Bimbo, Borha și cu Faur vă așteaptă miercuri seara, în Grădiște, să vă consulte cu privire la transformarea cartierului în conducta de epurare a comunei Livada

bimbo iosif
Distribuie:
[ANUNȚ CONSULTARE PUBLICĂ]

Primăria Municipiului Arad organizează miercuri, 20 iulie 2022, ora 18.00, consultare publică pe marginea proiectului de hotărâre cu privire la „Construire rețea de canalizare în comuna Livada, județul Arad”.

Cetățenii interesați sunt așteptați în intersecția străzii Vișinului cu strada Ioan Slavici din
cartierul Grădiște.

La consultarea publică vor participa reprezentanți ai Primăriei Arad, Primăriei Livada și ai Companiei de Apă Arad.

Biroul de presă al Primăriei Arad 

Articol asociat:

[ACTUALIZARE] „Combinația” cu dejecții a lui Bimbo din Livada a fost retrasă de pe ordinea de zi a C.L.M. Arad

 

Categorie: Administrație
Etichete: cartierul „Grădiște”, Compania de Apa Arad, consultare publică, județul Arad, strada Ioan Slavici, strada Vișinului, „Construire rețea de canalizare în comuna Livada
Distribuie:
Articolul anterior
DSP Arad: În săptămâna 11-15 iulie au fost efectuate 27 de controale, inclusiv în unități sanitare. Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, din care 4 avertismente și 5 amenzi în cuantum de 20.000 lei
Articolul următor
IRESPONSABILII week-end-ului trecut: 5 au dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, iar 9 pentru alte infracțiuni rutiere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie