali?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie