Două incidente grave în care au fost implicați elevi ai liceelor arădene au avut loc în primele două săptămâni de școală. Ambele s-au soldat cu reținerea și respectiv cu reținerea și arestarea preventivă a agresorilor.
Unul dintre incidente a avut loc la un colegiu din centrul Aradului, în urmă cu o săptămână.
Într-o filmare (care constituie probă în dosarul penal și pe care, nu doar din rațiuni juridice, nu o facem publică) se poate vedea cum mai mulți băieți minori (16 ani), elevi ai colegiului, au fost supuși unor acte de agresiune verbală și bullying din partea unui coleg major, în toaleta școlii. Acesta i-a obligat să îngenunchieze în fața sa și le cerea să-i fie pupată mâna și să-l sărute pe burtă. Incidentul oribil s-a petrecut chiar în timpul orelor de curs. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore
Al doilea incident a avut loc miercuri, în fața unui liceu de pe Preparandiei
Victima, tot un elev în vârstă de 16 ani, a fost așteptată în fața școlii de un alt băiat în vârstă de 18 ani și amenințat cu un cuțit. Într-o primă fază, victima a reușit să fugă dar s-a împiedicat de o bordură și a căzut. Agresorul a profitat și s-a năpustit asupra sa, lovindu-l cu furie, cu picioarele, în zona capului. În acest caz, agresorul a fost reținut 24 de ore și ulterior, în cursul zilei de joi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta se pare că este cunoscut cu antecedente penale și va fi cercetat penal într-un dosar constituit pentru loviri și alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.
[ACTUALIZARE] (ora 12.00): Cu privire la cazul de agresiune din fața liceului de pe strada Preparandiei Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin ordonanța procurorului din data de 26.09.2024 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul K. R.-D., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 și alin. 21 lit. b, c și d C. pen., și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 2 și 3 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. 2 C. pen. În fapt s-a reţinut că: La data de 25.09.2024, în jurul orei 13:53, în timp ce se aflau în public, pe str. Preparandiei din mun. Arad, în vecinătatea Liceului Francisc Neuman, în urma unei stări conflictuale anterioare, inculpatul K. R.-D. (major în vârstă de 18 ani) a scos din buzunar un cuțit tip briceag și a încercat să lovească cu acest obiect persoana vătămată minoră R. C.-G. (elev în clasa a X-a). În continuare, persoana vătămată a încercat să fugă, însă s-a împiedicat și a căzut la pământ, moment în care inculpatul K. R.-D. a lovit persoana vătămată cu piciorul în zona feței (mai precis în zona cavității bucale). În urma acestor agresiuni fizice, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale. Totodată, prin aceste violențe comise în public împotriva persoanei vătămate R. C.-G., inculpatul K. R.-D., care avea asupra sa un obiect ce putea pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, respectiv un cuțit tip briceag, a tulburat ordinea și liniștea publică. Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 și alin. 21 lit. b, c și d C. pen., și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 2 și 3 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. 2 C. pen. Inculpatul K. R.-D. a fost reţinut prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 25.09.2024 pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 25.09.2024, ora 19:30, până la data de 26.09.2024, ora 19:30. La data de 26.09.2024, în cauză a fost formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad o propunere de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpat, propunerea fiind admisă de Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.09.2024, până la data de 25.10.2024, inclusiv.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (conform comunicatului Parchetului).
3 comentarii. Leave new
De la ce scoli sunt elevii?
Dacă voiam să dăm informația asta, o dădeam în titlu…
Dar poți lua de bună realitatea e că în toate școlile se întâmplă așa ceva – la unele mai rar, la altele mai des. Partea bună e că, într-un final, se iau măsuri pentru diminuarea fenomenului – având în vedere că până mai ieri, agresorii nu primeau nici măcar „reținere pentru 24 de ore”.
Felicitări IPJ ARAD! Jos Pălăria când meritați! Am doi băieți minori dacă ar pății așa ceva agresorii ar dispărea de pe pământ! Nu m ar interesa nimic! Felicitări Critic Arad!