Centrul de Comunicare Județean Arad | Desfășurarea procesului electoral în primul tur al alegerilor prezidențiale

ccj arad 04 mai 2025
Distribuie:

Campania electorală s-a încheiat oficial sâmbătă dimineață la ora 7, fiind deci interzisă continuarea propagandei electorale. În acest context, Centrul de Comunicare Județean Arad face o serie de comunicări publice atât în ziua de sâmbătăt cât și duminică, în ziua votului, în anumite intervale orare, în cadrul cărora vor fi prezentate date actualizate cu privire la misiunile desfășurate pe parcursul acestor două zile de structurile MAI.


ACTUALIZARE 3 | Precizări Centrul de Comunicare Județean Arad –  04.05.2025, ora 12.30:

De la începerea procesului de vot în secțiile de votare din județ, nu au fost înregistrate incidente deosebite din punct de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Până în acest moment, mai mult de 1.100 de persoane au votat cu urna specială.

Pentru orele următoare, efectivele MAI din județul Arad vor continua misiunile de menținere a siguranței publice,  cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

O atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile.

Următoarea declarație de presă va avea loc după ora 14.00. (CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN ARAD)


ACTUALIZARE 2 | Precizări Centrul de Comunicare Județean Arad –  04.05.2025, ora 09.30:

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Județean Arad, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.

Efectivele MAI din județul Arad, care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții, le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.

Pe parcursul zilei de ieri și al nopții, nu au fost sesizate incidente electorale.

Așa cum știți, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.

Astăzi, peste 1.600 de angajați ai MAI din județul Arad acționează în misiuni conexe procesului electoral, în principal protecția secțiilor de vot,  verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat personalului MAI să își îndeplinească misiunile cu profesionalism și imparțialitate,  indiferent de calitatea persoanelor implicate.

Vă reamintim, că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie,  buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Arad, astăzi, în ziua votului, asigură program de lucru cu publicul, între orele 07.00 și 21.00.

Pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

De asemenea reiterăm faptul că lista cu persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani a fost actualizată și trimisă către Autoritatea Electorală Permanentă, conform termenelor prevăzute în legislație.

După ora 11, vă invităm la o nouă declarație de presă în cadrul căreia vă vom oferi informații de interes public despre modul de îndeplinire a atribuțiilor legale de către structurile MAI în context electoral. (CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN ARAD).


ACTUALIZARE 1 | Precizări Centrul de Comunicare Județean Arad –  03.05.2025 , ora 21.30:

Datele centralizate la nivelul Centrului Operațional Județean Arad arată că misiunile de asigurare a protecției buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile de vot s-au desfășurat conform graficului.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare au obligația de a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare și pentru fixarea posturilor de pază în jurul sediilor secțiilor de vot. Pe timpul nopții, angajații Ministerului Afacerilor Interne vor asigura protecția secțiilor de vot, având obligația să le predea mâine dimineață președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.

Pe parcursul acestei zile, structurile MAI din judetul Arad nu au fost sesizate cu privire incidente electorale. Vă reamintim că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

Așa cum vă anunțam în prima declarație de presă, pe parcursul acestei zile Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor și serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor au avut program cu publicul pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețineau documente de identitate valabile și doreau să voteze mâine. Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Arad a recomandat serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor ca și mâine, în ziua votului, să asigure program de lucru cu publicul între orele 07.00 și 21.00.

Efectivele MAI rămân mobilizate pentru menținerea ordinii publice și pentru a asigura intervenția rapidă în cazul sesizării unor incidente electorale. Totodată, așa cum v-am obișnuit, în spiritul transparenței, pe parcursul zilei de mâine, vă vom comunica în timp real informațiile de interes public din competența structurilor MAI. Prima declarație va avea loc la ora 9 dimineața. (CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN  ARAD).


ccj madalin herbei


Precizări Centrul de Comunicare Județean Arad –  03.05.2025 , ora 13.45:

Potrivit Deciziei Biroului Electoral pentru alegerea Președintelui României, prin continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei, se înțelege:

• afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea și/sau difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip care se referă la alegeri.
• difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.
• sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați.

Menținerea conținutului cu caracter electoral care a fost publicat pe durata campaniei electorale pe pagini de internet și pe platforme online de socializare și care rămâne afișat pe respectivele pagini sau aplicații, fără a fi promovat, NU constituie acțiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, cu excepția versiunii respectivului material care a fost redistribuită ulterior încheierii campaniei electorale.

Precizăm, de asemenea, că este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii privind exercitarea dreptului de vot. Totodată, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală în intervalul cuprins între momentul încheierii campaniei electorale și până la încheierea votării.

Pe timpul campaniilor electorale, nu au fost înregistrate incidente deosebite, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad fiind mobilizate pentru a asigura climatul normal de siguranță publică și pentru a cerceta sesizările cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni electorale.

În ceea ce privește campania pentru alegerile prezidențiale, a fost înregistrată o sesizare referitoare la fapte nelegale în legătură cu afișele electorale, care este în curs de cercetare.

Pe parcursul acestei zile, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din Județul Arad vor fi implicate în misiuni de asigurare a securității buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile de votare.

Reamintim că angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, doar asigură protecția transportului acestor materiale, care sunt transportate cu vehicule care nu aparțin MAI.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și membrii birourilor se vor prezenta astăzi la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare.

De asemenea, vor fixa posturile de pază în jurul secțiilor de vot, care vor rămâne sub protecția efectivelor MAI pe parcursul nopții, urmând să fie predate președinților birourilor electorale, mâine dimineață, cu sigiliile intacte.

În misiunile de astăzi și de mâine, vor fi angrenați peste 1.600 de polițiști, pompieri, jandarmi, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri, principalele misiuni fiind menținerea siguranței publice, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale, toate misiunile structurilor MAI din județul Arad legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Comandamentul Operațional Județean Arad.

Reamintim că pentru exercitarea dreptului la vot este necesară prezentarea unui document de identitate aflat în termen de valabilitate.

Astfel, pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Arad a recomandat serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor ca astăzi până la ora 16.00 și mâine, în ziua votului, între orele 07.00 și 21.00, să asigure program de lucru cu publicul, și să soluționeze, cu celeritate, cererile pentru eliberarea actelor de identitate.

Pentru a verifica programul exact al serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau de reședință, vă recomandăm să consultați paginile de internet ale acestora.

Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 21.00 în cadrul căreia vor fi prezentate ultimele date cu privire la misiunile desfășurate pe parcursul acestei zile de structurile MAI.


Sursa: CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN ARAD


 

Categorie: Știri
Etichete: alegeri prezidențiale turul întâi, CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN ARAD, proces electoral
Distribuie:
Articolul anterior
8o de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (VII) | Eliberare și răzbunare
Articolul următor
LIGA 3, seria 9 | „Invitata” mai primește un ajutor de la arbitri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie